Home Cultură generală Baboushka si Befana – Legende de Craciun

Baboushka si Befana – Legende de Craciun

0
foto: papermatrix.wordpress.com

Inainte de anul 1917, copiii rusi primeau cadouri de Craciun de la Baboushka – o batrana despre care aflam dintr-o legenda de Craciun rusa. ,,Baboushka” inseamna bunica in limba rusa. Dupa revolutie, guvernul a interzis povestile despre personaje populare precum Baboushka, a carei poveste se referea la convingerile religioase. In schimb au promovat povesti despre personaje seculare, cum ar fi Bunicul Frost (in loc de Mos Craciun), care aducea cadouri copiilor de sarbatori. La caderea regimului comunist din Rusia in 1991, multe credinte vechi si practici au fost readuse in atentie, si Baboushka, de asemenea.

O legenda de Craciun spune: Baboushka era o femeie batrana care cu mult timp in urma locuia intr-o casa la marginea padurii. Ea a trait singura atat de mult, incat zilele si gandurile ei erau umplute doar de stergerea prafului, de gatit si spalat. Intr-o seara ea auzi un sunet de tropeta si zgomotul unor barbati ce se apropiau calare. Ea a intrerupt pentru moment treburile zilnice, intrebandu-se ce ar putea insemna aceasta si deodata auzi un ciocanit la usa ei. Deschizand usa, ea vazu trei barbati nobili (cei trei magi) care stateau in picioare in fata ei. Ei au spus: ,,ne indreptam spre Bethleem pentru a gasi copilul care s-a nascut rege”. Baboushka a fost invitata sa li se alature, insa ea le-a raspuns ca nu a terminat inca treaba ei, ca noaptea este frig, si-i pofti langa foc. Strainii insa nu au vrut sa-si intarzie calatoria lor si au plecat mai departe in noapte.

Stand langa foc, Baboushka a inceput sa se intrebe despre copil si sa regrete decizia ei de a ramane acasa. In cele din urma a adunat cateva cadouri si a pornit in noapte. Ea a mers incontinuu, intreband pretutindeni despre cei trei magi si regele nou nascut, dar niciodata nu i-a gasit. In fiecare an de Boboteaza, Baboushka cauta in Rusia pe copilul Isus. Ea viziteaza fiecare casa si chiar daca nu-l gaseste, ea lasa cate un cadou pentru fiecare copil care a fost cuminte.

foto: byerschoice.biz
foto: byerschoice.biz

Exista o legenda de Craciun cu o alta versiune despre Baboushka: in care magii cer sa innopteze la Baboushka si ea ii refuza. Iar in alta se spune ca Sfanta Familie trece pe la usa ei in calatoria spre Bethleem, iar ea nu ii ajuta cu nimic. In ciuda acestor diferente, povestile se termina in acelasi fel, Baboushka regreta lipsa ei de interes, cauta oamenii pe care i-a respins si devine o figura magica care calatoreste prin lume, in timpul sarbatorilor, aducand daruri copiilor.

La italieni, Babushka este asemanata cu Befana

In Italia, de Epifanie copiii merg devreme la culcare si asteapta Befana – batrana care lasa cadouri copiilor care au fost cuminti (pe parcursul anului trecut) si atrage atentia celor care s-au purtat urat. Numele de ,,Befana” vine de la cuvantul italian pentru Boboteaza, Epifania. Befana mai este numita si ,,vrajitoarea” sau ,,batrana”, desi este foarte cunoscuta aceasta figura de legenda italiana, unii considera Befana ca ar fi legata de Berchta – o alta vrajitoare care viziteaza casele din Europa Centrala si de Nord in timpul zilelor de Craciun, in special la 12 noaptea.

O legenda de Craciun despre Befana spune: a fost o femeie batrana care a trait singura la marginea padurii. Sotul ei si copilul au murit cu ani in urma. In singuratatea ei, Befana se ocupa cu multe treburi casnice. Intr-o zi trei magi imbracati in haine scumpe au venit la usa casei ei, si i-au cerut sa-i insoteasca in calatoria lor spre Bethleem si sa se inchine copilului Isus, care tocmai s-a nascut acolo. Batrana le-a spus insa ca ea este prea ocupata cu treburile de zi cu zi pentru a merge si nici nu a auzit de Bethleem.

Cei trei magi au plecat si batrana a inceput sa regrete decizia ei. Ea a adunat cateva lucruri si matura ei, si s-a grabit dupa straini. Batrana a mers mult, insa nu a reusit sa ajunga magii din urma si niciodata nu a mai gasit copilul Isus. Cu toate acestea, ea nu a renuntat si in fiecare an de Epifanie, ea zboara prin lume pe matura ei pentru a cauta copilul Isus. Ea verifica fiecare casa in care traiesc copii, intrand pe horn, si chiar daca nu-l gaseste pe copilul Isus, ea lasa dulciuri si cadouri pentru copii care au fost cuminti. Copiii obraznici pot primi cenusa de carbune sau un bat de mesteacan.

foto: sassiaparte.blogspot.com

Inainte de sarbatori, copiii scriu scrisori pentru Befana in care isi exprima dorinta de a primi un anumit cadou. In unele locuri sunt agatate la ferestre papusi din carpa reprezentand Befana (sunt considerate decoratiuni de sezon). Copiii atarna ciorapi mari facuti din carpe, de semineu, in care Befana le pune noaptea dulciuri si jucarii. In unele orase grupuri de tineri se aduna de Epifanie si fac zgomot mare batand la tobe si cantand la diferite instrumente muzicale, pentru a primi Befana.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version