Zidul Plangerii, denumit si Zidul de Vest din Ierusalim, aflat in partea de vest a Muntelui Templului, este singura structura care s-a mai pastrat din cel de al Doilea Templu Evreiesc, distrus de soldatii imparatului Titus, in anul 70 d.Hr. Acest zid face parte din cel care inconjura curtea Templului, apartinand, deci, de Esplanada Moscheilor, respectiv de Muntele Templului — moscheea ce are cupola aurie. Supravietuirea zidului este pusa pe seama mai multor motive, unul dintre ele fiind acela ca Dumnezeu a pastrat zidul pentru poporul evreu, pe cand un altul face referire la faptul ca Titus a dorit ca aceasta structura sa ramana in picioare ca o amintire a cuceririi romane.
Timp de secole, aici au venit sute de mii de evrei, cea mai veche mentionare care face referire la acest aspect datand chiar din secolul al IV-lea. Inevitabil, au existat, de-a lungul vremurilor, persoane care s-au aratat dispusa sa achizitioneze aceasta proprietate pe care se afla Zidul Plangerii, indeosebi incepand cu secolul al XIX-lea, cand s-a incercat si cumpararea zonei vecine, insa musulmanii s-au impotrivit acestor incercari.
Plus, dupa ce a aparut miscarea sionista, in prima jumatate a secolului al XX-lea, aceasta structura a fost centrul unui conflict imens intre liderii religiosi ai musulmanilor si comunitatea evreiasca; de fapt, musulmanii erau ingrijorati ca acest important monument va fi folosit de evrei pentru revendicarile lor asupra Moscheii si a Muntelui Templului. Iar acest conflict nu a fost unul rece, ci s-a manifestat in special prin violente, fapte care au dus la formarea unei comisii internationale, in anul 1930, ce a avut ca scop determinarea drepturilor si legitimitatii revendicarilor atat a evreilor, cat si a musulmanilor. La 18 ani dupa formarea acestei comisii internationale, a izbucnit razboiul arabo-israelian, in urma caruia Zidul de Vest a intrat sub controlul iordanian. Mai mult decat atat, accesul evreilor in aceasta zona a fost interzis timp de 19 ani, mai cu seama pana cand Israelul a ocupat orasul Ierusalim.
Aflam din Biblia ebraica, adica Tanakh, sau Vechiul Testament, asa cum este cunoscut la crestini, ca Templul lui Solomon avea sa fie ridicat pe Muntele Templului, unii presupunand ca aceasta s-a intamplat undeva prin secolul al X-lea i.Hr. Mai tarziu, acest templu a fost pus la pamant de babilonieni prin anul 586 i.Hr. Lucrarile la al Doilea Templu au fost finalizate in anul 516 i.Hr. Insa abia in anul 19 i.Hr., Irod cel Mare avea sa demareze un proiect de extindere pe Muntele Templu, prin care a dorit sa renoveze si sa mareasca templul. In acelasi timp, Irod cel Mare a extins si platforma pe care templul se afla, amplasamentul fiind, de asemenea, marit.
Ceea ce numim astazi Zidul Plangerii apartine, de fapt, perimetrului de sustinere a platformei. Dovezile arheologice stranse recent arata ca nu Irod a fost cel care a construit intregul zid, lucrarile de constructie fiind finalizate tocmai dupa moartea sa. Israelienii au gasit, sub fundatia partii de sud a zidului, cateva monede romane realizate dupa moartea lui Irod. Interesant este ca aceste dovezi arheologice noi sunt acoperite de ipoteza lansata de istoricul Josephus Flavius, care era de parere ca lucrarile de constructie au fost finalizate in timpul domniei stranepotului lui Irod cel Mare, Agrippa al II-lea.
Perioada raspandirii crestinismului (100-500) si Evul Mediu (500-1500)
Dupa ce rascoala lui Bar-Kohba din anul 135 a fost infranta de catre romani, in primele secole ale acestei ere, accesul evreilor in Ierusalim era total interzis. Chiar si asa, potrivit unor dovezi, imparatii romani care au domnit intre secolele al II-lea si al III-lea le-ar fi permis evreilor sa viziteze orasul si, mai mult, sa se inchine la Muntele Templului; ba chiar, uneori li se permitea acestora sa se roage si la Muntele Templului. Mai apoi, cand imperiul a imbratisat Noua Religie, si anume crestinismul, sub Constantin I, evreilor li s-au permis sa intre in Ierusalim o data pe an, mai precis in ziua a noua a lunii Av. In aceasta zi, se plangea, la zid, pierderea Templului.
Totodata, din „Itinerarium Burgigalense”, scris in anul 333, aflam ca unii evrei ajungeau chiar sa isi rupa hainele de pe ei in fata Zidului de Vest. Pe de alta parte, de mentionat este faptul ca au aparut tot felul de mentionari, unele reale, altele lipsite de orice temei. In orice caz, ceea ce se stie cu certitudine este faptul ca, cel putin in secolul al IV-lea, evreii nu se putea rugau langa peretele vestic. De pilda, evreii din Galileea aveau sa-i scrie, in anul 425, imparatesei Aelia Eudocia, cerandu-i acesteia permisiunea de a se ruga la vestigiile Templului. Intr-un final, imparateasa a decis sa le indeplineasca cerinta, drept pentru care evreii s-au reintors in Ierusalim.
