Astazi cultura vikingilor exercita o atractie impresioananta, indiferent de modul in care aceasta se manifesta: filme, carti, documentare, haine sau suveniruri. Insa asa cum se intampla in cazul tuturor lucrurilor devenite populare, elementele culturii nordice au fost interpretate, modificate si chiar schimbate cu totul, cu scopul de o face si mai atractiva. Putini stiu cu adevarat cine au fost razboinicii din nordul continentului si cat de puternic a fost impactul lor asupra istoriei.
Pentru inceput, inca este destul de neclar de unde vine denumirea de “Viking”, aceasta puntand sa derive fie de la vechiul termen islandez “vik”, ce inseamna golf sau parau. Alte variante ar mai putea fi “vika”, ce desemna in unele cazuri “vaslasii” sau “wik”, acesta insemnand “tabara armata” in engleza veche.
Termenul in forma sa completa era folosit doar pentru razboinicii nordici care plecau in actiuni de cotropire a altor teritorii, si nu tuturor oamenilor care locuiau in Scandinavia. De fapt, acestia nu erau foarte uniti initial, dedicandu-si atasamentul conducatorilor si mult mai putin teritoriului. Desi aveau o religie asemanatoare, in care zeii reprezentau fortele principale cu care se confruntau: natura si razboiul, limba putea sa difere de la un grup la altul.
Inceputul perioadei cuceririlor vikingilor a fost plasata initial undeva prin anul 790, insa noi descoperiri au aratat ca primele expeditii in tarile baltice de astazi au avut loc cu aproape 100 de ani mai devreme. Activitatea lor, de la prima mentionare a Scandinaviei de catre Pliniu cel Batran “un taram periculos” si pana in 1200 cand statele nordice de astazi au inceput sa se organizeze, a speriat si marcat multe dintre tarile care au deschidere la ocean. Primele regate ale vikingilor s-au format in secolul 8, iar expeditiile cu scopul pradarii au urmat in scurt timp. Chiar si acum Scandinavia este putin locuita din cauza climei dificile, insa atunci conditiile erau si mai grele in lipsa tehnologiilor de ameliorare a vietii. Din acest motiv, aceste expeditii deveneau aproape un imperativ.
Prea multe detalii despre viata vikingilor nu au ramas posteritatii, cel putin nu din partea lor. Dovezile scrise sunt extreme de rare, restul fiind reconstituit pe baza artei, uneltelor si armelor descoperite. Numeroase izvoare istorice ale altor tari mentioneaza insa, uneori in detaliu, modul de viata al nordicilor. Odata cu organizarea regatelor, acestea au inceput sa aiba relatii atat diplomatice, cat si conflictuale cu popoarele din jur. Cunoscute sunt schimburile de daruri cu Imperiul Roman, dar mai ales atacurile asupra teritoriilor Regatului Unit de astazi.
Izvoarele de origine religioasa ale vremii considerau ca “paganii” din nord atacau bogatul teritoriu britanic din cauza crestinismului, pe care doreau sa il distruga. In realitate, bogatiile materiale reprezentau imboldul principal. Danezii erau pricipalii responsabili de atacurile asupra anglo-saxonilor, insa o parte din acestia s-au si stabilit pe teritoriul Insulelor Britanice, dovada fiind denumirile unor localitati, terminate in “by”, precum si unele morminte descoperite. Oricum ar fi, relatiile comerciale intre scandinavi si locuitorii britanici erau foarte puternice, fiind mentionate in numeroase scrieri, dar si dovedite de numarul mare de monede care au fost descoperite.
Din istoria vikingilor nu poate lipsi regale Knut cel Mare, acesta creandu-si un imperiu imens, ce includea si Anglia, al carei tron l-a castigat in 1016. Acesta a incercat unirea realigioasa a Danemarcei si Angliei sub crestinism, insa cel mai probabil pe motive strategice. Oricum ar fi, Biserica il aminteste si astazi ca pe un conducator pios si bun. Marele imperiu nu a rezistat insa, populatia britanica opunandu-se unei conduceri straine. Mai tarziu, odata cu stabilizarea statelor scandinave, odata cu celelalte tari de pe continent, ele vor urma aceeasi cale a conflictelor, tratatelor de pace si jocurilor politice. Lumea calatorilor care au ajuns in Anglia, Franta, Rusia, tarile baltice, dar si in America, dupa cum arata tot mai multe descoperiri, luase sfarsit.
Ce a ramas astazi din razboinicii de odinioara sunt doar miturile cu zei, reinviate in prezent in muzica folk, dar si metal, cateva festivaluri (precum cel din York) si legendele despre modul lor de viata. Desi benzile desenate si multe filme ii prezinta pe vikingi implatosati in armuri si cu niste coifuri mari cu coarne ascutite, aceasta este o exagerare. Adevarul este ca de multe ori luptatorii evitau armurile metalice pentru a se misca mai rapid si a lua prin surprindere adversarul. In cazul in care totusi alegeau sa poarte un coif, acesta era simplu si nu avea in niciun caz coarne, care mai mult ar fi incurcat. Oricum, privelistea unui luptator nordic furios si bine inarmat era suficient de inspaimantatoare si fara acest detaliu.
Ritualuri de inmormantare
In ceea ce priveste faimoasele ritualuri de inmormantare in care corpul era depus pe o mini-corabie, aceasta urmand sa fie incendiata, ele se aplicau doar razboinicilor, despre care se credea ca urmeaza sa ajunga in Valhalla, raiul luptatorilor. Diverse forma de ardere ale trupurilor neinsufletite s-au raspandit mai apoi, practivandu-se in cazul altor grupuri si ritualuri simple de ingropare, in care atat barbatii cat si femeile primeau ca singur tovaras cutitul, care era ingropat alaturi de ei. Aceste cateva detalii reprezinta doar o mica parte din ceea ce au insemnat puternicii nordici, insa poate suficienta pentru a determina un studiu mai aprofundat. In fond nu ar fi rau ca toti cei care poarta un “ciocan al lui Thor” la gat sa stie ce simbolizeaza acesta.