Zonele albastre şi secretul longevităţii

Zonele albastre (“Blue Zone”) sunt acele regiuni de pe glob vestite pentru longevitatea locuitorilor. Termenul a fost propus, în anii 2000, de doi specialişti în studii demografice şi longevitate – italianul Gianni Pes şi belgianul Michel Poulain. La începutul cercetărilor lor, ei au încercuit pe hartă regiunile în care întâlniseră cei mai mulţi “supercentenari” (cu vârsta peste o sută de ani), conceptul impunându-se ulterior în toate studiile pe această temă.

La ora actuală, au fost identificate în lume cinci zone albastre: Insula Ikaria, din Grecia, Okinawa, din Japonia, regiunea Ogliastra din Sardinia, Italia, orașul Loma Linda, California, SUA, şi peninsula Nicoya din Costa Rica. La modul general, secretul longevităţii locuitorilor din zonele albastre se bazează pe câteva reguli şi principii de viaţă, moştenite prin tradiţie şi foarte asemănătoare, deşi este vorba de populaţii care, geografic, sunt la mare distanţă.

Zonele albastre – o dietă sănătoasă

În toate zonele albastre, dieta are un rol crucial pentru longevitatea locuitorilor – o alimentaţie sănătoasă, variată şi echilibrată, cu efecte benefice asupra întregului organism. Nenumărate studii au evidenţiat beneficiile dietei mediteraneene, aşa cum este practicată în Ikaria, o insulă din estul Mării Egee, situată între Chios, Samos şi Mykonos, cu climă blândă, temperatura medie a anului situându-se în jurul valorii de 20 de grade Celsius.

Dieta mediteraneeană sau dieta cretană face parte, începând cu anul 2010, din Patrimoniului cultural imaterial al omenirii, întocmit de UNESCO, fiind descrisă, în argumentaţia care a susţinut recunoaşterea oficială, ca o adevărată “filosofie” culinară.

Alimentaţia locuitorilor din Ikaria este preponderent vegetariană – legume (roşii, în cantităţi mari, cartofi, mazăre, fasole, ceapă, castraveţi, soia, broccoli, spanac, usturoi, ciuperci etc.), zarzavaturi, cereale integrale, ierburi aromatice şi condimente, care substituie sarea şi dau savoare preparatelor (ardei iute, pătrunjel, rozmarin, chili, oregano, scorţişoară, şofran etc.), fructe proaspete şi uscate.

La legume, zarzavaturi, fructe se adaugă uleiul de măsline (nelipsit din alimentaţia cotidiană), carnea de peşte şi fructele de mare, de două ori pe săptămână (mai rar carne roşie), ouă şi produse lactate (în special, brânză şi iaurt de capră şi oaie).

Locuitorii de pe Insula Ikaria au obiceiul de a bea de dimineaţa până seara tot felul de infuzii de plante, mai ales de salvie şi mentă sălbatică, acestea conţinând polifenoli – molecule vegetale antioxidante, care luptă împotriva efectului nociv al radicalilor liberi. Un rol important în menţinerea sănătăţii îl au şi izvoarele minerale din zonă.

Alte obiceiuri alimentare

Pentru japonezii din Okinawa, în privinţa alimentaţiei, secretul longevităţii constă într-o dietă cu mult orez şi peşte crud, dar şi fructe proaspete sau uscate (mai ales rodii şi struguri). În plus, ceaiurile sunt nelipsite, în special ceaiul de “ghetto” (asemănător cu ghimbirul) şi ceaiul verde pe care îl consideră “elixirul vieţii lungi”. Japonezii din Okinawa nu consumă produse lactate.

In Loma Linda, din California, singura zonă albastră din SUA, longevitatea locuitorilor şi sănătatea excepţională a acestora se explică, printre altele, şi prin faptul că sunt consumatori de alimente bio. Până în 2011, în oraş nu exista niciun restaurant McDonald’s.

O regulă comună, în ceea ce priveşte alimentaţia, în toate zonele albastre, este aceea a unor mese frugale, nu mai mult de 1800 de calorii pe zi („restricția calorică” pare a fi remarcabil de eficientă), sare puţină, apă de calitate, pentru a hidrata şi a purifica organismul – aspecte esenţiale pentru a întârzia fenomenul îmbătrânirii şi pentru sănătate.

Principii de viaţă în “zonele albastre”

În toate zonele albastre, la fel de importante ca alimentaţia sunt şi principiile de viaţă care vin dintr-o îndelungată tradiţie şi care au rezistat în faţa obiceiurilor nesănătoase ale vieţii moderne.

