Violenta in familie este o problema care a luat amploare in ultimul timp si cu care se confrunta foarte multe persoane. De obicei femeile sunt expuse terorii familiale, dar nici barbatii nu sunt scutiti de chinul de acasa. Societatea zilelor noastre nu considera ca bataia sau orice alta forma de violenta are o importanta deosebita. De exemplu, cunoastem la birou o femeie care are familie si despre care se stie ca are probleme cu sotul si ca acesta o bate. Cine va interveni pentru a o salva din acel mediu? Nimeni. Nimeni nu isi doreste sa se implice in problemele altora. De ce? Pentru ca se considera ca nu este treaba lor sa se amestece.
Violenta in familie este o problema ce poate afecta si persoanele din jur, nu numai cele implicate. Romanul are o mentalitate invechita si extrem de gresita. In general duce mai departe ce a vazut acasa la parinti. Daca tatal ii batea mama nu era nimic iesit din comun. El considera ca nu este absolut nicio problema sa iti mai bati din cand in cand nevasta, ba chiar este un lucru foarte bun. O pui la punct si te asiguri ca data viitoare te va asculta. Violenta in familie este o problematica delicata pe care nu multe persoane au curajul si taria sa vorbeasca despre ea. Femeile sunt batute de fiecare data cand ies din cuvantul barbatului. Dupa aceste violente repetate va aparea imediat violenta psihologica. Sotul trebuie doar sa ridice putin vocea si imediat femeia va simti tensiune si frica. De cele mai multe ori este prezenta si violenta verbala. Toate aceste lucruri duc catre distrugerea increderii in sine.
De cele mai multe ori, cei care sunt abuzati de partener ajung sa creada faptul ca sunt intr-adevar vinovati si merita sa fie batuti. Se ajunge intr-un final la izolare pentru ca violenta in familie este un lucru dureros atat fizic, cat si psihic. Nu multe persoane pot sa vorbeasca cu un prieten sau chiar cu familia lui despre ceea ce se intampla acasa. Rusinea si vinovatia ii coplesesc. De obicei femeile care sunt agresate indura aceste chinuri foarte multi ani „pentru ca cei mici sa aiba un tata” sau „ca sa le fie bine copiilor”. Nimic mai gresit. In casa va fi in permanenta tensiune si lipsa de comunicare. Cei mici pot sa asite si ei la violenta in familie. Vor vedea cum tatal le bate mama, iar acest lucru nu este deloc benefic pentru sanatatea lor emotionala.
Chiar daca nu vor vedea cum mama lor este batuta, acestia o vor vedea mai mereu plangand. Unii copii se vor simti vinovati pentru lacrimile pe care mama lor le varsa crezand ca au gresit ei cu ceva. Apare sentimentul de culpabilitate si de retragere in sine. In general, familiile care au astfel de probleme se vor retrage din viata sociala, vor sta mai mult timp acasa si vor incerca sa rupa orice relatie cu prietenii sau chiar cu familia. Nu vor recunoaste nici in ruptul capului faptul ca exista violenta in familie. Chiar daca ambii parteneri au un serviciu stabil, cei doi vor juca teatru in fata colegilor spunand ca viata lor este roz si ca nu au nicio problema.
Multi parinti au ideea gresita despre faptul ca „bataia este rupta din rai” si procedeaza in consecinta. In acest caz nu putem include acea palma la fund pe care cel mic o primeste atunci cand depaseste limita. Este adevarat, nici aceasta corectie nu este indicata, dar oamenii sunt oameni si mai cedeaza nervos cateodata.
Nu trebuie sa se faca din acest lucru un obicei. Unii parinti considera ca a-ti bate copilul este cea mai buna metoda de a-l educa. Aici ne referim la adevarata violenta in familie: bataie cu pumnii, cu picioarele, cu cureaua, etc. Unul din parinti poate sa aiba probleme cu alcoolul si aceste batai pot fi zilnice. Chiar daca copiii mai fac greseli minore, acestia sunt pedepsiti aspru: nu li se va mai da mancare sau vor fi dati afara din casa. Trecand peste ranile fizice la care micutul sau adolescentul este supus, vor aparea unele rani sufletesti ce pot sa nu se vindece niciodata. Dezvoltarea se va face greoi, se va imbolnavi foarte usor, va fi o persoana anxioasa si ii va fi frica sa nu fie abandonat.
Violenta in famile poate avea urmari serioase asupra psihicului unui copil, viitor adult: neincredere in sine, depresie, va avea tendinta sa se izoleze, se poate gandi chiar la moarte. Mai grav este atunci cand cel mic devine adolescent. In cazul in care casa devine ca o temnita pentru el, va avea o viata extrem de grea. Ii va fi interzis sa aiba relatii sociale sau sa iasa afara din casa. Motivatia parintelui va fi „fac acest lucru pentru a te proteja”. Este un lucru extrem de gresit pentru ca adolescenta este perioada de teste in care tanarul va vedea de ce este in stare. Parintii nu trebuie sa ii ofere copilului libertate totala, dar nici sa fie tinut in casa nu este o solutie pentru a se dezvolta armonios.
În afară de primele rânduri când se aminteşte că şi bărbaţii sunt victime (de obicei „the final victim”) ale furiei doamnelor în rest tot articolul deplânge doar doamnele.
Să nu uităm că cel puţin jumătate din deţinutele de la Târgşor sunt doamne care şi-au ucis cu bestialitate soţii pe motiv că a îndrăznit să nu le dea bani sau să le spună că s-au cam îngrăşat.
Ar mai trebui amintită problema violenţei în familie în Anglia unde toate cazurile de violenţă în familie din partea femeilor sunt tratate uşor în instanţă în vreme ce invers se pedepsesc dur.
Merită văzut şi asta: http://www.youtube.com/watch?v=I6s7V3gm__8&feature=channel_video_title