Vulturul serpar cu pieptul negru este o specie deosebita care se hraneste in special cu reptile, mai ales cu serpi neveninosi. Traieste in regiunile de stepa, desert si semi-desert din sudul si estul Africii, mai ales in Sudan si Etiopia.
Habitatul și distribuția geografică
Trăind în regiunile aride din sudul și estul Africii, această specie se remarcă prin adaptările fizice și comportamentale care îi permit să vâneze eficient chiar și în cele mai dure medii. Cu o anvergură a aripilor de până la 190 cm și un penaj distinct, vulturul șerpar este o prezență emblematică în peisajele africane.
Caracteristicile fizice ale vulturului șerpar cu pieptul negru
Are lungimea corpului de 65 cm, anvergura aripilor de 160-190 cm si greutatea de 1-2,5 kg. Penajul este asemanator la ambele specii, se remarca prin pata alba din zona de jos a pieptului, in rest coloritul este negru si maro-inchis. Intotdeauna femela este putin mai mare decat masculul si are greutatea mai mare.
Capul este foarte mare, ciocul gri-maroniu, scurt si robust, ochii sunt mari, expresivi, cu irisul de culoare galbena. Picioarele sunt scurte, galbene, mai mici decat la alte specii de vulturi, nu au pene, ele sunt acoperite de piele groasa si solzoasa, foarte rezistenta la muscaturile de sarpe. Degetele sunt puternice cu gheare mici, tari si curbate.
Dieta și tehnicile de vânătoare
Vulturul serpar este specializat in vanatoarea de reptile, obisnuieste sa le prinda mai ales dimineata. Ocazional vaneaza si broaste, soparle, pesti, lilieci, pasari si mici mamifere.
Vulturul șerpar cu pieptul negru își folosește vederea extrem de ascuțită pentru a detecta reptilele din aer. Studiile arată că poate identifica mișcările șerpilor de la o distanță de peste 1 km. În timpul vânătorii, își planifică atacurile cu mare precizie, folosindu-se de ghearele sale puternice pentru a imobiliza prada. Spre deosebire de alte păsări de pradă, rareori consumă prada pe loc, preferând să o transporte în siguranța unui loc mai ferit.
Reproducerea și ciclul de viață
In perioada de reproducere femela isi face cuibul in copaci si depune un singur ou pe care il cloceste singura timp de 48-50 de zile. Dupa eclozarea acestuia apare puiul care este hranit de ambii parinti cu bucatele de prada, pana in momentul cand acesta are corpul perfect acoperit de pene, incepe sa zboare si devine independent.
Puiul vulturului șerpar cu pieptul negru crește rapid, atingând dimensiuni aproape depline în aproximativ 60 de zile. În această perioadă, părinții îi oferă o dietă bogată în proteine, ceea ce asigură dezvoltarea sa sănătoasă. Interesant este că femela este responsabilă de clocit, în timp ce masculul aduce hrana.
In majoritatea cazurilor din momentul in care puiul incepe sa-si caute hrana singur mai ramane alaturi de parinti o perioada de jumatate de an.
Vulturul serpar cu pieptul negru face parte din ordinul Accipitriformes, familia Accipitridae si nu este o specie in pericol de disparitie. Are denumirea stiintifica de Circaetus pectoralis. Aceasta specie a fost descrisa pentru prima data in anul 1829 de catre Andrew Smith – un mare zoolog, chirurg, explorator si etnolog scotian.
Rolul ecologic al vulturului șerpar cu pieptul negru
Vulturul șerpar cu pieptul negru joacă un rol important în menținerea echilibrului ecosistemelor africane. Fiind un prădător specializat în reptile, contribuie la reglarea populațiilor de șerpi și alte reptile mici. Acest lucru este esențial mai ales în zonele unde șerpii veninoși pot reprezenta un pericol pentru alte specii de animale și chiar pentru comunitățile umane.
Prin reducerea acestor populații, vulturul șerpar ajută la menținerea unui echilibru sănătos între diferitele nivele trofice. De asemenea, fiind o specie oportunistă, consumă și alte tipuri de pradă, contribuind astfel la biodiversitatea habitatului său.
Amenințări și măsuri de conservare
Deși nu este considerat o specie în pericol, vulturul șerpar cu pieptul negru se confruntă cu diverse amenințări, inclusiv pierderea habitatului din cauza extinderii agriculturii și a defrișărilor. De asemenea, utilizarea pesticidelor poate reduce sursa sa principală de hrană, reptilele.
Eforturile de conservare includ protejarea habitatului natural și educarea comunităților locale cu privire la importanța acestei specii. Organizațiile de mediu monitorizează populațiile de vulturi pentru a preveni scăderea drastică a numărului lor.
Video – Vulturul serpar cu pieptul negru (Circaetus pectoralis):