În toate aceste comunităţi, de exemplu, se respectă cu stricteţe ritualul mesei, fără grabă, nu mai puţin de 20 – 30 de minute, obicei practicat cu naturaleţe, dar ale cărui beneficii sunt confirmate de nutriţionişti, care spun că senzaţia de saţietate apare la circa 20 de minute de la ingerarea primului aliment, adică atunci când creierul începe să detecteze creşterea nivelului de zahăr în sânge.

Locuitorii din Okinawa numesc acest principiu (al meselor sărace în calorii) “Hara Hachi Bu”, adică “să te ridici de la masă când foamea este potolită în proporţie de 80%”, iar o altă regulă şi îndemn în acelaşi timp, în care aceştia cred, este: “Lăsaţi alimentele să vă fie medicament!”.

“Oamenii mănâncă pentru a trăi, nu trăiesc pentru a mânca” spune un vechi dicton şi, în zonele albastre, acest principiu este respectat. În plus, masa este un prilej pentru întâlnirea cu familia, pentru recunoştinţă pentru lucrurile bune din viaţă, un moment de relaxare.

Activitate fizică, viaţă socială, bună dispoziţie

Este nevoie, de asemenea, de mult timp petrecut în aer liber, de practicarea activităţilor fizice, la lumina naturală, de bună dispoziţie, de somn de calitate şi de entuziasm în toate. Nu lipsite de importanţă sunt şi momentele de răgaz, de meditaţie, de contemplare a naturii.

În regiunea Ogliastra, din Sardinia, Italia, de exemplu, persoanele vârstnice nu încetează niciodată să lucreze, îngrijindu-şi grădina de legume. În unele locuri, până şi peisajele par a fi fost special făcute pentru a-i ţine pe locuitori în formă.

În Ikaria, casele, cele mai multe cu două etaje, sunt construite în zone abrupte, zilnic fiind nevoie să se parcurgă pe jos distanţe semnificative, mai ales că la mare cinste este şi obiceiul vizitelor reciproce, pentru plăcerea de a sta la un pahar de vin sau la o cană cu ceai. Mare bucurie le aduc acestor locuitori şi serile în care se întâlnesc ca să danseze, de obicei într-o sală a primăriei special construită pentru astfel de intâlniri sau in aer liber.

Deloc de neglijat pentru starea de bine a locuitorilor din zonele albastre, care trăiesc sănătoşi până la adânci bătrâneţi, este şi viaţa religioasă, care permite contactul direct şi constant cu o mare parte a comunităţii sau care, cum spun locuitorii din Loma Linda, California, le dă sentimentul că “există un scop în ceea ce fac”, îi eliberează de stres, pot vorbi cu alte persoane care gândesc la fel, care cred în aceleaşi valori.

Stilul de viaţă mai important decât moştenirea genetică

Oamenii din zonele albastre au ca reper sensul şi scopul vieţii, sunt ataşaţi familiilor lor, au mintea “vie” tot timpul, nu cunosc stresul existenţial indus de frustrări şi neîmpliniri, se cunosc între ei şi toate acestea au efecte benefice mult mai puternice decât ne-am putea imagina.

Chiar dacă, spun specialiştii, speranța de viață este, cel puțin parțial, înscrisă în ADN, unele gene “defecte” stabilind o inegalitate de facto între indivizi, aşa cum alte persoane posedă nişte gene cu mare capacitate auto-reparatorie, totuşi, majoritatea gerontologilor sunt de acord că stilul de viață este chiar mai important decât genele.

“Ikigai” – elixirul tinereţii

Okinawa înseamnă “Tara nemuritorilor”, iar “elixirul tinereţii” pentru locuitorii din insulă este “Ikigai”, adică “sensul vieţii” (“Ikiru”- “viaţă”, “gai” – “rezultat”/ “efect”, “beneficiu”). Altfel spus, omul trebuie să stie care este rostul vieţii, care este motivul pentru care, în fiecare dimineaţă, să te trezeşti cu bucurie.

Oamenii din Okinawa cred că fiecare are un “Ikigai” al său, ceva care oferă satisfacţie, se manifestă natural, spontan, bine conturat în minte şi în care crede cu putere. De-a lungul vieţii, în mod firesc, “Ikigai” se schimbă, fiecare vârstă, fiecare etapă a vieţii are valorile, idealurile, bucuriile ei. “Ikigai” nu se moşteneşte, nu se “copiază”, se construieşte individual şi perpetuu.

Undeva, în Okinawa, există o stelă de piatră, pe care toţi localnicii o cunosc şi pe care este inscripţionată, cu simplitate, filosofia de viaţă a acestor oameni: “La vârsta de 80 de ani eşti tânăr. Când ajungi la 90 de ani, dacă strămoşii te invită, în Rai, alături de ei, roagă-i să mai aştepte până împlineşti 100 şi abia de atunci încolo te mai poţi gândi la asta”.

