Villa Balbianello sau cum m-am îndrăgostit de Italia

Prima mea vacanţă în Italia s-a întâmplat să fie într-un mic orăşel de pe malul lacului Como, acum câţiva ani, într-o toamnă caldă. Nu eram prea pasionată de călătorii şi a fost primul meu zbor cu avionul – din fericire, lin şi plăcut. Nu ştiu dacă a fost de vină aerul mediteranean, limba italiană sau peisajele, dar datorită săptămânii petrecute aici, Italia mi s-a lipit de suflet şi m-a făcut să mă tot întorc de nenumărate ori. Tot atunci, a înmugurit în sufletul meu pofta de plimbat şi de explorat ţări şi locuri cât mai diverse, un microb care îmi dă ghes să-mi fac bagajele periodic şi să plec haihui pe diferite meridiane.

Am aterizat undeva lângă Milano, pe seară. Nu prevăzusem că nu o să avem cu ce să ajungem la Lenno, locul unde aveam cazarea, aşa că am fost nevoiţi să stăm o noapte în Lecco, un orăşel pitoresc de pe malul lacului Como, unde am ajuns în miez de noapte şi de-abia am găsit o cameră la hotel. De atunci, mi-am mai pierdut din spontaneitate când vine vorba de cazare, aşa că nu mai plec la drum fără o rezervare anterioară.

Încă din acea noapte mi s-a părut ceva magic la întregu peisaj, cu lacul înconjurat de munţi şi acoperit de cerul limpede. Luminiţele colorate care scânteiau în depărtare m-au făcut curioasă şi dornică să descopăr ce se află dincolo de orizont. Toate orăşelele de pe malul lacului Como emană un calm aparte, probabil şi datorită clădirilor micuţe, într-o arhitectură plăcută. Unul dintre motivele pentru care am ales Lenno ca loc de cazare, dintre toate oraşele de pe malul lacului, a fost Villa Balbianello, un obiectiv turistic foarte apreciat, despre care auzisem că oferă o privelişte încântătoare.

Din liniştitul Lenno, am pornit spre Villa Balbianello pe jos, într-o dimineaţă senină şi caldă, cu mult soare şi un cer albastru clar, care oglindea o incredibilă energie şi poftă de viaţă. Din Lenno şi până la vilă sunt aproximativ 30 de minute de mers lejer, pe o pantă uşoară. La capătul drumului fii pregătit să inspiri şi să pătrunzi pe un alt tărâm, într-o adevărată grădină a edenului. Aleile străjuite de statui şerpuiesc calme prin grădină, ocolind copacii şi aspirând la apa strălucitoare a lacului. În aer, pluteşte o atmosferă de film care aduce cu ea parfumul unor timpuri vechi. Să fie oare datorită faptului că aici s-a turnat filmul „Casino Royale” din seria „James Bond”, cu Daniel Craig în rolul principal? Nu sunt o mare cinefilă, dar cred că aş vedea filmul doar pentru a retrăi şi a recunoaşte imagini din vacanţa aceea, atât de specială pentru mine. Tot aici, s-a filmat şi „Star Wars II: Atacul Clonelor”.

Villa Balbianello datează din secolul al XVIII-lea, iar împreună cu grădina reprezintă o adevărată capodoperă. Aflată pe o mică pensinsulă, pe coasta unui deal, vila veghează mândră asupra lacului. A fost construită pe locul unei mănăstiri franciscane, din care a rămas o clădire îngustă, cu două turnuri, ce aminteşte de trecutul ei. Este un loc romantic şi aproape că nu îţi vine să-ţi crezi ochilor cât de armonioase sunt formele de vegetaţie şi cât de bine se îmbină cu ansamblul de clădiri.

