Ar fi greu de crezut ca exista copii care, la un anumit moment, sa nu fi avut un ursulet de plus (chiar daca nu il chema Ursuletul Teddy), brun sau galbior, cumparat sau confectionat, cu drag, de mama, cu ochisorii negri si blanzi, cu o expresie nostima, vesela, mirata sau mai trista, purtat, ca prieten de nadejde, la joaca sau la gradinita, confident cand somnul obligatoriu de dupa-amiaza sau de seara facea si mai interesante confidentele cu micul necuvantator. Se intampla adesea ca o asemenea jucarie, incarcata sentimental de-a lungul copilariei, sa fie pastrata – semn al vremurilor fericite si lipsite de griji – intr-un colt de incapere, un ursulet de plus mai decolorat, tras de nas sau de urechi, din cand in cand, ca dovada ca nu a fost uitat.
Ursuletul Teddy (Teddy Bear) este unul special, are o poveste “de viata” si un “act” de nastere. Cine il vede, il recunoaste imediat: e din plus maroniu, mititel, cu urechile cam clapauge, cu o mirare pe chip, cu “mainile” si “picioarele” cam lungi, ca sa poata sta si in patru labe, ca un urs adevarat, pentru ca el a fost creat tocmai pentru a aminti de un pui de urs viu si… de un presedinte american – Theodore Roosevelt.
Se spune ca, Roosevelt (caruia prietenii ii spuneau Teddy), un om de stat remarcabil si foarte instruit (naturalist, explorator, istoric, scriitor etc.), in 1902, in timpul unei partide de vanatoare, in statul Mississippi, unde fusese invitat de catre guvernatorul regiunii respective, a fost dus intr-o zona in care un biet pui de urs statea legat, pentru a fi impuscat, gandind unii ca, astfel ,orgoliul de vanator al presedintelui ar putea fi satisfacut. Evident ca lui Roosevelt un astfel de gest (sa impusti un ursulet, si legat, pe deasupra) i s-a parut monstruos, asa cum ar trebui sa li se para si altora (personalitati publice sau “oameni” obisnuiti din zilele noastre) si a refuzat sa foloseasca arma, eliberand vietatea speriata.
In mod ciudat, presa vremii, in loc sa aprecieze gestul presedintelui, l-a ridiculizat, l-a caricaturizat, interpretandu-l ca un semn de slabiciune. In aceste imprejurari, o familie de imigranti rusi, Morris Michtom si sotia sa, Rose, au cusut un ursulet de plus, pe care l-au “botezat” Teddy Bear (Ursuletul Teddy), pe care l-au pus in vitrina magazinului lor din Brooklyn, ca semn de recunostiinta fata de presedintele Statelor Unite ale Americii, care a avut intelepciunea sa crute viata ursuletului din padure. In scurt timp, Ursuletul Teddy a fost atat de indragit de catre cei care treceau prin fata vitrinei, incat i s-a dus vestea, iar sotii Michtom, in anul urmator, au infiintat o fabrica de jucarii, pentru a face fata comenzilor. Se pare ca in urmatoarea campanie electorala, in care a candidat Roosevelt, Ursuletul Teddy a ocupat un loc de cinste.
Aproape in aceeasi perioada (in 1902), in Germania, Margarete Steiff, care coordona activitatea unei fabrici de jucarii, inca din 1880, se lasa convinsa de nepotul ei (angajat in fabrica respectiva), Richard Steiff, sa creeze si ei un ursulet de plus. Richard Steiff a mers la gradina zoologica si a facut mai multe schite pentru viitoarea jucarie, care a si fost produsa, in 1903, din mohair bej si maron. Succesul a fost enorm. Un bogat comerciant american a comandat 3000 de exemplare, iar in 1907, numarul de astfel de jucarii a depasit un milion. Ursuletul lui Steiff a primit si un nume – “Petzy”, iar celelalte jucarii s-au numit “Friends Petzy” (Prietenii lui Petzy). Din generatia “Petzy”, inca mai exista cateva exemplare, care pot fi recunoscute dupa un nasturel de metal, din urechea stanga. Pentru ca fabrica Steiff continua sa produca jucarii si astazi si a devenit, in timp, un brand, cel mai mic “fratior” al lui “Petzy” este ursuletul grizzli “Zotty”, creat la sfarsitul anilor ’90.
Dupa Ursuletul Teddy si dupa Petzy, familia acestor jucarii s-a marit constant, cu ursuletul Paddington si Rupert (in Aglia), Winnie the Pooh (Pooh Bear) – adoptat si preluat de Walt Disney, in desenele sale animate – Michka (in Rusia), Billy Bluegum (in Australia) etc.