In ziua de azi, cele mai des intalnite comportamente agresive ale elevilor sunt vandalismul scolar si violenta scolara. Ambele au cunoscut o crestere alarmanta in ultimele decenii, crestere atat din punct de vedere cantitativ, cat si ca gravitate a faptelor.
Vandalismul scolar incepe sa fie vazut ca fiind o forma de reactie a elevului fata de anumite probleme. Este reactia copilului in fata unei situatii inacceptabile pentru el sau este un strigat de ajutor. Oricum ar fi, profesorii trebuie sa inteleaga ca anumite reguli dupa care se ghideaza ar trebui inlocuite. Vandalismul scolar este mereu un protest impotriva unui lucru impus de catre profesor – o pedeapsa nepotrivita, un tratament dur.
Vandalismul este in sine o razbunare a elevului, razbunare care nu se poate manifesta direct asupra sursei – profesorul, si este astfel dirijata spre bunuri materiale ce reprezinta sursa. Prin aceasta razbunare se compenseaza frustrarea acumulata de elev in scoala.
In general, vandalismul scolar este specific elevilor de sex masculin care au si probleme acasa, in familie. Pentru vandali, actul lor are un mesaj indreptat catre adulti, o semnificatie: „daca adultii sunt nedrepti si rai cu mine, atunci nu le voi respecta regulile”. Aceste comportamente se nasc din sentimentul nedreptatii, sentiment cauzat fie de un profesor care a tratat inechitabil acel elev – se stie deja ca multi profesori isi formeaza prejudecati asupra unor elevi, pe care ii eticheteaza in mod negativ si ii trateaza mai rau decat pe altii – fie de repulsia fata de intregul sistem scolar.
Ca motive date de catre elevi pentru a explica vandalismul scolar ar fi de mentionat:
- unele lipsuri sau probleme in organizarea activitatilor educationale (orare prea incarcate, programe inflexibile);
- probleme pedagogice, legate de profesori si de stilul de predare (continuturi de lectii prea abstracte, metode ineficiente – faimosul „invatat pe de rost”, care inca este „la moda” in scolile noastre, o evaluarea inechitabila a elevilor – „elevul X invata mereu, deci ii pun si acum 10, desi merita 9, iar elevul Y nu invata mai niciodata si e galagios, deci ii pun 8, desi mi-a stiut aceasta lectie!”;
- un stil de disciplina prea strict sau, dimpotriva, prea delasator;
- probleme legate de cladirea in sine – multe scoli au o atmosfera prea impersonala, elevii nu iubesc acest spatiu pentru ca nu le ofera nimic personal, nimic cald;
- probleme in relatia dintre scoala si parinti – de multe ori, in loc sa existe o colaborare eficienta intre familie si scoala si sa se lucreze impreuna pentru elev, scoala da vina pe parinti pentru comportamentul elevului, iar parintii dau vina pe scoala! Nu castiga nimeni, in nici un caz elevul.
Vandalismul scolar poate fi orientat nu numai impotriva profesorilor – simboluri ale autoritatii, ci si impotriva colegilor. Daca un elev simte ca este tratat diferit, defavorizat fata de un coleg, din punctul de vedere al posesiunilor (haine, telefon mobil) sau din punctul de vedere al rezultatelor scolare si nu stie alta metoda de a isi rezolva problema, de a isi elimina frustrarea, el poate incerca sa „rezolve” aceasta inegalitate dintre sine si colegul respectiv prin distrugerea lucrurilor colegului.
Insa de obicei frustrarea elevului vandal provine din directia profesorului. Cand elevul are o relatie deficienta cu un profesor dificil, cand stie ca daca merge direct la respectivul profesor si protesteaza direct, nu se rezolva nimic, copilul va recurge la vandalismul scolar ca singura optiune de a scapa cat de cat de emotiile negative acumulate in timp. Astfel, va ataca insemnele autoritatii scolare: va distruge catedra, va murdari sau rupe catalogul, va rupe un picior al scaunului profesorului pentru ca acesta sa cada, va zgaria tabla, etc., etc.
Asadar, vandalismul scolar trebuie inteles ca un act de razbunare impotriva unor anumite nedreptati, un protest indirect (caci cel direct nu este posibil) impotriva autoritatii scolare si a regulilor. Toti elevii care ajung sa comita acte de vandalism au in comun un nivel foarte ridicat de frustrare, un autocontrol scazut si lipsa unei alte posibilitati de eliminare a frustrarii. Avand in vedere ca sursa frustrarii este constanta – elevul se confrunta zi de zi cu institutia scolii si cu profesorii, la un moment dat frustrarea din el va depasi orice autocontrol si va rabufni.
Importanta este distinctia intre elevul care o singura data a comis un act de vandal si cel care apeleaza la vandalismul scolar repetitiv. Primul a avut doar o criza de moment si si-a varsat in mod instinctiv nervii ( pentru copii si adolescenti – la care autocontrolul este scazut, unele acte instinctive de agresivitate indreptata spre obiecte sunt normale); acest elev trece peste frustrare odata comis actul si daca nu este tratat prea aspru, nu va mai comite asemenea acte. Daca, dimpotriva, este aspru criticat si pedepsit pentru o perioada prea lunga de timp, este foarte probabil ca frustrarea sa initiala sa creasca si sa adauge noi emotii negative. Pedeapsa este necesara, dar este esential ca ea sa fie de moment si nu prea dura. Al doilea elev, vandalul „de profesie” este mult mai dificil de „tratat” – vandalismul sau arata o inadaptare severa la valorile si regulile scolare si sociale, impunandu-se interventia specializata a psihologilor.
