Apollo 11, primul pas pe Lună, al lui Neil Armstrong – “Un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru umanitate” – de la 20 iulie 1969, ora 21:50:21, evenimentul care a marcat istoria ştiinţei, a cosmologiei şi a umanităţii, a ajuns anul acesta, în 2019, la a 50-a aniversare. Vocea comandantului misiunii spaţiale Apllo 11, la momentul fascinant în care primul om păşea pe Lună, rostind cuvintele care au intrat în conştiinţa colectivă – “That’s one small step for man, one giant leap for mankind” – a fost auzită, la momentul respectiv, de peste 650 de milioane de oameni, din întreaga lume.
Pentru a se marca celebrarea unei jumătăţi de secol de la prima misiune pe Lună, sărbătorirea Zilei Independenţei a SUA, de anul acesta, a avut ca temă centrală “Apollo 11”. Inclusiv la Ambasada SUA din Bucureşti, au fost prezenţi, cu această ocazie, pe lângă politicieni şi diplomaţi, Anna Fisher, una dintre primele femei astronaut de la NASA şi Dumitru Prunariu, primul român şi al 103-lea om din lume care a călătorit în spaţiu.
Mai mult, în SUA, NASA, cu ocazia împlinirii celor 50 de ani de la prima aselenizare, a desfăşurat o muncă titanică de restaurare a celebrului Centru de Control Johnson Space Center, din Texas, de unde a fost supravegheată misiunea Apollo 11, deschis pentru public de la 1 iulie 2019. De-a lungul a şapte luni, totul a fost aranjat, până la detaliu, exact ca în 1969, ca şi cum operatorii de zbor doar ar fi puţin plecaţi la o pauză de cafea: de la mobilier la tapet, pixuri, căni de cafea, scrumiere, birouri, scaune, ecrane, cărţi, manuale de zbor etc.
NASA a lansat, la începutul acestui an, şi un apel către toţi cei care vor să rememoreze momentele de atunci, să trimită înregistrări audio, pe adresa Agenţiei aeronautice americane, în care să povestească împrejurările în care se aflau in iulie 1969, ce au simţit când au văzut la televizor imaginea primului om care păşea pe Lună. Un tânăr spunea, de exemplu, într-un astfel de mesaj, că, la vremea respectivă, avea 11 ani şi că îşi aminteşte cum toţi membrii familiei erau aşezaţi în faţa televizorului şi că imaginile păreau ireale. În acel moment, tatăl său s-a îndreptat spre fereastră pentru a privi Luna, în timp ce, pe ecranul televizorului, în paralel, un om mergea, acolo sus, pe astrul îndepărtat – un spectacol tulburător.
După 50 de ani, mărturiseşte cel care a povestit acest episod, toate detaliile îi sunt foarte clare şi puternice în memorie – silueta lui Amstrong, ţinându-se cu o mână de scara modulului lunar, piciorul care ezită, apoi atinge suprafaţa Lunii acoperită cu un praf fin, rostind fascinat: “Este ceva, nu este aşa? O imagine magnifică”, în timp ce Buzz Aldrin, celălalt membru al echipajului, al doilea om care a păşit pe Lună, îi răspunde uluit:” O pustietate magnifică!”.
Apollo 11 – un excepţional documentar 2019, cu imagini inedite
Noul film documentar american – “Apollo 11” – care, după 50 de ani, povesteşte încă o dată deja mitica expediţie a primilor paşi ai omului pe Lună, din 16-24 iulie 1969, este atât de uimitor încât toţi cei care l-au văzut se întreabă cum atâtea imagini au rămas necunoscute publicului timp de cinci decenii. Un mix de imagini cunoscute şi altele, cele mai multe, inedite, digitalizate pentru prima dată, creează senzaţia de nemaivăzut, o mărturie excepţională despre potenţialul inteligenţei umane.
