Zoon politikon este o expresie frecvent utilizată în dezbaterile publice, de ce mai multe ori tradusă mecanic, fără preocupare pentru etimologia cuvintelor, în forma “Omul este un animal politic”, în loc de “Omul este un animal social”, şi rareori precizându-se originea acestei idei importante din filosofia politică.
Expresia Zoon politikon aparţine unuia dintre cei mai importanţi filosofi ai Greciei antice, Aristotel, care o foloseşte în lucrarea “Politica”, a doua parte a unui tratat intitulat “De animalibus historia”.
În viziunea filosofului antic, omul este un “zoon politikon”, literal, “un animal social”, adjectivul “politikon” fiind un derivat din cuvântul “polis”, care înseamnă “cetate”. Altfel spus, este în natura omului să trăiască în comunitate şi să se comporte ca “cetăţean”, să aibă ataşament pentru “cetatea”/”societatea” cărei îi aparţine, să aibă capacitatea de a o apăra şi de a-i consacra parte din timpul său, pentru că menirea lui in lume este nu numai să aibă o existenţă biologică, ci şi să se bucure de bine şi fericire.
Iar fericirea, consideră filosoful antic, înseamnă independenţă faţă de constrângerile materiale, pe care individul nu le poate obţine singur, ci într-o comunitate. “Legea naturală”, apreciază filosoful, situându-se pe alte poziţii decât sofiştii, face ca “cetatea” însăşi să fie “o realitate naturală”, care nu există întâmplător, în timp ce autoritatea politică ar trebui să se exercite prin fiecare membru al comunităţii, ţinând seama de faptul că oamenii sunt liberi şi egali.
“Natura nu creează nimic fără scop”
Spre deosebire de celelalte fiinţe, spune Aristotel, omul are cel puţin două însuşiri caracteristice, este singurul care are “limbaj” şi “raţiune” – “Natura nu creează nimic fără scop. Însă grai are numai omul dintre toate vietăţile”. El, omul, nu poate trăi şi nu-şi poate dezvolta potenţialul decât alături de ceilalţi, într-o societate guvernată de legi. Ca Zoon politikon, se spune în “Politica” lui Aristotel, “omul, în perfecţiunea sa, este cea mai nobilă dintre fiinţe, dar, lipsit de lege şi dreptate, este cea mai rea”.
În relaţie cu Zoon politikon, schiţând şi imaginea unei “cetăţi ideale”, Aristotel abordează şi alte aspecte specifice timpului său, referitoare la sclavie, dreptul de cetăţenie prin naştere şi prin solicitare în faţa Consiliului şi a magistraţilor, relaţia dintre justiţie şi virtute, suveranitatea poporului, economia, structura socială, împărţirea bogăţiilor, educaţia, Constituţia, regimuri politice etc.
Pagini întregi, în “Politica” lui Aristotel, sunt consacrate educaţiei (în greceşte, “paideia”), care trebuie să fie o preocupare de-a lungul întregii vieţi, pentru ca omul să atingă cele mai înalte valenţe ale personalităţii sale. La vârsta şcolarităţii, care, obligatoriu, va începe la şapte ani, copiii trebuie să înveţe scrisul, cititul, muzica, desenul, să le fie încurajate predispoziţiile native, iar, mai târziu, demersul educativ se va desfăşura de aşa manieră încât să cultive dorinţa de cunoaştere, virtuţile, înţelepciunea, pentru ca fiecare om să aibă şansa unei vieţi fericite.
Teoria aristotelică despre educaţie defineşte conceptul de “om cultivat”, de Zoon politikon (cel care participă la viaţa cetăţii), ca o personalitate creativă şi morală, spre binele întregii societăţi.
Posteritatea conceptului “Zoon politikon”
Conceptul de “Zoon politikon” (Omul este un animal social) a fost popularizat, în secolul al XVIII-lea, de Montesquieu, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai Iluminismului francez, în “Despre spiritul legilor”, un tratat de teorie politică.
În acelaşi secol, Jean Jacques Rousseau, în “Contractul social”, reia tema aristotelică a formelor de guvernământ (monarhie, aristocraţie şi democraţie) şi insistă, ca şi filosoful grec, asupra necesităţii educaţiei cetăţeanului – Zoon politikon – şi asupra faptului că, la baza oricărei societăţi, trebuie să se afle “raţiunea universală”, un concept asemănător cu “intelectul activ” (în greceşte, “nous”), al lui Aristotel, insemnând conştiinţa raţională, capabilă de cunoaştere, intelectul abstract, capabil de reprezentare, dar şi inteligenţa supremă, creatoare a Universului, care se regăseşte în conştiinţa fiecărui individ.
Gândirea filosofică a lui Aristotel, la mai bine de două mii de ani de când a fost prinsă în operă, este la fel de valabilă. În 2016, un simpozion UNESCO, reunind experţi din lumea academică europeană, a avut ca scop includerea operei lui Aristotel în programele de studiu universitar, având în vedere tocmai valabilitatea şi actualitatea ideilor filosofului antic.
În esenţă, “Zoon politikon” este omul (orice om) care participă, responsabil, la viaţa cetăţii, un om care trebuie să fie educat în spiritul valorilor autentice, cinstit, corect, moral, capabil de a lua decizii care să ducă la bunăstarea şi fericirea lui şi a celorlalţi.
Poate fi o temă de meditaţie pentru fiecare dintre noi conceptul de “Zoon politikon”, mai exact, ce a mai rămas, astăzi, din imaginea ideală a “cetăţii” aristotelice, în ce măsură valorile morale şi educaţia mai sunt condiţii obligatorii pentru funcţionarea unei societăţi şi dacă, în peste două milenii, omenirea a evoluat sau involuat.