Bacalaureat 2023 a debutat, conform calendarului, cu proba scrisă la Limba şi literatura română. Ministerul Educaţiei a extras, pentru examen, Subiectul/ Varianta 6 (din totalul de 7 variante validate), subiect conceput/ structurat după modelul consacrat, în concordanţă cu programa de examen şi respectând, potrivit normelor prestabilite, “un nivel mediu de dificultate”.
Reacţiile “la cald” ale elevilor confirmă că subiectele au fost “uşoare”, că “s-au descurcat”, prin urmare, cel puţin deocamdată, până la afişarea rezultatelor, toată lumea este fericită că a “scăpat” de această probă. Mai mult, spuneau mulţi dintre elevi, referitor la subiectul al treilea (redactarea unui eseu în care să prezinte particularităţile unui text narativ studiat, aparţinând lui Liviu Rebreanu sau Camil Petrescu): “Am avut noroc! Am învăţat “Ion” ca pe Tatăl nostru!” sau “Ştiam câteva eseuri pe de rost!”, “Nu am citit romanele, dar am făcut nişte compilaţii!” etc.
Au fost şi alte reacţii, de felul: “Am venit la mine (n.n. la examen) cu esenţialul (?), Slavici şi Eminescu” sau “Nu am învăţat Rebreanu, nici Camil Petrescu, dar am învăţat “Enigma Otiliei”, doar asta ştiam, despre asta am scris” etc.
Din nefericire, astfel de mărturisiri spontane, făcute la ieşirea din sala de examen (despre cât de bine sau mai puţin bine au fost învăţate eseurile “pe de rost”), cu sentimentul eliberării de o mare “corvoadă”, pot fi auzite an de an şi, mai trist, cu “promisiunea” făcută de mulţi dintre adolescenţi, că nu se vor mai “atinge” de vreo carte de aici încolo, chiar dacă unii dintre ei au fost pasionaţi, o vreme, de literatură.
Democratizarea lui “De bună seamă”!
Pentru că viaţa ne arată că nicio bucurie nu poate fi deplină, în euforia provocată de accesibilitatea subiectelor de la proba de Limba şi literatura română, s-a strecurat insidios o “nelinişte”, iar “vinovatul”, care nu a atins niciodată asemenea cote de popularitate, este o biată locuţiune – “De bună seamă”.
În cadrul Subiectului I A., pe baza unui text la prima vedere, prima cerinţă (de 6 puncte din 100) era: “Indică sensul din text al secvenței “de bună seamă” – “În iarna lui 1888, însă, Creangă se porni iar la București împreună cu tipograful I. S. Ionescu, asociatul său. De bună seamă, plecase să se întâlnească cu Constantin și să mai vadă un doctor pentru boala sa”.
Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu modalitatea de corectare, trebuie precizat că baremul de notare subliniază, în legătură cu această cerinţă, următoarele: “indicarea sensului din text al secvenței date (de exemplu: desigur etc.) – 4 puncte; formularea răspunsului în enunț – 1 punct; corectitudinea exprimării, respectarea normelor de ortografie și de punctuație – 1 punct”.
“Spectacol” cu iz autohton…
“Spectacolul” cu iz autohton abia acum începe. Până la sfârşitul zilei în care a avut loc prima probă de examen, s-a dat mobilizarea generală – petiţie adresată Ministerului Educaţiei, semnături, mii de semnături, totul ca la carte. Motivul petiţiei? Abracadabrant! Demn de lumea lui Caragiale – acceptarea oricărui răspuns (referitor la sensul secvenţei “de bună seamă”) ca fiind corect. Argumentele pentru o astfel de solicitare? Năucitoare! – “Toți ne-am stresat cu învățatul și ar fi păcat să pierdem puncte din cauza unui sinonim!”, “Pentru că ni se pare normal să se accepte şi alte variante, ca subiectul 1 nu a fost atât de accesibil!”, “Să fie corectă orice variantă!” etc.