Programul Apollo a fost lansat de către preşedintele american John F. Kennedy, prin discursul său din 25 mai 1961, ţinut după ce Uniunea Sovietică trimisese primul om în spaţiu, pe Yuri Gagarin, în aprilie 1961, în cadrul misiunii Vostok 1. Preşedintele Kennedy fixează ca obiectiv ca “până la sfârşitul anilor 1960, SUA să trimită primul om pe Lună, misiune din care se va întoarce în siguranţă pe Terra”, dorind să arate, în acest fel, superioritatea Statelor Unite ale Americii în domeniul cercetării spaţiale, în contextul competiţiei politice şi al războiului rece dintre cele două mari superputeri. Obiectivul era extrem de ambiţios, dat fiind faptul că, până la acea dată, americanii nu realizaseră nici un zbor spaţial cu om la bord.
În acest scop, NASA (National Aeronautics and Space Administration) a lansat mai multe programe – Programul Gemini (pentru punerea la punct a tehnicilor de zbor), Programul Surveyor (de explorare a Lunii prin mecanisme automate), Programul Ranger (prin care s-a cartografiat suprafaţa Lunii, locul de aselenizare şi s-au obţinut fotografii ale suprafeţei selenare, prin intermediul unor sonde dotate cu camere) etc. De asemenea, în vederea misiunii Apollo 11, specialiştii în domeniu au apelat la o metodă îndrăzneaţă – aceea a “întâlnirii pe orbita lunară” (“lunar orbit rendez-vous” sau LOR), potrivit căreia o singură rachetă lansează cele trei navete necesare pentru călătoria dus-întors – modulul de comandă, modulul de serviciu şi modulul lunar, teoretizat încă din 1917, de către inginerul ucrainian Oleksandr Shargei. Conform acestei metode, cele trei module sunt propulsate spre Lună, dar numai modulul lunar coboară pe suprafaţa Lunii, iar după decolare, acesta efectuează o manevră de programare cu celelalte două module, numai modulul de control revenind pe Pământ.
Programul NASA a presupus, la vremea respectivă, un buget uriaş, de 135 de miliarde de dolari, în jur de 400 000 de specialişti şi nenumărate alte misiuni care au precedat Apollo 11, dintre care, prima, Apollo 1, a fost dramatică, deoarece incendiul navetei spaţiale nu a lăsat nicio şansă echipajului care a pierit în timpul acestui teribil accident.
Echipajul misiunii Apollo 11 a fost format din trei astronauţi, fiecare având cel puţin un zbor spaţial la activ: Neil Amstromg (n. 1930 – d. 2012), licenţiat al Universităţii Purdure, pilot pe avion de vânătoare în Marina americană, care s-a purtat impecabil ca specialist în timpul misiunii de pregătire Gemini 8, Edwin “Buzz” Aldrin (n. 1930), absolvent de inginerie spaţială la MIT (Massachusetts Institute of Technology) şi cu un doctorat în studii de astronautică, pilot-comandant în misiunea Gemini 12 şi Michael Collins (n.1930), absolvent al Academiei Militare din West Point, pilot pe avioane de vânătoare şi participant la Gemini 10, misiune în cadrul căreia a executat două activităţi de ieşire în spaţiu (AEV), în afara navetei spaţiale.
Emblema aleasă pentru Apollo 11 a fost “Vulturul cu cap alb” sau acvila americană, purtând în cioc o ramură de măslin. Din echipa de la sol, care a supravegheat 24 de ore din 24, desfăşurarea operaţiunilor, au răspuns la întrebările echipajului şi au luat deciziiile care se impuneau în diverse momente, au făcut parte Cliff Charlesworth (pentru lansare şi ieşirea cosmonauţilor în spaţiu), Glynn Lunney şi Gene Kranz (pentru aselenizare) şi Milt Windler.
