Biasul cognitiv este prezent în viaţa noastră cea de toate zilele, de cele mai multe ori neconştientizat, ne limitează gândirea, ne conduce spre judecăţi şi decizii eronate, ca şi cum am alerga în deşert după o fata morgana. Teoria biasurilor cognitive identifică şi descrie iluziile şi stereotipiile în care este prinsă, adesea, mintea noastră, şi care ne vulnerabilizează personalitatea şi raţionalitatea. Învăţând să recunoaştem un bias cognitiv putem să evităm o mulţime de greşeli, să ne eliberăm capacităţile de cunoaştere, să ne îmbunătăţim memoria, reacţiile afective, să fim stăpâni pe identitatea şi valoarea noastră.

Despre creierul uman se spune că este capabil să efectueze 10-16 operaţiuni pe secundă, ceea ce înseamnă că este, de departe, cel mai puternic “calculator” . Dar această realitate nu înseamnă că mintea noastră nu face şi greşeli, printre care se numără şi biasul cognitiv, care nu este o eroare de logică într-o succesiune de argumente, ci reprezintă o limitare, un defect în judecăţile noastre.

Ce este biasul cognitiv?

Biasul cognitiv este un mecanism de gândire, care presupune o deviere, o distorsiune sistematică a judecăţii/raţionalităţii în raport cu realitatea şi care îl poate face pe un individ să aibă atitudini diferite faţă de fapte de aceeaşi natură, adică să aibă un comportament paradoxal, contradictoriu, inexplicabil pe cale logică.

Potrivit psihologiei cognitive, spiritul nostru este un fel de Janus cu două feţe, care poate reacţiona diferit: pe de o parte, emoţional, rapid, intuitiv, automat sau, pe de altă parte, reflexiv, calculat, conştient. De multe ori, primul tip de reacţie este cel care domină. Un bias cognitiv este o schemă de gândire influenţată de cauze neconştientizate. “Nu ne gândim cum gândim că noi gândim”, spunea, apelând la un joc de cuvinte, Daniel Khaneman, cel care a consacrat termenul de bias cognitiv pentru sfera economiei, psiholog şi economist, laureat al Premiului Nobel, specialist în psihologia judecăţii şi a luării deciziilor, în euristică (metodă de studiu bazată pe descoperirea de fapte noi, arta de a descoperi adevărul) şi psihologie hedonică (hedonism – concepţie care proclamă plăcerea drept binele suprem). Suntem supuşi permanent, spune acelaşi psiholog, la o serie de biasuri cognitive, care sunt un fel de “iluzii optice” mentale, care ne conduc spre decizii greşite.

Unele biasuri se explică prin resursele cognitive limitate, legate de interese, informaţii, capacitate de înţelegere etc., şi care sunt insuficiente pentru a realiza rapid o analiză raţională, pertinentă, altele reflectă intervenţia factorilor emoţionali, motivaţionali şi morali – de exemplu, dorinţa de a păstra o imagine de sine pozitivă sau de a evita o disonanţă cognitivă (adică a avea două opinii incompatibile în acelaşi timp).

Biasuri cognitive frecvente

• Biasul cognitiv de confirmare – este tendinţa, foarte comună, de a nu căuta şi a nu lua în considerare decât informaţiile şi opiniile care confirmă anumite convingeri personale şi de a le ignora sau discredita pe cele care le contrazic.
• Biasul de încredere în grup – este similar cu cel de confirmare şi exprimă o manifestare a unei dispozitii înnăscute spre ‘tribalism”, care face ca mulţi să aibă încredere în membrii grupului căruia îi aparţin, să-i supraestimeze pe aceştia, devenind suspicioşi şi temători în raport cu cei care nu aparţin grupului.
• Biasul cognitiv de convingere – se produce când evaluarea logicii unui argument este deformată de certitudinea adevărului sau falsităţii concluziei. Astfel, erorile de logică sunt ignorate, dacă o anume concluzie corespunde convingerilor persoanei respective, doar concluzia devenind suficientă, chiar dacă este falsă.
• Biasul cognitiv de autocompătimire – este tendinţa unei persoane de a-şi atribui meritele pentru un succes şi de a pune pe seama unor factori exteriori, nefavorabili, eşecurile.

