Există diverse relatări despre actele stranii înfăptuite de către somnambuli. Uneori, aceştia îndeplinesc activităţi cât se poate de complexe, martorii spunând că în afară de lipsa reacţiilor, par a fi în stare de veghe. Într-adevăr, somnambulismul este o stare ciudată, creierul fiind în stare de somn, dar corpul înfăptuind diferite activităţi, de la cele simple, precum ridicatul din pat, la unele complexe, precum ieşitul din casă, utilizarea unor aparate etc..

Somnambulul nu este niciodată conştient şi nu îşi aminteşte acţiunile sale, care sunt deseori fără sens. El nu reacţionează cu nimic dacă i se vorbeşte, nu aude şi nu vede, chiar dacă are ochii deschişi. O mare problemă o reprezintă faptul că, deşi inconştienţi, dacă sunt mişcaţi sau atinşi, pot avea reacţii corporale agresive.

Cazul straniu şi tragic al unei tinere somnambule

În anul 2008, o tânără de numai 18 ani, Carissa Glenn, s-a mutat din casa părinţilor săi într-un apartament în localitatea Cornwall. Era o tânără care îşi luase cu succes examenele, cu spirit artistic, care dorea să devină ofiţer de poliţie. Momentan, lucra la un han ca barmaniţă şi toţi prietenii şi cunoştinţele o vedeau ca fiind o fată echilibrată, isteaţă şi veselă.

La puţin timp după mutarea în apartament, fata începe însă să simtă o prezenţă stranie în locuinţă. Se plângea că simte cum cineva sau ceva o urmăreşte, în special că simte o prezenţă în timpul nopţii. Fata fusese şi speriată de un zvon: în apartament, cu mult timp înainte de mutarea ei, o femeie se sinucisese spânzurându-se. Tânăra a început să fie convinsă că apartamentul este bântuit de spiritul acelei femei.

Le-a povestit de câteva ori familiei şi prietenilor ei, care începuseră să se îngrijoreze, în special pentru că fata era şi somnambulă. Apropiaţii ştiau că are vise şi episoade de somnambulism în care se ridica şi înfăptuia diverse activităţi. Deşi părinţii ei o roagă să revină acasă, Carissa refuză. Totuşi, era din ce în ce mai speriată de presupusul spirit. Începuse să viseze noapte de noapte o femeie spânzurându-se şi era convinsă că este bântuită.

Carissa deja nu dorea să mai stea singură în apartament noaptea; se temea atât de visele ei, cât şi de spiritul de a cărui existenţă nu se îndoia. Într-o seară, ea a rămas până târziu să bea câteva pahare cu prietenii la hanul unde lucra. A doua zi, ea nu s-a prezentat la han, aşa că amicii s-au decis să o verifice acasă. Fata se spânzurase noaptea cu o eşarfă de bara pentru perdea de la duş. Se pare că s-a sinucis în timp ce avea un episod de somnambulism. La autopsie s-a descoperit un nivel ridicat de alcool în sânge, totuşi nimeni nu a crezut că tânăra veselă şi-ar fi luat viaţa în stare de veghe.

Astfel, un episod de somnambulism a avut urmări tragice (de altfel, au existat cazuri în care somnambuli au comis şi crime). Presupusul spirit nu existase niciodată, lucru dovedit de faptul că poliţia a arătat că zvonul femeii care s-ar fi sinucis în apartament înaintea fetei era fals. Dar credinţa în spirit şi frica fetei a dus la coşmarurile groaznice, iar somnambulismul a dus la reconstituirea efectivă a visului urât…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.