Momentul aselenizării a fost marcat de o alarmă “1202”, dată de computerul de bord, care ar fi putut cauza anularea misiunii. Steve Bales, unul dintre programatorii computerului de bord, de la centrul de Control Houston, după 30 de secunde, care au părut a fi o eternitate, a decis că alarma poate fi ignorată, fiind determinată de o saturaţie a capacităţii computerului, şi că misiunea poate continua. Ulterior s-a constatat că eroarea fusese provocată de semnalele radar ale modulului de control, iar preşedintele Nixon i-a mulţumit lui Steva Bales că a salvat misiunea prin decizia lui.
În acest timp, atent la alarmă, Armstrong a depăşit momentul în care, după procedură, trebuia să execute o manevră de corectare a traiectoriei, astfel încât a fost depăşit cu şapte kilometri locul ales pentru aselenizare, ajungându-se într-o zonă stâncoasă. Nemaivând timp să ia legătura cu Centrul de Control de pe Pământ, Armstrong a preluat controlul manual al modulului lunar, mai avea la dispoziţie doar 60 de secunde de survol al suprafeţei Lunii, altfel se termina combustibilul. Privind prin hublou şi încercând să păstreze vizibilitatea în norul de praf, cosmonautul a căutat o zonă neaccidentată, în timp ce Buzz Aldrin indica altitudinea, viteza şi combustibilul rămas.
Modulul lunar “Eagle” a aselenizat duminică, 20 iulie, 1969, la ora 21:50:21, ora Americii, în locul numit “Mare Tranquillitatis” (Marea Liniştii), o depresiune înconjurată de munţi de bazalt, la şapte kilometri distanţă de locul prevăzut pentru aselenizare şi combustibil rămas doar pentru 20 de secunde. În acest moment, Armstrong a transmis către sol: “Houston, aici baza Tranquillitatis”, „Eagle (Vulturul) a aselenizat!”. Răspunsul a venit imediat: “Recepţie, Tranquillitatis! Înţelegem că sunteţi la sol. Respirăm din nou, mulţumim!”.
Filmul documentar “Apollo 11”, din 2019, debutează cu o imagine care taie răsuflarea spectatorului: în format mare şi în culori – imensul lansator de rachete, Saturn, format din mai multe trepte, imagine niciodată difuzată, păstrată în arhiva redeschisă în 1993.
Todd Douglas Miller, realizatorul filmului, mărturisea că a găsit în arhivă 279 de benzi de film, în care sunt surprinse toate etapele misiunii, în planuri generale şi în prim-plan – momentul în care cei trei membri ai echipajului îşi pun în liniste costumele, mii de oameni adunaţi pe plajele de la Cocoa Beach, aşteptând cu emoţie clipa lansării, inginerii de la Centrul de Control, îmbrăcaţi în cămăşi albe, cu cravată, la care se adaugă multe alte imagini înregistrate de camerele de la bordul navei. Coloana sonoră este asigurată de vocea celebrului jurnalist de la CBS, Walter Cronkite, şi de mesajele radio dintre Apollo 11 şi Houston.
“Oraşul ştiinţelor şi al Industriei”, din Paris, şi “Palatul descoperirilor”, din Toulouse, specializate în popularizarea culturii ştiinţifice şi tehnice, prima instituţie creată din iniţiativa preşedintelui Franţei, Valéry Giscard d’Estaing, iar cea de-a doua, de către un laureat al Premiului Nobel pentru fizică, Jean Perrin, cu ocazia Expoziţiei Universale din 1937, celebrează, de-a lungul întregului an 2019, 50 de ani de la misiunea Apollo 11.
În week-end-ul din 20 şi 21 iulie 2019, cu acces gratuit pentru publicul larg, în cele două locuri din Paris, sunt organizate non-stop conferinţe, ateliere, proiecţii de documentare, spectacole, întâlniri cu personalităţi NASA, totul cu scopul de a suscita curiozitatea oamenilor pentru ştiinţă, pentru a stimula dorinţa de cunoaştere, pentru a cultiva vocaţia ştiinţifică, pentru a face din astronomie şi cosmonautică domenii de interes pentru lumea contemporană.
