Este amplasată pe strada Topârceanu din Otopeni, în apropierea aeroportului Henri Coandă și a unor centre comerciale renumite, precum Romaero, Romexpo și Băneasa Shopping Center. În vecinătatea vilei Topârceanu din Otopeni se regăsește și Palatul Brâncovenesc din Mogoșoaia și Ambasada SUA.

Vila a fost deschisă în anul 2009 și face parte din categoria unităților de cazare de 3 stele. Se adresează cu precădere oamenilor de afaceri care practică turismul profesional. Sunt disponibile 8 spații de cazare sub forma camerelor duble, dar care pot fi închiriate și în regim single.

Camerele duble sunt în variante de camere pentru cupluri, matrimoniale, și camerele pentru cei ce călătoresc neînsoțiți de persoana iubită, twin. Toate camerele au însă aceeași suprafață, de 20 de metri pătrați și același decor intim, confortabil și modern. Camerele sunt foarte luminoase, iar mobilierul este în număr mare de piese. Paturile sunt încadrate de noptiere, se asigură zonă de relaxare alcătuită din masă și scaune ideale inclusiv pentru servirea unor meniuri ușoare, dulap mare pentru haine, spațiu de ținut bagajele, comodă pentru frigider. Televizorul este cu ecran plat, prins pe perete. Atmosfera este primitoare și modernă, căci mobilierul este de inspirație contemporană, practic și confortabil. Combinațiile de culori sunt plăcute, de alb și maro închis sau alb și crem, atât în ce privește mobilierul, cât și accesoriile textile și cele decorative. Pardoseala este din plăci mari de granit.

Toate camerele duble ale vilei Topârceanu asigură clienților acces gratuit la rețeaua de internet wireless, aparate de aer condiționat, televizoare moderne cu programe prin cablu, frigider cu minibar și seif pentru bunurile de valoare. Ferestrele de termopan ale camerelor sunt dublate de plase contra țânțarilor.

Camerele vilei Topârceanu din Otopeni sunt pentru nefumători. Fumatul nu este permis nici la restaurant sau pe coridoare. Sunt, în schimb, disponibile spații special amenajate pentru cei care doresc să aprindă țigara.

Băile camerelor duble ale vilei Topârceanu din Otopeni sunt spațioase și ultra moderne, cu aerisire naturală prin fereastră de termopan. Sunt dotate cu vas de toaletă, chiuvetă și cabină de duș. Se bucură de multă lumină naturală. Conform standardului de 3 stele, clienții vilei Topârceanu au la dispoziție prosoape, uscător de păr și articole de igienă gratuite.

Micul dejun trebuie plătit separat de prețul camerei și, ținând cont de orarul curselor de zbor și de programul profesional încărcat al clienților, poate fi servit la orice oră. Salonul de mese este amenajat în cadrul restaurantului, într-un decor plăcut, mai degrabă practic decât elegant. Mobilierul este din lemn, cu accesorii textile în carouri. Restaurantul este amplasat la parter. În cadrul pachetelor de cazare cu demipensiune, la restaurant se servesc meniuri de câte 3 feluri fiecare. Preparatele au specific românesc, dar pot fi comandate și bucate din meniurile internaționale.

La exterior, sunt disponibile facilități de grătar. Turiștii se pot relaxa pe terasă, la soare, savurând o ceașcă de cafea sau un pahar de vin.

Parcarea privată a vilei Topârceanu din Otopeni este pusă la dispoziția clienților cazați la interior în mod gratuit. Unele locuri sunt cu plată, pentru cei din afara vilei, dar care au treabă în zonă. Parcarea este supravegheată permanent, prin sistem video.

La cerere, recepția vilei intermediază servicii de transport contra cost, spre obiectivele turistice din București ori spre principalele centre comerciale aflate în apropierea localității Otopeni. Transportul spre gară și aeroport este, de asemenea, oferit clienților, contra cost. În weekenduri însă transportul clienților este gratuit în cazul unor evenimente culturale sau în direcția anumitor spitale private.

Copiii cu vârste de până la 5 ani se pot caza gratuit în camerele părinților. Check in-ul începe cu ora 13:30, iar check out-ul trebuie încheiat la ora 12:30.

Curățenia, raportul calitate – preț și profesionalismul personalului vilei Topârceanu din Otopeni se numără printre aspectele cele mai apreciate de cei care au petrecut aici sejururi. Solicitudinea cu care personalul a întâmpinat oricare dintre doleanțele turiștilor, calitatea micului dejun și lipsa oricăror mirosuri din baie au fost remarcate în mod special. Nu există comentarii negative legate de această vilă.

vila-toparceanu-otopeni.jpg

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