Partea a treia, Ierusalim – orașul-cetate
Din Bethlehem, drumul spre Ierusalim urmează șoseaua șerpuită care leagă cele două orașe printre dealurile terasate, cultivate cu măslini, arse de soarele dogoritor al verii. După 10 km, se ajunge în inima orașului, cetatea Ierusalimului, înconjurată de ziduri înalte, construite din timpul lui Suleiman Magnificul, în marele oraș vechi și modern în același timp, unde istoria a lăsat urme vizibile pe străzile și clădirile pavate cu piatră, unde urmele pașilor profeților sunt încastrate la temelia marilor monumente de aici.
Vechea cetate e înconjurată de trei văi adânci, care se unesc în Valea Siloam, în apropiere de fântâna Bir Eyyub. Sunt locuri ale căror nume apar de nenumărate ori în cărțile sfinte. Simpla lor menționare evocă deja fapte miraculoase și povești biblice din vechime.
Cetatea are 7 porți deschise, fiecare cu povestea sa, prin care se pătrunde în interior. Se închideau la apusul soarelui și se deschideau în zorii zilei, până în anul 1887, cele mai vechi porți datând chiar din 1540, cum sunt Poarta Iaffa, a Damascului, a Leilor, Dung, Zion, poarta regelui Irod și una mai recentă, Poarta Nouă. Mai sunt și alte 4 porți închise definitiv.
Comorile din inima cetății Ierusalim
În Ierusalim, trăiesc neamuri pe care istoria și destinul le-a adus laolaltă, în cartiere separate, toate însă în interiorul cetății vechi, un exemplu de toleranță și acceptare: musulmani, creștini, armeni, marocani și evrei. Orașul a fost locuit de cannanieni, apoi râvnit și cucerit de evrei, invadat de musulmani, apoi distrus și refăcut de cruciați, din nou asediat de tătari și cucerit de turci, apoi cedat britanicilor, ca în cele din urmă să fie preluat de către evrei și, totodată, revendicat de către palestinieni.
O istorie atât de zbuciumată a lăsat urme adânci: Zidul Plângerii, Muntele Templului, Biserica Sfântului Mormânt, Moscheea Al Aqsa, Domul Stâncii, Turnul lui Tancred, Biserica Sf. Ioan (unde s-a născut Ioan Botezătorul), sinagogi, moschei și biserici.
Drumul de la zidurile cetății spre inima ei, Biserica Mormântului sau Biserica Sfântului Sepulcru, refăcută în fiecare an cu dragoste și evlavie pe Via Dolorosa de către pelerinii creștini, este drumul pe care Iisus Cristos a umblat, purtând crucea, spre Muntele Golgota. Traseul actual a fost stabilit încă din secolul al XVIII-lea, făcând parte din tradiția creștină a sărbătorii Paștelui.
Biserica a fost arsă de persani în anul 614, reconstruită apoi de Modestus pentru a fi, încă odată, distrusă de califul Al-Hakim Bin-Amr, în anul 1009. După aceea, a trecut printr-o reconstrucție generală în timpul stăpânirii cruciaților, din secolul al XII-lea, renovată repetat de-a lungul timpului, până azi. Biserica actuală e o reconstrucție care datează din anul 1810, după ce în 1808 a fost mistuită de un incendiu.
Totul se află în bazarul cu iz oriental modern care face parte din orașul vechi, între zidurile cetății. Suntem pe drum spre un alt loc spiritual, de iluminare, care este Moscheea Al Aqsa, aflată, împreună cu Moscheea Stâncii, pe esplanada muntelui Templului.
Cu cele patru minarete modeste, este a doua moschee ca vechime, construită după Mecca, indirect amintită în Coran. Moscheea a fost distrusă în cursul istoriei de cutremure succesive, fiind reconstruită de cel puțin cinci ori.
Ultima reconstrucție majoră a fost în anul 1035. Cealaltă moschee, Moscheea Stâncii sau Cupola Stâncii, aurită, pe care o vedem în toate imaginile panoramice, este cunoscută și sub numele greșit de Moscheea lui Omar. Este un sanctuar islamic, construit între anii anii 687-691 de califul Abd al-Malik, în stil clasic bizantin, adăpostind stânca de la care tradiția musulmană afirmă că profetul Muhammad a urcat spre cer pentru a vorbi cu Dumnezeu.
El este un vestigiu al zidului antic care înconjura curtea templului iudeu din Ierusalim. După distrugerea acestuia, este considerat principalul loc sacru al iudaismului. Vreme de secole, a fost și încă este un loc de rugăciune și principalul loc de pelerinaj pentru evrei, cea mai veche menționare despre atașamentul evreilor față de zid datând din secolul al IV-lea.
Trei religii monoteiste care conviețuiesc, se împletesc, se completează și dăinuiesc pe un tărâm uscat, aparent sterp și pietros, sunt o sursă de spiritualitate, curățire interioară și lumină pentru întreaga lume. Miile de pelerini care străbat drumuri lungi pentru a vedea, a atinge, a iubi și a înțelege mesajul adus de profeții lumii caută lumina an de an pentru a evada spre cunoaștere.