La New York, la muzeul MET (Metropolitan Museum of Art) s-a deschis o expoziţie cu peste 170 de fotografii ale Lunii, prin care se prezintă istoria fotografiei astronomice, dar şi instrumentele utilizate în timpul misiunii Apollo 11.
Care este originea şi adevărata variantă a celebrei afirmaţii a lui Neil Armstrong?
A făcut istorie afirmaţia lui Neil Armstrong, legată de primul pas al omului pe Lună: “Un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru umanitate” (“That’s one small step for (a )man, one giant leap for mankind”). Fratele lui Neil Amstrong, Dean Armstrong, povesteşte că, înainte ca Neil să plece la Cape Canaveral, unde s-a pregătit pentru lansare timp de câteva luni, i-a arătat ce scrisese pe un bileţel, în timp ce jucau “Risk”: “’Este un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire”. După care l-a întrebat: “Ce crezi?” Dean i-a răspuns: “Fabulos!”. Iar fratele său a adăugat: “Mă gândeam eu că o să-ţi placă, dar voiam să o citeşti”. În realitate, era scris: “Un pas mic pentru UN om, un salt uriaş pentru umanitate”.
În presă s-a dezbătut ani la rând dacă Neil Armstrong a pronunţat “ Un pas mic pentru om…” sau “ Un pas mic pentru UN om…”, s-a ascultat şi reascultat faimoasa afirmaţie, fără a se ajunge la o concluzie clară. Importantă rămâne însă semnificaţia acestui moment, reuşita excepţională a misiunii Apollo 11 şi emoţia din vocea care transmitea mesajul de la peste 300 000 de kilometri în spaţiu, de pe suprafaţa Lunii, din “Mare Tranquillitatis”, unde Niel Armstrong şi Buzz Aldrin au petrecut 2 ore şi 31 de minute, parcurgând 250 de metri, în timp ce Michael Collins, al treilea membru al echipajului, îi aştepta în capsula de pe orbita din jurul Lunii.
În cei 50 de ani care au trecut de la misiunea Apollo 11, au existat destule voci care au contestat veridicitatea acestei reuşite, care au susţinut că NASA a “înscenat” aselenizarea, pentru a justifica fondurile enorme cheltuite şi deturnate. Cu trei luni înainte de a se stinge din viaţă, la vârsta de 82 de ani, în 2012, Neil Armstrong a răspuns într-un inteviu tuturor detractorilor, subliniind că ar fi fost imposibil ca peste 800 de oameni, câţi au fost implicaţi în realizarea acestei misiuni, să ţină un astfel de secret. A adăugat, de asemenea, pe jumătate în glumă, că cei care vor ajunge din nou pe Lună, îi vor putea recupera camera video pe care a lăsat-o acolo.
De-a lungul celor 17 misiuni Apollo, 12 cosmonauţi au ajuns pe Lună. Dintre aceştia mai sunt în viaţă şase, ultimul fiind Eugene Cernan, comandantul misiunii Apollo 17, din 1971 (d. 2017), care a petrecut mulţi ani după aceea străbătând lumea şi povestind despre ceea ce a văzut pe Lună – un spectacol fascinant, aşa cum este întreg Universul de ale cărui taine omul va fi întotdeauna atras.
Despre viaţa şi personalitatea lui Neil Armstrong şi despre misiunea Apollo 11, Damien Chazelle (cel care a primit, în 2017, Oscarul pentru “La La land”), scenarist franco-american, a realizat, în 2018, un film intitulat “First Man”, care a avut premiera la Festivalul de film de la Veneţia, şi care este o pledoarie indirectă despre ceea ce înseamnă, în viaţa unui om, pasiunea, profesionalismul, dedicaţia, curajul, verticalitatea, asumarea unui destin.