Oamenii s-au confruntat cu cele mai infricosatoare creaturi inca de cand au inceput sa isi formeze primele credinte si teorii despre lume. Ursii de pestera, felinele uriase cu dinti in forma de pumnal, precum si lupii reprezentau adversari redutabili, ce se puteau ivi in orice moment al vietii. Insa cum nivelul de cunoastere al oamenilor primitivi era foarte redus, acestia au inceput sa dea nastere in mintea si ritualurile lor unor forte intunecate si puternice dincolo de nivelul observabilului. Astfel, putini si-ar putea inchipui ca stramosul varcolacului din ziua de astazi are peste 10.000 de ani vechime.
Desene foarte asemanatoare cu reprezentarile moderne ale fiintei jumatate om – jumatate bestie au fost descoperite pe peretii unor pesteri cunoscute pentru picturile rupestre. Acest lucru demonstreaza ca mitul dualitatii om-animal este mult mai vechi decat se credea. Astfel, desi varcolacul este in general reprezentat ca o fiinta umana normala in timpul zilei, insa care se poate trasforma intr-un lup fioros in anumite momente, exista mai multe variante, mai putin faimoase decat cea a lupului. Fiinte jumatate om si jumatate leu, caine, urs sau vulpe au aparut astfel in mai multe culturi.
Daca in Europa antica dualitatea om-animal era prezentata sub forma centaurilor, minotaurului sau a satirilor, in miturile amerindienilor legatura dintre om si alta specie era printre cele mai comune mituri. Desi acestia nu aveau un varcolac propriu-zis, mai multe povesti circulau intre membrii triburilor, povesti care aminteau de femei care au nascut fiinte ce se puteau transforma in animale; un alt mit folosit des era cel al posibilitatii transformarii unui om inaltat spiritual in animalul sau totem, ghidul lui spiritual. Nu putine sunt povestile transformarii unor lideri in bizoni, sacali sau soimi pentru a-si incuraja luptatorii sau pentru a atinge un nivel superior al existentei.
Evul mediu a adus in Europa noi povesti, insa care se puteau dovedi letale pentru cei implicati. Femei acuzate ca au nascut lupi sau caini au fost arse pe rug pentru vrajitorie, in timp ce alti oameni sufereau aceeasi soarta dupa ce erau acuzati ca ar fi avut puterea diavoleasca de a se transforma in lupi fiorosi pentru a-i chinui pe cei din jurul lor. Povestea varcolacului incepea sa capete forma. Numit “brukolakas” in greaca – probabil fiind la originea cuvantului “varcolac”, “loup garou” in franceza si “werewolf “ in engleza, unde “were” insemna atunci om, monstrul a devenit un mit esential al continentului.
Desi filmele de mai tarziu vor altera puternic mitul original, pe vremea cand aceste creaturi pareau o realitate de netagaduit, numai anumiti oameni puteau sa ajunga in aceasta situatie. Acestia erau de obicei vrajitori malefici care sufereau aceasta transformare pentru a-i ataca violent pe cei din jur. Transformarea nu era simpla: vrajitorul trebuia sa isi unga corpul cu o lotiune facuta din diverse parti ale unor animale, sa poarte un brau din piele de om sau lup si sa bea bere amestecata cu sange. Purtarea unei blani de lup se spune ca ar fi trebuit sa accelereze transformarea, care putea fi apoi controlata. Tot varcolacii deveneau si victimele neajutorate ale acestora, care erau vrajite ca sa se transforme in animale, spre ruinarea vietii acestora.
Prima executie a unui om acuzat de a se putea transforma in lup a avut loc in Elvetia in 1407. Franta detine insa recordul pentru cele mai multe executii bazate pe aceasta acuzatie extrema: cateva mii de oameni au pierit dupa ce au fost torturati ca sa marturiseasca fapte oribile precum uciderea copiilor si hranirea cu trupurile lor. Un caz faimos este al lui Peter Stubbe din Cologne, care a marturisit ca avea o centura care ii permitea sa se transforme in lup oricand; desi aceasta nu a fost gasita niciodata, omul a fost decapitat, ca multi altii.
Culturile nordice aveau o alta parere in ceea ce priveste comuniunea om-lup: cel denumit ulfhedhnar erau de obicei un luptator care se separase de societate, de obicei imbracat in blana de lup si care putea deveni cu adevarat salbatic in lupta. Slavonii aveau si ei o legenda similara, a unor razboinici care pot apela la forta si ferocitatea unui animal pentru a fi de neinvins, transformarea nefiind si fizica. Daca si restul europenilor ar fi fost mai interesati de legende si mai putin de pedepse, multe vieti ar fi fost salvate… Astfel, nici nu e greu de imaginat ce soarta ar fi avut o persoana cu o boala genetica numita sindromul Ambras ce face ca parul sa ii creasca mare si des pe intregul corp, inclusiv pe fata. Desi nici in prezent persoanele in cauza nu au cea mai usoara viata, de obicei activand la circ sau avand meserii care necesita putin contact social, pe atunci probabil intreaga familie ar fi fost damnata.
In prezent, mintea este cea care face ca oamenii sa se transforme in lupi; daca in trecut termenul “licantropie” era folosit pentru a desemna transformarea fizica a unui om in lup, astazi desemneaza o afectiune psihica in cadrul careia cei afectati cred ca se transforma in animale. Cei in cauza chiar simt parul si dintii crescand si sufera de terori nocturne uneori, fiind siguri ca sunt varcolaci. Se poate ca si prezentarile bine realizate din filmele moderne, desi total diferite de mitul intial, sa aiba un efect mai putin prevazut asupra celor mai sensibili, care simt trezindu-se lupul din ei.
