Vaccinarea – prevenirea epidemiilor

Vaccinarea este o metoda de prevenire a epidemiilor, care consta in introducerea, in organism, a unui agent exterior (vaccinul), cu scopul de a genera o reactie imunitara pozitiva, impotriva unei boli infectioase. Substanta activa dintr-un vaccin este un antigen, adica o macromolecula, recunoscuta de celulele sistemului imunitar, care se activeaza in  situatia de contaminare a organismului.

Pana la descoperirea vaccinurilor, oamenii au apelat la diverse modalitati de aparare in caz de epidemie. Se pare ca, inca din secolul al XI-lea, indienii si chinezii practicau « variolizarea » (din latinescul « variola » – « varsat »), aceasta insemnand protejarea unei persoane, de o forma grava a acestei maladii, prin punerea in contact cu o substanta prelevata (cu ajutorul unui ac) din veziculele unei persoane cu o forma usoara a bolii. Pastorul american Cotton Mather, in secolul al XVII-lea, a consemnat, in scrierile sale, ca invatase o asemenea metoda de la un sclav african, aplicand-o si pe fiul sau bolnav. Din Asia si Africa, « variolizarea » a ajuns si in Europa, devenind cunoscuta prin insemnarile sotiei emisarului englez, in China,  Lady Mary Wortley Montagu. Din nefericire, tehnica s-a dovedit a fi, totusi, periculoasa, deoarece infectarea voita se solda frecvent cu dezvoltarea bolii, in forme grave, care puteau duce chiar la moartea pacientului. In 1796, medicul englez Edward Jenner a decis sa realizeze un experiment similar cu “variolizarea”, observand ca laptaresele infectate cu variola taurinelor se vindecau foarte repede. Constatand acest lucru, Jenner a luat cateva picaturi de fluid din basicile de variola taurina, de pe mainile unei laptarese, si le-a introdus in organismul unui copil, printr-o mica incizie. Baiatul, in varsta de opt ani, a dezvoltat pustule tipice de variola taurina, iar virusul de varsat de vant pe care medicul l-a introdus, ulterior, in corpul copilului, nu a mai avut nici un efect. Jenner si-a publicat rezultatele in 1798, fiind recunoscut ca inventatorul vaccinarii. Termenul “vaccinare” vine din latinescul “vaccinia”, care inseamna “variola taurina”.

Producerea vaccinurilor inainte de manifestarea epidemiilor a devenit posibila abia dupa ce botanistul Ferdinand Julius Cohn, in 1872, a descoperit bacteriile. Intre anii 1878-1880, cercetarile legate de vaccinare, ca modalitate de prevenire a epidemiilor, au facut un progres rapid. Oamenii de stiinta au gasit agentii patogeni care cauzau malaria, lepra, tuberculoza, difteria, tetanosul si sifilisul. In 1885, medicul si chimistul Louis Pasteur a creat vaccinuri impotriva antraxului si a holerei, dar cel mai important a fost cel impotriva turbarii. Prima vaccinare contra turbarii, la om, a fost facuta in 1885, unui copil, dupa ce acesta fusese muscat de un caine turbat. Lui Pasteur i se datoreaza si imbunatatirea conditiilor de igiena din spitale, prin stelirizarea instrumentarului (prin fiebere sau cu ajutorul substantelor chimice), medicul insistand asupra faptului ca, in buna masura, agentii patogeni erau purtati de la persoanele bolnave, la cele sanatoase, chiar in interiorul spitalelor.

Tot in secolul al XIX-lea, medicul militar Charles Louis Alphonse Laveran a descoperit agentul patogen al malariei – plasmodiu – transmis la oameni prin intepatura tantarului Anofel. Multa vreme se crezuse ca nimicitoarea boala, care a facut (si inca mai face) nenumarate victime, in regiunile tropicale, era provocata de gazele emanate din mlastinile tropicale, in putrefactie. Manifestandu-se prin febra care creste continuu, prin dureri de cap si frisoane, malaria a fost, secole de-a randul, una dintre cele mai de temut boli, de aceea, identificarea adevaratelor cauze i-a adus, lui Laveran, Premiul Nobel, in 1907. Cu toate acestea, si la momentul actual, la fiecare 15 secunde, pe glob, cineva moare din cauza malariei.

Tipuri de vaccin

In general, vaccinurile se administreaza numai persoanelor sanatoase, fie prin injectare, fie pe cale orala. Este inca in faza de experiment vaccinul antigripal sub forma de spray nazal (utilizat deja contra unei pandemii de gripa din SUA). Exista mai multe metode de obtinere a unui vaccin, cea mai cunoscuta fiind aceea prin care agentii infectiosi sunt inmultiti in laborator, pana cand acestia isi pierd, pe cale naturala sau artificiala, caracterul patogen. Astfel « slabiti », agentii patogeni respectivi devin incapabili sa dezvolte maladia, dar isi conserva capacitatea de a induce un raspuns imunitar. Un vaccin produs in acest fel este mai eficient decat cel obtinut din agenti infectiosi inactivi (distrusi prin procedee chimice), dar este mai dificil de conservat pe o perioada de timp mai indelungata. Din aceasta categorie fac parte vaccinurile impotriva rujeolei, rubeolei, oreionului, varicelei, tuberculozei, poliomielitei (vaccin oral). Nu se administreaza, insa,  femeilor insarcinate si nici persoanelor cu un sistem imunitar deficitar.