Răspunsul Ministerului Educaţiei (transmis şi profesorilor evaluatori şi publicat în presă), sub pretextul unei “evaluări unitare”, a fost la “înălţimea”petiţiei – “Pentru o corectură unitară, a fost transmisă o notă în toate centrele zonale de evaluare, ce conține clarificări referitoare la punctarea și altor sinonime în afara cuvântului “desigur”, care este menționat în barem, și clarificări vizavi și de modul în care se face evaluarea”.
În realitate, nu “punctarea și altor sinonime în afara cuvântului “desigur” era problema (si intenţia), pentru că acest lucru (punctarea şi altor sinonime corecte, în afară de “desigur”) intră într-o logică elementară (aşa cum şi în barem se preciza: “de exemplu: desigur etc.”), ci următoarea indicaţie: “Punctajele pentru formularea răspunsului în enunț (1 p.) și pentru corectitudinea exprimării, respectarea normelor de ortografie și de punctuație (1 p.) se acordă și în cazul în care elevul nu a indicat sensul corect al secvenței date”.
E ca şi cum nu ar fi nicio diferenţă între a spune “imi este foame” sau “imi este sete” sau “vreau să dorm” etc., important e să spui „în enunţ”, tot obţii ceva, sensul nu contează. Am putea face un exerciţiu de imaginaţie, încercând să ne reprezentăm o realitate în care am comunica în enunţuri, fiecare în legea lui, ignorând conţinutul mesajului.
Petiţia redivivus…
Poate ar fi util să ne amintim că si în urmă cu câtiva ani, tot în cadrul examenului de Bacalaureat, si tot printr-o petiţie, semnată de peste 4000 de elevi, care, având de redactat un eseu referitor la “tema si viziunea despre lume si viaţă într-un roman interbelic” si alegând romanul postbelic “Moromeţii”, de Marin Preda (primul volum publicat în 1955, al doilea in 1967), au cerut „abolirea” reperelor istorico-literare.
Textul acelei petiţii nu mai are nevoie de niciun comentariu: “Aceasta petitie a fost creata pentru a se lua in considerare si romanul ”Morometii” la subiectul 3 la bac , deoarece actiunea romanului este interbelica chiar daca romanul a aparut in perioadaa postbelica, multi dintre noi ne-am gandit ca este corect sa scriem Morometii doar din aceasta cauza… si nu e chestia ca nu am invatat cei care am scris romanul Morometii, ci probabil din cauza emotiilor si altor chestii care ne-au pus piedica. Daca insultati in aceasta petitie, nu arata decat , ”buna crestere” pe care voi o aveti! Sustinem Morometii pentru subiectul 3 la bac!”…
Bacalaureat, Limba şi literatura română – Subiectul al II-lea
Subiectul al II-lea al probei de Limba şi literatura română, din cadrul examenului de Bacalaureat, la modul general, presupune analiza, în minimum 50 de cuvinte, a elementelor de structură, de conținut, formale, dintr-un text integral sau dintr-un fragment de text literar la prima vedere, liric/ epic/ dramatic.
Pentru ca răspunsul să fie convingător şi să corespundă cerinţelor, condiţiile de bază sunt: “înţelegerea mesajului textului, încadrarea corectă în genul literar, precizarea apartenenţei (atunci când se cere sau când este posibil) la un curent literar, la o direcţie, la o formulă de creaţie, interpretarea viziunii despre lume, recunoaşterea temei, a motivelor literare, identificarea principalelor componente de structură, de compoziţie şi limbaj şi semnificaţiile acestora etc.” (precizările sunt din Programa de examen).
Anul acesta, la Bacalaureat 2023, proba de Limba şi literatura română, la Subiectul al II-lea, a fost propus un text liric – “A mele visuri…”, de Alexandru Vlahuţă – cerinţa fiind de a se evidenţia relaţia dintre ideea poetică şi mijloacele artistice.
Pentru un elev aflat la finalul liceului, identificarea aspectelor tematice, a mijloacelor artistice nu ar trebui să ridice probleme deosebite, cu atât mai mult cu cât, în aces caz, este vorba despre un text cu mesaj clar, într-un limbaj uşor de descifrat.