Alte “zone albastre”

În afară de Insula Ikaria, din Grecia, Okinawa, din Japonia, regiunea Ogliastra din Sardinia, Italia, orașul Loma Linda, California, SUA şi peninsula Nicoya din Costa Rica, mai există, în lume, nenumărate alte regiuni în care locuitorii se bucură de viaţă lungă şi fericită, la care speranţa de viaţă este în jur de 110 ani, nu se îmbolnăvesc, sunt plini de vitalitate până la vârste înaintate, cum ar fi populaţia Hunza (care trăieşte într-o regiune dintre Pakistan şi India, într-o zonă muntoasă, la peste 2 400 de metri.

Un medic care a mers să vadă, la faţa locului, cum trăieşte populaţia Hunza mărturisea că “sunt oameni care nu cunosc boala şi sunt de neegalat în perfecţiunea fizică”. Parcurg mari distanţe fără să obosească, prin orice fac exprimă o vitalitate excepţională, nou-născuţii sunt hrăniţi la sân până la vârsta de trei ani, sunt mereu zâmbitori, respectuoşi, cinstiţi, preţuiesc munca.

Aproape fiecare casă are etaj şi, obligatoriu, pe lângă diversele încăperi, o terasă de unde, în fiecare după-amiază, familia să poată contempla frumuseţea muntelui şi să mediteze. Sunt foarte ataşaţi de locurile în care trăiesc şi foarte politicoşi cu străinii.

Din alimentaţia lor, pe lângă caisele proaspete sau uscate consumate zilnic, legumele crude sau fierte, rareori carne, nu lipseşte Chappatis-ul (pâinea nedospită), făcută din cereale măcinate chiar înainte de a fi folosite. Apa pe care o beau este de o calitate deosebită, fiind adusă, printr-un sistem special construit, dintr-un gheţar din munţi sau din izvoarele din apropiere.

Valea longevităţii – “buen vivir”

Şi locuitorii din Vilcabamba, un mic oraş din Ecuador (America de Sud), care trăiesc într-o vale din Anzii Cordilieri, numită “Valea longevităţii”, sunt vestiţi pentru sănătatea şi vitalitatea lor, mulţi trecând de vârsta de o sută de ani.

Sentimentul celor care trăiesc aici este că sunt într-un adevărat “paradis” – aer curat, izvoare minerale, climat blând, hrană ecologică, din producţie proprie, şi principiul “buen vivir”, pentru care şi mulţi străini, veniţi iniţial ca turişti, s-au stabilit aici pentru totdeauna.

Hrană simplă şi sănătoasă, muncă susţinută

Pentru abhazii din Caucaz, din estul Mării Negre, unde speranţa de viaţă trece de 90 de ani (cel mai longeviv abhaz a atins vârsta de 168 de ani), secretul longevităţii este hrana simplă şi sănătoasă si munca susţinută.

Legumele verzi şi zarzavaturile (varza, brocoli, conopida, fasolea, mazărea), cerealele, fructele (mărul, în mod deosebit, pe care îl consumă în toate anotimpurile), ceaiurile sunt alimentele de bază. Deşi nu au o viaţă uşoară, abhazii sunt fericiti şi foarte muncitori.

Zonele albastre – nouă lecţii pentru o viaţă îndelungată

În 2008, Dan Buettner, specilaist în studiul longevităţii, care a dus mai departe cercetările celor care au lansat conceptul “zona albastră”, Gianni Pes şi Michel Poulain, a publicat o carte intitulată “Zonele albastre: nouă lecţii pentru o viaţă îndelungată”, în care sintetizează regulile de bază care explică secretul longevităţii locuitorilor din regiunile reprezentative din acest punct de vedere: activitate fizică regulată, existenţa unui scop în viaţă, limitarea/ eliminarea stresului, restricţia calorică, o alimentaţie preponderent vegetariană, consum moderat de alcool, un reper spiritual sau religios, implicarea în viaţa familială, implicarea în viaţa socială.

Într-o lume complicată, aşa cum este cea de astăzi, în care omul se îndepărtează tot mai mult de natură, în care alimentaţia este tot mai nesănătoasă, în care bolile mileniului al III-lea sunt strâns legate de stres şi anxietate, în care forţa şi vitalitatea firească sunt înlocuite de epuizare, oamenii din zonele albastre ne-ar putea inspira pentru a ne recupera echilibrul fizic şi mental, pentru a ne bucura de sănătate, pentru a ne găsi rostul vieţii şi adevăratele valori, care să ne redea entuziasmul consubstanţial naturii noastre.

Dan Buettner spunea că “Frumuseţea zonelor albastre nu înseamnă unul sau două lucruri mari, ci o constelaţie de lucruri mici”.