Exista foarte multe mentionari, ce dateaza din Evul Mediu, referitoare la evreii care veneau sa se roage la Zidul Plangerii. Spre exemplu, in Cronica lui Ahimaz, scrisa in anul 1050, aceasta structura este descrisa aparte ca un loc de rugaciune pentru evrei. Dupa ce cruciadele s-au incheiat, o sinagoga a fost inaltat pe acel loc. Mai aflam, de aceasta data de la pelerinul evrei Isaac Chelo, ca un rege arab a preluat Palestina de la crestini — se crede ca ar fi vorba despre cucerirea Ierusalimului de Umar in anul 637.
In sfarsit, regele avea sa faca un juramant, si anume ca daca va reusi sa captureze Ierusalimul, va restaura ruinele templului, insa, dupa ce dorinta i s-a indeplinit, el a cautat ruinele, dar acestea fusesera ascunse sub gunoaie. Atunci, vazand ca regele nu gaseste ruinele, un barbat varstanic s-a apropiat de acesta si i-a spus: „O sa iti spun unde este Templu, dar vreau sa juri ca ne vei lasa Zidul de Vest noua”. Regele a facut aceasta promisiune si, intr-un final, s-a si tinut de ea, dand ordin ca ruinele sa fie restaurate. De asemenea, acesta a ridicat o moschee impresionanta. Tot de la Chelo mai aflam ca „acesta este Zidul de Vest, cel care sta in fata templului lui Omar ibn al Khattab si care este numit Poarta Iertarii”.
Perioada otomana (1517-1917) si dominatia britanica (1917-1948)
Sub domnia lui Selim I, Imperiul Otoman avea sa cucereasca, in anul 1517, orasul Ierusalim, care, in acele vremuri, se afla sub conducerea mamelucilor. Interesant este ca otomanii, spre deosebire de altii, nu i-au alungat pe evrei, ba chiar, i-au primit pe cei alungati din Spania de catre Ferdinand al II-lea de Aragon si Isabela I a Castiliei in anul 1492, an in care evreii sefarzi si-au parasit sinagoga din Toledo. Soliman I Magnificul, de pilda, a comandat ridicarea unui zid defensiv in jurul orasului, structura cunoscuta astazi drept Zidul Vechiului Oras. Mai mult decat atat, Soliman Magnificul le-a permis evreilor, in a doua jumatate a secolului al XVI-lea, sa se roage la Zidul de Vest, ordonandu-i arhitectului Mimar Sinan, care, de altfel, lucra la curte, sa inalte un oratoriu aici.
In fine, in iarna anului 1917, sub conducerea lui Edmund Allenby, fortele britanice au cucerit Ierusalimul de la turci si, la fel ca si acestia din urma, si britanicii au manifestat o pozitiei binevoitoare fata de evrei, respectiv fata de credinta si traditiile acestora. Allenby a promis, de fapt, ca „fiecare cladire sfanta, monument, altar, loc traditional, mostenire sau loc obisnuit de rugaciune indiferent sub ce forma a celor trei religii vor fi mentinute si protejate in conformitate cu obiceiurile si credintele existente”.
Si desigur, curand, avea sa izbucneasca si un conflict intre evrei si arabi, disputa pusa pe seama efectuarii unor lucrari nesemnificative la partea superioara a zidului. In tot acest timp, tot mai multi oameni se aratau interesati sa cumpere cel putin o parte a Zidului Plangerii ori macar o zona din apropiere. Toate aceste incercari au esuat. Cu toate acestea, s-a pus problema si intr-un alt mod, intrucat zidul trebuia sa treaca in sub controlul evreilor, John Chancellor, de exemplu, punand o intrebare cel putin interesanta: „de ce nici un mare filantrop evreu nu a cumparat deja zona adiacenta a Zidului?”.
In sfarsit, dupa multe dispute, dupa vremuri zbuciumate si plina cu evenimente care au marcat definitiv atat istoria evreilor, cat si a intregii omeniri, Zidul Plangerii a devenit locul tihnit ce s-a dorit dintotdeauna. Astazi, evreii obisnuiesc sa lase hartii cu dorintele sau rugaciunile lor in crapaturile inguste ale zidului. Pentru femeile care vor sa se roage aici, exista restrictii. De pilda, de aproape 20 de ani, un grup numit Femeile Zidului se lupta in instanta pentru a castiga dreptul tuturor femeilor de a se ruga aici cu voce tare.
De altfel, acest sit nu este important doar pentru evrei, ci si pentru Islam. Se spune ca, aici, Mahomed si-a legat calul inaripat care l-a adus de la Mecca in Ierusalim. Mai apoi, un inger l-a dus sa-i intalneasca pe Iisus, Moise si Ilie, aici, Mahomed vazand ce ii asteapta pe muritori dupa ce sufletul lor va parasi trupul. Deasupra zidului se inalta altarul Domnului Stancii, care marcheaza evenimentul in discutie. Pe de alta parte, combinarea tuturor acestor elemente, in definitiv, a monumentelor evreiesti, crestine si islamice ne face sa intelegem, intr-o oarecare masura, care sunt motivele pentru care Vechiul Oras al Ierusalimului este atat de fascinant.
Iar apoi, Zidul Plangerii nu este o structura impresionanta din punct de vedere arhitectural, insa imaginea evreilor care se roaga cu daruire la poalele sale, in apropierea cupolei stralucitoare a altarului musulman de deasupra zidului, este mai mult decat graitoare. Poate ca acest loc exista, chiar si in zilele noastre, pentru a ne invata sa convietuim, indiferent de religie, traditii sau obiceiuri, culoarea pielii sau nationalitate. In fond, lumea este una, asemenea Zidului de Vest, unic prin semnificatia sa.
