Puţină lume ştie că în România se află şi alţi vulcani noroioşi în afara celor din judeţul Buzău. Vulcanii noroioşi din Hasag nu sunt la fel de spectaculoşi ca ceilalţi, însă merită văzuţi, pentru că se află într-o zonă deosebită din punct de vedere geografic. Aceştia se află în comuna Loamneş, la aproximativ 20 de kilometri de oraşul Sibiu.

Vulcanii noroioşi din Hasag au o suprafaţă totală de 50 de hectare, însă numai un hectar, adică trei vulcani, este inclus într-o arie protejată. Rezervaţia naturală se află în lunca râului Visa, iar cei trei vulcani incluşi în ea sunt cei mai mari dintre vulcanii noroioşi din acest sat. Mărimile sunt variabile: două conuri au, fiecare, un diametru de 10 metri, în timp ce al treilea are diametru de 50 de metri.

Zona în care se află vulcanii noroioşi din Hasag a fost descoperită în anul 1853, însă ea a fost analizată în profunzime patru ani mai târziu. Cei peste o sută de vulcani, în jurul cărora există foarte puţină vegetaţie, s-au format datorită prezenţei sării în scoarţa terestră. Sarea este elastică şi, în perioada fazelor de cutanare, vulcanii răbufnesc în cute diapire prin care se elimină la suprafaţă apă sărată şi gaz metan. Acestea provoacă refulări sub formă de noroi, iar craterele care rezultă se numesc conuri vulcanice.

Vulcanii noroioşi din Hasag au un mare potenţial turistic, în special datorită peisagisticii – relieful pseudovulcanic a fost modelat şi remodelat în decursul anilor, astăzi având o formă deosebită. Nu toţi vulcanii sunt activi, deoarece unii au obturate căile prin care se evacuau gazele, acestea devenind fosile. Vulcanii nu sunt foarte bine văzuţi de locuitori, deoarece, spun ei, de multe ori s-a întâmplat ca animalele lor să cadă în gurile vulcanilor fără a putea fi salvate.

Deşi vulcanii noroioşi din Hasag sunt protejaţi, acest lucru este numai unul teoretic – nu există delimitări şi nu există niciun om care să protejeze zona de cei care o strică, într-un fel sau altul. De aceea, suprafaţa zonei are de suferit din cauza activităţilor agricole ale locuitorilor, care vor distruge, în cele din urmă, acest relief uimitor.

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