Alte vaccinuri sunt sintetizate din moleculele de suprafata ale agentilor infectiosi, fara a conserva, a inactiva sau a introduce in organism virusul vizat. In acest fel se obtine, de exemplu, vaccinul impotriva hepatitei B. Vaccinul contra tetanosului sau a difteriei se realizeaza din toxinele generate de agentul infectios, inactivate chimic, rezultatul fiind o anatoxina.Vaccinarea terapeutica, numita si imunoterapie, consta in stimularea sistemului imunitar al organismului, pentru a favoriza producerea de anticorpi. In acest caz, nu este vorba de prevenirea aparitiei unei boli, ci de a ajuta organismul persoanelor bolnave sa lupte impotriva maladiei.

Vaccinarea – tendinte actuale

In 2008, in Franta, s-a obtinut un adjuvant, dintr-un virus vegetal, care, adaugat vaccinurilor contra gripei, hepatitei C sau impotriva unor cancere, le face mult mai eficiente. Acest produs este inca in curs de experimentare.

Vaccinarea, ca procedeu de prevenire a epidemiilor, acopera o sfera larga de maladii, tendinta fiind aceea de a se gasi vaccinuri polivalente, administrate o singura data, pentru a diminua numarul injectiilor si pentru a mari capacitatea de protejare a organismului. De exemplu, in Canada, incepand cu 2006, copiilor in varsta de un an li se administreaza un singur vaccin, care are efect impotriva varicelei, rubeolei, rujeolei, oreionului.

In multe tari europene, vaccinarea (indiferent de bolile vizate) nu este obligatorie, ceea ce face ca piata vaccinurilor sa fie de doar 3% din totalul pietei farmaceutice.

Vaccinarea – controverse

Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS), pe baza a diverse studii si statistici, a aratat ca, intr-adevar, sunt foarte eficace vaccinurile contra rujeolei (pojar) si a hepatitei virale B, avand in vedere ca, in fiecare an, se inregistreaza, inca, peste 300 000 de decese, in randul copiilor, din cauza acestor boli. Utile sunt si vaccinarile contra poliomielitei, a difteriei (boala cauzata de bacilul difteric, care se localizeaza pe mucoasele din gat), a tetanosului (boala infectioasa manifestata prin contractii extrem de dureroase ale muschilor) si a oreionului. In schimb, se cauta inca un vaccin antipneumococic mai eficient, tinandu-se seama de faptul ca, si in epoca actuala, anual, peste doua milioane de copii mor, in lume, din cauza pneumoniei.

• OMS recomanda renuntarea la vaccinul contra tuberculozei, deoarece s-au inregistrat destul de multe cazuri de copii care s-au imbolnavit de meningita sau au facut alte complicatii, dupa vaccinarea cu BCG (dupa numele inventatorilor – Bacilul lui Calmette si Guerin). De altfel, un mare semn de intrebare este ridicat de multi specialisti din strainatate asupra faptului ca Romania este singura tara din UE care face vaccinul BCG nou-nascutilor, in ciuda faptului ca numeroase studii au aratat ca infectiile tuberculoase sunt mai virulente la copiii vaccinati cu BCG, decat la cei nevaccinati, ca acest vaccin favorizeaza afectiunile reumatice, laringitele, bronsitele si chiar scade capacitatea imunitara a organismului.
• In Statele Unite ale Americii, s-au recunoscut, oficial, mai multe cazuri de copii care s-au imbolnavit de autism, dupa efectuarea mai multor vaccinuri (antirubeolic, antirujeolic si antioreion), desi acestia, pana la momentul respectiv, au fost perfect sanatosi. In alte situatii, vaccinarea contra tetanosului, a difteriei si a tusei convulsive, combinata cu un vaccin pneumococic conjugat, a generat convulsii si simptome ASD (autist spectrum disorders). Substanta din vaccinuri, suspectata ca fiind periculoasa, este un conservant pe baza de mercur si se numeste Thimerosal.

E incontestabil ca, de-a lungul timpului, vaccinarea, in vederea prevenirii epidemiilor, a reprezentat o cucerire stiintifica veritabila. In prezent, cand posibilitatile de informare sunt multiple, este obligatoriu ca parintii sa fie avertizati in legatura cu orice campanie de vaccinare a copiilor, sa fie siguri ca vaccinarea respectiva se face cu acordul Ministerului Sanatatii si, pana la urma, in cunostinta de cauza, sa decida daca o accepta sau nu, pentru copiii lor.