Circulă diferite povestiri oarecum bizare legate de transplantele de organe, mai exact de un așa-zis transplant de personalitate sau obiceiuri de la donator la beneficiar. Se vorbește despre o „memorie celulară” – organele unui individ ar conține informații despre acesta, informații care vor afecta persoana căreia i se donează organul.
În unele cazuri, beneficiarul descoperă că are după transplant noi aptitudini, noi interese, obiceiuri și preferințe, care coincid cu cele pe care le avea donatorul de organe. Organul donat ar fi purtat o memorie a cine fusese proprietarul, memorie care acum îl va afecta pe noul proprietar. Mai mult, unele persoane ce primesc organe spun că recunosc într-un mod bizar persoanele pe care le cunoscuse donatorul în timpul vieții sale.
Un caz tulburător de transplant de organe: inima blestemată
Unul dintre aceste cazuri legate de transplantul de organe și memoria celulară este deosebit de tulburător. Terry Cottle se sinucide în 1995 trăgându-și un glonte în cap. El și soția sa Cheryl aveau probleme în căsnicie și relația lor era în curs de destrămare. Cheryl, a cărui mărturie este oarecum contradictorie (își amintește în moduri diferite derularea evenimentelor din acea zi), a declarat că și-a găsit soțul pe jos șoptind “ajută-mă, mor”.
După câteva zile în spital, aparatele care îl mențineau pe Terry în viață sunt îndepărtate și inima sa este donată lui Sonny Graham, un bărbat diagnosticat cu o boală cardiacă incurabilă. În afară de vârstele diferite (Terry s-a sinucis la 33 de ani, iar Sonny avea 57), exista o perfectă compatibilitate asigurând succesul transplantului.
Sonny Graham, un bărbat activ care fusese doborât de vestea bolii sale, redevine peste noapte energic și avid de viață. Bizar, apropiații observă nu numai întinerirea sa și pofta de viață (Sonny glumea spunând că noua inimă i-a readus libido-ul), ci și apariția unor preferințe noi, precum pofta de hot dog și de bere (care fuseseră preferatele lui Terry, donatorul).
Deși administrația spitalelor nu recomandă contactele dintre familiile donatorilor și beneficiarii organelor, Graham insistă să îi scrie soției lui Terry o scrisoare de mulțumire. Și influențat de noua sa inimă, se îndrăgostește de aceasta. S-a scris mult despre romantismul și tragismul acestei povești: doi bărbați ce vor împărți o inimă și o femeie…
Povestea este complicată: Sonny se îndrăgostește de Cheryl imediat ce o vede, declarând ulterior că parcă a recunoscut ceva în ea (memoria inimii sale noi?), însă aceasta se mărită cu altcineva. Și Sonny avea o soție de mulți ani, însă într-un final ambii divorțează și se căsătoresc în 2004, după o relație cu suișuri, coborâșuri, despărțiri și împăcări. Deși sună romantic, relația lor nu este întocmai una ideală, Cheryl fiind, se pare, o femeie greu de mulțumit și întreținut. La 12 ani de la transplantul de organe care îi salvase viața, Graham se sinucide și el trăgându-și un glonte în cap, la fel ca și primul proprietar al inimii sale.
Apropiații nu se așteptau la acest sfârșit, Sonny nefiind genul de bărbat care se lasă bătut și își ia viața, dimpotrivă, genul care luptă. S-a vorbit chiar despre o „genă a sinucigașului”, pe care Sonny ar fi primit-o odată cu noua inimă. Însă majoritatea spun că sinuciderile celor doi bărbați ce au împărțit aceeași inimă provin de la femeia pe care, de asemenea, au împărțit-o.
Cheryl ar fi fost o parteneră insuportabilă, capabilă să înnebunească orice bărbat (și nu în sensul bun). În afară de cei doi soți, ea a mai avut încă trei, mariaje pline de probleme și violență. De altfel, poliția a investigat dacă nu cumva sinuciderile celor doi au fost de fapt crimă (Cheryl nu s-a arătat prea îndurerată, după moartea fiecăruia ea găsindu-și repede un alt bărbat); nu au fost însă găsite dovezi incriminatorii, ceea ce a obligat autoritățile să se rezume la verdictul de sinucideri.
Iar oamenii speculează vorbind despre memorie celulară și gene sinucigașe.
