Conform scripturilor budiste, dacă un copil este suficient de matur încât să protejeze câmpurile de insecte și păsări, atunci el este capabil să se dedice vieții mănăstirești. Copiii pot intra la mănăstire din voință proprie sau trimiși de familii când împlinesc vârsta adolescenței, dar chiar și de la vârste mult mai fragede (5, 6 ani).

Pentru familie, fie bogată fie săracă, a trimite copilul într-o mănăstire budistă este o datorie religioasă și spirituală. Pentru familiile mai sărace este o modalitate de a asigura educația copilului și un trai mai bun. Trimiterea unui copil la mănăstire este asemănat uneori cu o ofrandă pe care familia o oferă și se obișnuiește ca, în familiile numeroase, cel puțin unul dintre copii să devină călugăr.

Majoritatea călugărilor sunt bărbați, însă există unele ordine care practică budismul mahayna unde sunt primite și femei (bhikkhuni). Acestea nu au statut de călugărițe, ci sunt considerate egale din toate punctele de vedere cu bărbații călugări (bhikkhus).

În unele ordine budiste, pentru a deveni călugăr un copil trebuie să ajungă la vârsta de 20 de ani, însă până atunci el poate fi novice. Ajunși la mănăstire, aceștia sunt obligați să lase în urmă toate plăcerile lumești și să se dedice studiului, trăind sub o disciplină strictă atât în ceea ce privește studiul, cât și alte activități. Aceștia trăiesc din mila localnicilor și face parte din ritualul vieții la mănăstire ca în fiecare dimineață, respectând aceeași rută, călugării să meargă la persoana care îi susține după alimente. Pentru acestea, călugării cară după ei castroane în care vor colecta mâncarea. Cât sunt novici, aceștia poartă robe portocalii, iar pe măsură ce înaintează în rang, călugării vor purta haine mai închise la culoare.

Călugării budiști tailandezi sunt priviți cu foarte mare respect în societate. Aceștia sunt considerați discipoli ai lui Buddha și pot deveni novici la orice vârstă, însă abia la 20 de ani pot fi considerați călugări. Perioada de călugărie trebuie să dureze cel puțin trei luni, după care fiecare hotărăște dacă continuă să rămână călugăr sau pleacă să ducă o viață normală în societate.

La mănăstire toți călugării trebuie să respecte o rutină, fiecare are atribuit câte un rol în îngrijirea locului și împrejurimilor acestuia și toți călugării trebuie să respecte cele 227 de reguli de conduită. Interacțiunea cu femeile este strict interzisă pentru călugării tibetani. Mai mult, o femeie nici măcar nu poate sta în aceeași cameră cu un călugăr budist și nu are voie să îl atingă. Călugărul va avea întotdeauna la el o bucată de material pe care o va folosi atunci când o femeie vrea să îi ofere ceva. Astfel, călugărul va așeza materialul pe jos, îl va ține de un capăt, femeia va așeza ofranda pe material, iar călugărul va putea să o tragă înspre el.

Pentru călugării din mănăstire ziua începe la ora 4 dimineața, după care urmează o oră de meditație și alta de psalmodiere. Călugării petrec alte două ore în vecinătatea mânăstirii, culegând pomenile de la oameni. Întorși la mănăstire, aceștia vor lua micul dejun, se vor ruga pentru bunăstarea întregii lumi, iar apoi vor lua prânzul, ultima masă consistentă până a doua zi. Restul zilei este dedicat studiului, apoi sesiunilor de meditație și rugăciune, iar seara călugării se retrag pentru a-și face temele. Într-o anumită zi din lună, fixată dinainte, călugării de la fiecare mănăstire își vor rade unul altuia părul din cap.

Viața călugărilor tibetani este mai puțin strictă, însă tot trebuie să respecte un program ce cuprinde toate aspectele de zi cu zi, timp de șase zile pe săptămână (ziua când călugării merg la piață este liberă). O zi din viața acestora începe la 5 jumătate dimineața și continuă cu sesiuni de rugăciune, servirea micului-dejun, alte sesiuni de rugăciune, unde se recită pasaje din învățăturile lui Buddha, urmând apoi o sesiune de dezbatere filosofică, căreia i se acordă o foarte mare importanță. Prânzul este constituit din mâncare vegetariană, așa cum a decretat în 2001 însuși liderul spiritual Dalai Lama, iar după-amiaza continuă cu sesiunile de studiu, în care călugării învață limba tibetană, precum și limbi străine (de obicei, limba engleză sau chineză), științe și filosofie, dar și cursuri de artă pentru cei care au astfel de aptitudini. După cină sunt reluate dezbaterile până la ora de culcare. Călugării pot renunța la studiu și pot continua munca în jurul mânăstirii.

Viața în mânăstirile budiste chineze este strâns legată de practicile artelor marțiale, în special în templele shaolin. Bună cuviință, seriozitate, disciplină, inteligența de a depăși obstacolele și forță fizică sunt doar câteva dintre calitățile pe care un viitor novice trebuie să dovedească că le are pentru a fi admis. Pentru a vedea dacă candidatul posedă aceste calități, de multe ori acesta este lăsat să aștepte zile și chiar săptămâni întregi la porțile templului. Meditația era, de regulă, mijlocul prin care aceștia rezistau și care le deschidea mai repede porțile templului.

Odată primiți, călugării trebuie să respecte un regulament foarte strict și să facă față unei perioade anevoioase de pregătire fizică, psihică și spirituală, care poate dura 15-20 de ani. În timpul acesta, călugării învață să stăpânească o anumită specialitate de arte marțiale (stilul cocorului, stilul dragonului, al florii de prun, al tigrului etc.), practică meditația budistă, medicina tradițională, filosofie etc. După ce perioada de pregătire se încheie, călugărul este considerat maestru. Acesta are posibilitatea de a rămâne la templu pentru a-i instrui pe novici sau de a pleca să ducă o viață obișnuită printre oameni. Călugării budiști chinezi se disting de ceilalți și printr-un semn care îi marchează ca fiind hirotonisiți. Semnul se realizează prin arderea cu tămâie aprinsă pe diferite părți ale corpului: scalp, antebraț sau degete.

În ultimii ani au apărut numeroase voci care condamnă stilul de viață din mănăstiri. Acestea consideră că regulamentul impus este nepotrivit pentru copii, argumentându-se că programul strict, bazat pe disciplină și studiu, permite foarte puțin sau deloc timp pentru joacă sau alte activități de acest gen, iar o figură maternă lipsește cu desăvârșire.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