Apariția la 1 martie 1906 la Iași a revistei „Viața Românească” a fost cel mai important eveniment cultural, fiind o necesitate istorică determinată de o sumedenie de date sociale, politice și culturale. Revista este produsul înfloririi unei mentalități democratice, care a sprijinit o clasă socială mult blamată: țărănimea.
Inițial, sub direcția lui C. Stere și P. Bujor, revista era condusă de Ibrăileanu, care aproape și-a confundat viața cu cea a revistei „Viața Românească”. Dorind să îi răspundă lui H. Sanielevici, care publica în „Curentul nou” de la Galați opinii ostile față de literatura lui Sadoveanu și sătul să apeleze la alte reviste, Ibrăileanu îi va cere lui Stere să scoată o revistă în care să combată falsitatea și manipularea opiniei publice de către ceilalți jurnaliști.
Constantin Stere, spirit revoluționar autentic, a fost un catalizator cu mare putere de atracție. „Viața Românească” apărea după 40 de ani de domnie a dinastiei Hohenzollern, exact cu un an înainte de răscoala țărănească din 1907. În țara analfabetismului dominant, „Viața românească” își impunea sarcina de culturalizare, de consolidare a unei mișcări culturale, menită să integreze cultural specificul național, demn de înscriere în cultura universală.
În primii ani din redacția revistei făceau parte: G. Ibrăileanu, C. Stere, Al. Philippide, N. Gane, P. Bujor, I. Botez, C. Botez, G. Pascu, G. Kernbach, Octav Botez, M. Carp, I. Mironescu, P. Iliescu. În cuvântul către cititori din primul număr se arată faptul că o condiție esențială era dezvoltarea culturii poporului, până atunci elitele ocupându-se doar cu imitații străine, disprețuind orice artă și cultură națională. Deoarece între clasele de sus și popor era o prăpastie adâncă, se dorea să se accentueze cultura întregului popor, cu specific național, pentru a contribui mai apoi la cultura universală. Cultura, viața politică și ridicarea economică a țărănimii era mijlocul pentru a ajunge la o cultură adevărat națională și de valoare europeană.
Poporanismul ca ideologie literară a „Vieții românești” sublinia caracterul antifeudal al concepțiilor, cu origini în mișcarea pornită de „Dacia literară”. Marca totodată deosebirea de doctrina sămănătoristă a lui Iorga. Revista ieșeană nu respingea cultura străină și nici nu promova izolarea la nivelul și formele culturii autohtone. Considera o datorie apărarea și valorizarea culturii poporulu român, mergând pe linia pașoptistă, în spiritul lui Bălcescu, Bolliac, Russo. Se baza și pe teoria lui Mihai Eminescu expusă în „Clasele superpuse”, care susținea datoria clasei intelectuale de a învăța poporul. C. Stere avea să militeze pentru lichidarea marii proprietăți moșierești, pentru votul universal și libertate democratică. „Viața Românească” respingea falsificarea prin idilism a imaginii vieții țărănești; denunța caracterul retrograd și mistic al „Sămănătorismului” și condamna totodată naționalismul șovin.
Revista a tipărit numeroși scriitori români, continuând tradiția de la „Dacia literară” de a reprezenta întreaga literatură națională: O. Goga, D. Anghel, S. O. Iosif, Ion Minulescu, G. Topârceanu, Demostene Botez, Caragiale, Vlahuță, Ion Pillat, Otilia Cazimir, Calistrat Hogaș, Sadoveanu, Galaction, Hortensia Papadat-Bengescu, D. Anghel și mulți alții.
Făcând cunoscute capitole din „Spiritul critic în cultura românească” încă din primele numere, Ibrăileanu punea cultura în corelație cu factorii sociali determinanți. Revista cuprindea cronică internă, externă, socială, economică, științifică, informații despre învățământ, teatru, lingvistică, arte plastice și multe alte subiecte. În perioada 1916 – 1920 își va întrerupe activitatea, revenind ca urmare a constituirii societății anonime „Viața românească”. Aceasta va număra peste 100 de asociați, scriitorii mai vechi, cât și noi precum: Al Philippide, Duiliu Zamfirescu, C. I. Parhon, D. Caracostea, P. Poni, Artur Gorovei, Liviu Rebreanu etc.
După întreruperea activității timp de 4 ani, revista va fi condusă de G. Ibrăileanu și G. Topârceanu, prim redactor. Împreună cu Ibrăileanu, Ralea milita pentru o literatură cu baze sociale, realistă, cu specific național. După război, revista a avut o perioadă de opulență, având editură, tipografie, librărie, clădire proprie, capital și prestigiu. După 1930, odată cu marea criză economică, revista a avut și ea de suferit din punct de vedere financiar. Istovit de boală și lungi insomnii, Ibrăileanu va renunța la conducere, lăsând revista în mâinele unei echipe tinere alcătuită din Ralea (ca director) și G. Călinescu. Tot acum se va muta la București.
Atmosfera din cadrul revistei „Viața românească” este evocată în romanul lui Ionel Teodoreanu „Masa umbrelor”. Astfel, aflăm despre conversațiile lungi ale scriitorilor de la localul „Lupul cu fleica”, admiratori cu precădere ai scriitorilor ruși Tolstoi și Turgheniev.
În cadrul acestei reviste care a militat pentru caracterul național al scrierilor și cultivarea poporului au activat mari scriitori ai vremii precum: N. Labiș, Rebreanu, Topârceanu, Sadoveanu, Vianu, Barbu, Petrescu etc..
Cu câteva întreruperi de-a lungul anilor, revista va reapărea cu numele de „Revistă a Societății Scriitorilor din România”. În prezent, din 2006, revista „Viața Românească” se află sub conducerea lui Nicolae Prelipceanu și Marian Drăghici, redactor șef adjunct.
