Home Călătorii De vizitat în Lume Andaluzia – Spania: Orașe de vizitat

Andaluzia – Spania: Orașe de vizitat

0
Andalusia

Andaluzia, cunoscută şi ca Andalucia, este cea mai mare regiune a Spaniei ce se întinde în sud, de la Marea Mediterană până la malurile Oceanului Atlantic. Regiunea Andaluziei atrage prin bijuteriile sale arhitecturale: palatul Alhambra din Granada, Cordoba cu fosta moschee şi actuala catedrala Mezquita, picturile preistorice din pestera Nerja (vechi de 20.000 de ani). Alte locuri interesante sunt Torre de Oro („turnul de aur”), mormântul lui Cristofor Columb şi parcul Maria Luisa.

Costa del Sol
Costa del Sol

Andaluzia este renumită pentru celebrele fiestas, luptele cu tauri (sau coride), restaurantele tapas (mâncarea tradiţională spaniolă) şi muzica Flamenco. Costa del Sol este cea mai cunoscută destinaţie de vacanţă, o zonă încantătoare cu o plajă minunată. Parcul naţional Cota Donana este un punct de atracţie din această zonă.

Catedrala Sevilla

Una dintre cele mai importante atracţii ale Andaluziei este capitala Sevilla, oraşul beneficiază de o climă blândă ăi însorită pe aproape toată durata anului. Fosta colonie romană, dominată mai apoi de arabi, are ca obiective turistice importante impunătoarea fortăreaţă maurp Alcazar şi catedrala care încă păstrează turnul cu clopot rămas de pe timpul arabilor. Catedrala este a treia cea mai mare construcţie de profil din Europa.

Cordoba

Un alt oraş cu obiective turistice importante este Cordoba, un mix între culoarea verde a palmierilor şi culoarea roşiatică a pământului uscat. Un alt reper turistic este sinagoga evreiască, singura din întreaga regiune. În spatele cartierului evreiesc, este statuia filozofului Seneca, născut în Cordoba. Cea mai importantă clădire creştină este reprezentată de palatul regilor catolici.

Palatul Alhambra Granada

Granada, un oraş situat într-un decor natural deosebit, la poalele munţilor Sierra Nevada, la 70 de kilometri de coasta, este ţara rodiilor, cultivate din vremea romanilor. Oraşul este listat în Patrimoniul Mondial UNESCO. Principala atracţie a Grenadei este palatul Alhambra, construit între anii 1284 şi 1354. Alte monumente care merită vizitate sunt Palatul Generalife şi peşterile tigăneşti Sacromonte.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version