Aphaneramma, un amfibian preistoric care a trăit acum 250 de milioane de ani, în perioada Triasicului, a fost una dintre primele specii care a reușit să trăiască atât în mare, cât și pe uscat. Descoperit în Norvegia, în anul 1904, acest amfibian fascinant avea trăsături fizice care îl ajutau să se hrănească în apele marine, dar și să se reproducă în râuri și lacuri. Cu un corp alungit și picioare slab dezvoltate, Aphaneramma era un prădător adaptat mediului său, contribuind la evoluția ulterioară a amfibienilor.
Când și cum a trăit Aphaneramma?
Unul dintre urmasii pestilor care au parasit marea pentru a trai pe uscat in urma cu 370 de milioane de ani este amfibianul Aphaneramma, ale carui fosile au fost descoperite in Norvegia, in anul 1904, de catre paleontologul Woodward. In urma studiilor efectuate, acest amfibian a trait in perioada triasicului, in urma cu 250 de milioane de ani.
Spre deosebire de amfibienii din zilele noastre, care traiesc in lacuri si rauri, acest amfibian preistoric a trait in mare. Oamenii de stiinta au ajuns la aceasta concluzie datorita faptului ca parti din scheletul acestuia au fost gasite impreuna cu ramasite care apartineau animalelor marine.
Trăsături fizice ale amfibianului Aphaneramma
Traind pe coastele marine, amfibianul Aphaneramma se hranea cu pesti si mici animale marine. Masura un metru lungime si semana foarte mult cu un crocodil. Datorita picioarelor slab dezvoltate nu se deplasa foarte bine atunci cand se afla pe uscat, insa se descurca de minune sa isi procure hrana.
Datorita botului lung si ascutit, putea sa se apropie de prada, fara ca aceasta sa ii simta prezenta. Pe botul ascutit se aflau pozitionate narile acestuia.
Corpul amfibianului Aphaneramma era alungit, sub forma unei linii, iar orbitele se aflau situate lateral, pe craniu. Cu toate ca masculii traiau in apropierea marii, femelele erau nevoite sa traiasca in rauri, atunci cand depuneau ouale, deoarece puii, care se dezvoltau sub forma de larva, nu o puteau face decat in apa dulce.
Fiind printre primele specii de amfibieni, acestea au avut un rol important in evolutia acestor specii si a animalelor, iar descoperirile stiintifice demonstreaza acest lucru.
Adaptările speciale ale Aphaneramma pentru viața în mare și pe uscat
Aphaneramma prezenta o serie de adaptări unice care i-au permis să trăiască atât în mediul marin, cât și pe uscat. Una dintre aceste adaptări era botul său lung și ascuțit, ideal pentru prinderea prăzii în apă, unde se hrănea cu pești și alte animale marine de dimensiuni mici. Narile sale, poziționate la capătul botului, îi permiteau să rămână parțial scufundat în apă, fără a fi observat de pradă.
Pe uscat, deși picioarele sale erau slab dezvoltate pentru deplasarea eficientă, Aphaneramma putea să se miște suficient de bine pentru a migra spre râuri sau lacuri, acolo unde femelele depuneau ouăle. Aceste ouă trebuiau depuse în apă dulce, deoarece larvele se dezvoltau mai bine în acest mediu decât în apa sărată a mărilor. Această adaptare complexă, care combină trăsături ale vieții marine și terestre, demonstrează versatilitatea și rezistența acestor amfibieni preistorici.