Ultimul proprietar a fost Guido Monzino, un explorator care a călătorit în toată lumea şi a adunat în Villa Balbianello o colecţie impresionantă de artă chineză, africană şi pre-columbiană, alături de mobilier englezesc şi francez din anii 1700. Monzino a fost şi cel care a condus prima expediţie italiană pe Everest. Casa este, de fapt, un mic muzeu unde se păstrează documente şi amintiri din expediţiile sale, alături de cărţi şi o mulţime de obiecte valoroase de epocă. În 1988, după moartea lui Monzino, vila a ajuns prin dorinţa sa testamentară în patrimoniul Fondo per l’Ambiente Italiano (FAI), o organizaţie privată, non-profit, care administrează o serie de situri istorice, artistice sau naturale, primite prin donaţii, le renovează şi le deschide pentru public. Şi dacă e să mă uit la Villa Balbianello, pot să zic că fac o treabă foarte bună. Am avut un ghid priceput şi prietenos, care ne-a servit informaţii interesante, într-o manieră deloc plictisitoare, într-o engleză impecabilă.

Sigur că obiectele aflate în Villa Balbianello sunt impresionante, însă nu ele m-au făcut să îndrăgesc vila, ci grădina cu terase care oferă o panoramă de-ţi taie respiraţia. O loggie elegantă, situată chiar în vârful dealului, cu trei culoare îmbrăcate în verdeaţă, domină lacul prin eleganţă şi delicateţe. În unele locuri, clădirea şi balustradele sunt împodobie cu un simbol interesant: un şarpe care înghite un copil. Grădina are alei simple, cu multă vegetaţie şi flori colorate presătate ici-colo, dar, mai ales, cu copaci cu coroana rotundă, toaletată cu grijă, în mod periodic. Când te uiţi în depărtare, spre lac, lumina parcă e mai prietenoasă şi se sparge în raze generoase. Îţi dă senzaţia de libertate, asemenea pescăruşilor care trec în zbor şi se pierd apoi rapid, în văzduh. Şi atunci, înţelegi că întinderea de apă, tulburată din când în când de câte-o barcă cu motor, spune o poveste. Povestea vieţii trăite într-un ritm lent, atât de diferit faţă de cel cu care suntem obişnuiţi. Îmi este dragă Villa Balbianello, pentru că sintetizează atât de bine ceea ce înseamnă „la dolce vita” şi hedonismul, iar aici am învăţat că, uneori, e bine să te opreşti, să faci un popas şi să iei lucrurile cu calm.

Restul vacanţei a fost la fel de liniştită, cu multe plimbări cu ferry-ul pe lac, din orăşel în orăşel, şi admirat clădirile şi străduţele înguste. Simplul fapt de a sta pe ferry şi a admira casele cochete de pe ţărm e asemănător cu statul în cinematograf şi cu privitul unui film despre o epocă trecută. Peste tot, am găsit multă pace, verdeaţă şi case vechi care se ascund după copaci, clădiri curate, aranjate ordonat la poalele munţilor. Chiar şi turisticul Bellagio are un farmec propriu, poate datorită teraselor elegante sau străduţelor pietruite, cu botteghe de toate felurile.

Toate astea m-au făcut să mă îndrăgostesc, pur şi simplu, de Italia şi de perisajele ei atât de variate. Sigur, aveam să descopăr, mai târziu, şi o altă faţă a acestei ţări, o personalitate dinamică, energică, nebună, cu un trafic ameţitor şi scutere care trec în viteză pe străzile înguste, făcând să tremure clădirile istorice, vechi de secole. Poate că dacă aş fi fost pentru prima dată în Catania, Sicilia, de exemplu, nu aş fi avut acelaşi sentiment faţă de Italia. Nu am locuit niciodată în această ţară pentru o perioadă lungă de timp şi sunt conştientă că lucrurile nu sunt peste tot roz. Însă este o destinaţie perfectă pentru vacanţă, fie că îţi doreşti să petreci concediul într-un oraş aglomerat sau să te bucuri de liniştea unor mici sate pitoreşti.