Tylosaurus, unul dintre cei mai mari mosazauri marini, a fost un prădător temut al oceanelor din Cretacicul superior.
Habitatul și stilul de viață al Tylosaurusului
Unul dintre cei mai mari pradatori marini din perioada Cretacicului superior a fost Tylosaurusul. In acele vremuri indepartate pe uscat erau stapani dinozaurii, iar in apa evoluasera reptilele marine gigantice, adaptate foarte bine la viata in ocean si in marile adiacente. Dintre aceste creaturi faceau parte mosazaurii ce au aparut abia in Cretacic si care se banuieste ca au avut stramosi reptilele terestre preistorice asemanatoare varanilor – ce aveau corpul alungit, coada lunga si inotatoarele scurte.
Tylosaurusul era o specie de mosazaur care traia in largul marii si se hranea in special cu peste. Era un vanator periculos, foarte abil care isi ataca victima pe neasteptate, deseori sarea brusc deasupra apei si prindea pasarile marine sau dinozaurii zburatori care planau la suprafata apei pentru a prinde la randul lor pesti sau alte vietuitoare acvatice mici.
Dieta și comportamentul prădător
Acest animal era expert in ambuscade, isi umplea plamanii cu aer apoi inota in adancuri spre a cauta hrana preferata. Daca avea ocazia ataca si rechini, alti mosazauri si pui ale altor specii de pradatori marini. Acest lucru a fost confirmat prin resturile de oase gasite in regiunea intestinului unui schelet de Tylosaurus descoperit in America. Avea un simt teritorial foarte dezvoltat, nu tolera un alt exemplar de Tylosaurus in apropierea lui, iar cand aparea un intrus aproape intotdeauna aveau loc confruntari violente.
Unul dintre ei era ranit si orice rana sangeranda atragea ca un magnet rechinii lacomi care aparusera in acele ape inca dinaintea dinozaurilor. Acestia aveau un simt olfactiv foarte dezvoltat dar si un auz foarte fin, ei simteau orice zbatere in apa, dar si mirosul de sange care trada un animal slabit, care se afla in pericol.
Caracteristici anatomice remarcabile
Ca la toate speciile de mosazauri si Tylosaurusul avea corpul alungit, insa trunchiul nu era extraordinar de lung, in special coada avea dimensiune mare si un aspect turtit, puternic comprimat lateral. Interesanta era extremitatea cozii in forma de varf de sageata si care probabil ajuta creatura sa inainteze usor prin apa.
Pe partile laterale ale corpului se gaseau membrele transformate in puternice inotatoare, care se asemanau cu niste aripi si care aveau rol de carma, ajutau la stabilizarea corpului in timp ce reptila inota. Craniul avea o forma triunghiulara turtita, era foarte mare si lung, botul era alungit, falcile prevazute anterior cu dinti puternici, ascutiti si curbati inapoi – perfect adaptati sa prinda si sa retina prada alunecoasa cu usurinta.
Descoperiri fosile și importanța paleontologică
Aceasta specie de reptila marina a fost descrisa pentru prima data in anul 1869 de catre paleontologul Edward D. Cope, pe baza ramasitelor fosile descoperite in Kansas in anul 1868. Specia a fost numita stiintific Tylosaurus proriger si se banuieste ca a trait in era Mezozoica, in Cretacicul superior, cu aproximativ 92-80 de milioane de ani in urma. Cercetatorii au estimat lungimea corpului unui Tylosaurus adult la 8-12 m si lungimea craniului la 1,3 m.
In urmatorii ani alte fosile au fost descoperite in America de Nord – in Alberta si Texas – dar si in Asia si Europa. Tinand cont de conformatia maxilarelor si particularitatile dentitiei expertii au ajuns la concluzia ca ar fi existat mai multe specii ale acestui gen din care fac parte: Tylosaurus proriger (din Americii de Nord), Tylosaurus gaudryi (din Franta) si altele.
Specia Tylosaurus a fost clasata in ordinul Squamata, familia Mosasauridae.
Impactul ecologic al Tylosaurusului
Fiind un super-prădător, Tylosaurus juca un rol crucial în reglarea populațiilor de prăzi marine. Prezența sa în ecosistem contribuia la menținerea echilibrului biologic, prevenind supraaglomerarea anumitor specii și favorizând biodiversitatea. Studiile recente sugerează că dispariția sa la sfârșitul Cretacicului ar fi contribuit la schimbări majore în dinamica vieții marine post-extincție.