Propunerea unui text (la prima vedere) dintr-o epocă/ direcţie literară/ curent literar sau aparţinând unui scriitor despre care elevul a dobândit mai multe informaţii, prin natura programei şcolare, poate că ar fi fost mai potrivită, pentru a se evalua, cu adevărat, competenţele specifice.
Bacalaureat, Limba şi literatura română – Subiectul al III-lea (eseul)
Este evident, de multă vreme, că eseul este subiectul din cadrul probei de Bacalaureat, la Limba şi literatura română, pe care elevii îl privesc cu cea mai mare reticenţă.
Conform Programei, Subiectul al III-lea constă în redactarea unui eseu, de minimum 400 de cuvinte, cu referire la un text studiat, aparţinând unui autor canonic (Mihai Eminescu, Ion Creangă, I.L. Caragiale, Ioan Slavici, George Bacovia, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, George Călinescu, Marin Preda, Marin Sorescu, Nichita Stănescu) – nume de referinţă din istoria literaturii române.
Eseul ar trebui să evidenţieze “capacitatea elevului de a interpreta o operă literară prin prisma propriilor valori şi a propriei experienţe de lectură, apelând la strategii de interpretare adecvate şi la un limbaj potrivit cu realitatea textului literar”. Dar toate acestea, se pare, rămân simple repere teoretice în documentaţia şcolară, pentru că, în realitate, învăţarea pe de rost a “eseurilor” referitoare la marile opere literare este, cu siguranţă, un nonsens, cel mai sigur drum spre îndepărtarea de frumuseţea şi valorile autentice ale literaturii noastre.
Unul dintre semnele clare ale învăţării mecanice a eseurilor este discrepanţa enormă (în cele mai multe cazuri) dintre frazele “pompoase” ale eseului şi, frecvent, simplismul, incoerenţa limbajului folosit în textul argumentativ (Subiectul 1. B, care trebuie construit pe loc), confuziile, lipsa de coeziune a argumentelor, erorile de logică, exemplele inadecvate etc.
Efecte posibile ale subiectelor “uşoare” la Bacalaureat şi la alte examene
Lăsând deoparte interesele autorităţilor legate de rata de promovare la Bacalaureat sau la alte examene naţionale, ar trebui să ne întrebăm încă o dată care sunt consecinţele subiectelor “uşoare”.
Între anumite limite, dacă subiectele sunt considerate “ușoare”, înseamnă că elevii au şansa de a obține rezultate bune, ceea ce le poate consolida încrederea în sine și motivația pentru învățare.
Mult mai importante şi mai grave pot fi însă efectele negative. Unul dintre riscurile asociate cu subiectele ușoare este că elevii ar putea subestima nivelul de pregătire necesar și ar putea deveni neglijenți în studiu. Aceasta poate duce la o lipsă de profunzime în înțelegerea materiei și la o abordare superficială a subiectelor, ceea ce poate afecta performanța în viitor.
Dacă subiectele sunt prea ușoare, poate exista riscul ca elevii să nu fie provocați să-și dezvolte abilitățile de analiză, sinteză, de gândire critică şi creativă. Acest lucru ar duce la semnificative lacune în cunoștințe și la dificultăți ulterioare în procesul învăţării.
Dacă elevii consideră că subiectele sunt prea “ușoare”, mulți dintre ei ar putea avea senzația că examenul nu este echitabil și nu reflectă în mod adecvat/ corect nivelul de pregătire. Aceasta poate duce la nemulțumire și la scăderea încrederii în sistemul de evaluare.
Probabil că va veni, până la urmă, şi vremea în care astfel de aspecte, ca cele menţionate anterior, în legătură cu Bacalaureatul, şi multe altele, inclusiv felul în care se învaţă în şcoala românească, ce se învaţă, cu ce perspective, cu ce motivaţie, să fie analizate cu onestitate, să se depăşească odată şi odată marea problemă autohtonă, pe care Titu Maiorescu o observa şi cu un secol şi jumătate în urmă, a “formelor fără fond”, inclusiv “încurajarea blândă a mediocrităţii”.
