Clădirea Cazinoului Vechi din Cluj a adăpostit cazinoul din acest oraș în perioada 1897 – 1918. Clădirea Cazinoului a fost construită în anul 1897 de către arhitectul Lajos Pakey pentru a adăposti Cazinoul din Cluj. Clujenii îi spuneau „chioşcul”. În perioada dintre cele două războaie mondiale, aici, a funcţionat un muzeu etnografic.
O perioadă deosebită în existența clădirii a început în 1925, când în edificiul fostului Cazino şi-a deschis porţile Şcoala de Arte Frumoase.
Aici, au predat unii dintre cei mai importanți profesori din ţară, printre care Romul Ladea și Alexandru Pop. Ei au fost mentori pentru o mulțime de generații de artiști. Din nefericire, aceasta s-a desfiinţat în anii ’30 şi activitatea s-a transferat la Bucureşti.
Arhitectura cazinoului este de tip ecletic, stilul la modă spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, când s-a realizat mare parte din arhitectura Clujului, pe care orașul o are și azi.
Înainte, clădirea cazinoului avea parter şi etaj. Acum etajul s-a dărâmat obţinându-se o sală mai înaltă, mai elegantă, cu un spaţiu mare potrivit pentru tot felul de evenimente, recepţii, conferințe, poate banchete, spectacole, iar acolo unde era etajul s-a construit o pasarelă deasupra sălii mari, care dă într-o mică sală cu vedere spre Fântâna Arteziană.
După stilul arhitectural şi după decorațiunile folosite, sala aduce cu parterul Hotelului Continental din partea centrală a Clujului şi nu e întâmplătoare asemănarea, fiind vorba de acelaşi architect care a construit și acest edificiu, Lajos Pakey.
În clădirea Cazinoului, sunt organizate acum evenimente dintre cele mai diverse, de la festivități întreprinse cu ocazia Zilelor Clujului sau proiecţii cu ocazia Festivalului Internaţional de Film Transilvania TIFF și până la organizarea de nunți.
De-a lungul anilor, clădirea a trecut prin numeroase lucrări de restaurare pentru a-și păstra farmecul original și pentru a asigura siguranța vizitatorilor. Eforturile de conservare au fost esențiale pentru menținerea integrității structurale și estetice a acestui monument istoric.
Vechiul Casino este învăluit în numeroase povești și legende locale. Se spune că, în timpul funcționării sale ca și cazinou, clădirea a fost martora unor momente de noroc incredibile și pierderi dramatice, povești care continuă să fascineze și să adauge un plus de mister acestui loc.
În prezent, Vechiul Casino servește ca un spațiu multifuncțional, găzduind expoziții, evenimente culturale și sociale. Este un loc unde trecutul și prezentul se întâlnesc, oferind comunității un spațiu pentru exprimare culturală și socială.