Una dintre cele mai comune specii inrudite cu pisicile de mare din Oceanul Atlantic de Est, Marea Mediterana, Marea Baltica si Marea Neagra este vulpea de mare. Aceasta inoata mai ales pe fundul oceanului, la adancimi de 100-300 m, ingropata in mal sau nisip, fiind perfect camuflata prin coloritul interesant al corpului care imita perfect mediul inconjurator.
Prin coloritul său sofisticat și adaptările anatomice deosebite, vulpea de mare demonstrează cum natura a creat un prădător marin eficient și discret.
Cand sta in aceasta pozitie de asteptare – ingropata partial in sedimente – respira prin spiraculele din spatele ochilor care impreuna cu partea anteriora a capului sunt tinute afara.
Caracteristici generale ale vulpii de mare
La aceasta specie femelele pot ajunge la lungimea corpului de 125 cm, iar masculii la 70-90 cm. Greutatea poate fi de 2-4 kg sau mai mult. Coada este mai lunga decat intregul corp si prezinta la capatul ei o serie de inotatoare dorsale alungite si mici.
Corpul vulpii de mare este acoperit cu piele aspra si spini, unii suficient de mari si ascutiti iar altii de forma unor tepi mici. Doar pe aripioarele pectorale astfel de spini si tepi lipsesc.
Pe coada apar tepi mult mai mici de forma unor stifturi. Coloritul corpului pe partea dorsala variaza de la maroniu-inchis la gri si negru cu numeroase pete galbene, iar pe cea ventrala este mai deschis, alb cu nuante rosiatice. Forma corpului este trapeizoidala ca de zmeu, cu aripioarele inotatoare cu margini ascutite, cu botul trunghiular si scurt.
Vulpea de mare are posibilitatea de a detecta pericolul sau prada cu ajutorul ochilor mari pozitionati pe partea dorsala a corpului. Acestia indeplinesc rolul de ,,radar” si nu ofera acestei vietati marine posibilitatea sa vada.
Gura este situata pe partea ventrala a corpului, are deschiderea mare si falcile prevazute cu numerosi dinti mici, puternici si ascutiti, care se imbina dupa un model imbricat, au rolul de a apuca, de a sfarama sau razui prada.
Dieta și tehnicile de vânătoare
Gura ii permite sa prinda cu lacomie hrana formata din pesti de dimensiuni mici (hering, anghila), crustacee, echinoderme, moluste, amfipode, creveti, crabi, scoici. Ca si celelalte specii de pisici de mare, vulpea de mare este un animal de prada, carnivor.
Reproducerea și ciclul de viață al vulpii de mare
In perioada de imperechere, primavara, femela depune un numar mare de oua sub forma unor capsule in apele de coasta, de mica adancime. La aceasta specie masculul ajunge la maturitatea sexuala la 7 ani, iar femela mai tarziu, la 9 ani. Aceasta specie nu este periculoasa pentru om, desigur cu exceptia cazului in care este deranjata si provocata si ea incearca sa se apere.
Vulpea de mare face parte din ordinul Rajiformes, familia Rajidae si are denumirea stiintifica de Raja clavata. Nu este o specie in pericol de disparitie.
Rolul vulpii de mare în ecosistem
Vulpea de mare joacă un rol crucial în menținerea echilibrului ecosistemului marin. Ca prădător de pe fundul oceanului, contribuie la controlul populațiilor de crustacee, moluște și pești mici. Acest lucru ajută la prevenirea supraaglomerării anumitor specii, menținând astfel sănătatea habitatului marin.
Provocări în conservarea vulpii de mare
Deși vulpea de mare nu este considerată în prezent o specie pe cale de dispariție, pescuitul excesiv și schimbările climatice îi afectează habitatul. Zonele de coastă, unde femelele depun ouăle, sunt din ce în ce mai amenințate de poluare și distrugerea habitatului natural. Este crucial să se implementeze măsuri de conservare, precum crearea de zone marine protejate, pentru a asigura supraviețuirea acestei specii fascinante.