  

• Efectul Dunning-Kruger – este rezultatul unui bias cognitiv care face ca persoanele cel mai puţin competente să-şi supraestimeze competenţele, iar cei competenţi să şi le subestimeze.
• Biasul pariorului – se referă la tendinţa de a acorda mai multă importanţă evenimentelor trecute, crezând că acestea vor influenţa, în mai mare măsură decât ar fi cazul, evenimentele viitoare. În realitate, cum au demonstrat statisticienii, şansele sunt întotdeauna 50/50% în orice demers.
• Eroarea fundamentală de atribuire – este tendinţa de a supraestima propriile trăsături de personalitate pentru a explica purtarea altora şi de a subestima factorii conjuncturali.
• Efectul de halo – se produce când percepţia unei persoane sau a unui grup este influenţată de o preconcepţie. De exemplu, dacă o persoană arată bine, automat va fi percepută de unii ca fiind şi inteligentă şi demnă de încredere. Efectul de notorietate este o formă a efectului de halo.
• Biasul cognitiv retrospectiv – este obiceiul de a spune, după ce un eveniment s-a produs, că era previzibil.
• Excesul de încredere – vizează o supraestimare a propriilor capacităţi. Diverse experimente au arătat că peste 50% dintre subiecţii interogaţi estimaseră că au o inteligenţă peste medie, ceea ce nu corespundea adevărului.
• Biasul cognitiv al negativismului – este înclinaţia de a da mai multă greutate experienţelor negative decât celor pozitive.
• Efectul Barnum – constă în a accepta o vagă şi generală descriere a personalităţii ca şi cum s-ar potrivi şi ar fi adevărată. Pe acest efect mizează, de exemplu, horoscoapele, în care fiecare crede că se recunoaşte pe sine.
• Efectul de conformism – este tendinţa de a gândi şi de a acţiona aşa cum fac ceilalţi. Chiar dacă această predispoziţie nu este conştientizată, cei mai amulti aleg să meargă în sensul mulţimii, reflex al unei trăsături înnăscute de a ne asocia grupului.
• Efectul de bumerang – este situaţia în care tentativele de persuasiune au efect invers faţă de cel aşteptat. Convingerile iniţiale sunt consolidate de dovezi opuse.

  

• Iluzia controlului – este tendinţa de a crede că avem mai mult control asupra unei situaţii decât avem în realitate.
• Iluzia de a şti – constă în a te mândri cu nişte convingeri eronate, care deformează realitatea, fără curiozitatea de a căuta alte informaţii lămuritoare.
• Biasul falsului consens – este înclinaţia de a crede că ceilalţi sunt de acord cu noi, deşi, în realitate, nu sunt. Acest bias este frecvent în grupurile închise ai căror membri întâlnesc rareori oameni cu alte opinii, cu alte preferinţe şi valori (de exemplu, grupările politice, religioase, care au impresia că au o susţinere mai mare decât este în realitate).
• Biasul de reprezentativitate – se leagă de o anume comoditate a gândirii care formulează o judecată pornind de la elemente care nu sunt reprezentative.
• Biasul de status quo – se manifestă prin preferinţa de a lăsa lucrurile aşa cum sunt, schimbarea fiind asociată cu diverse riscuri şi inconveniente. Acest bias explică reactiile conservatoare la nivel individual şi social şi poate conduce adesea la decizii eronate.

  

Biasurile cognitive menţionate anterior reprezintă doar o parte dintre mecanismele manifestate de gândirea umană şi care conduc spre ideea că multe dintre deciziile şi atitudinile noastre pot antrena judecaţi de valoare false, reacţii inadecvate faţă de cei din jur, evaluări inadecvate ale situaţiilor trecute sau prezente, lipsa de obiectivitate şi curaj, anticipări eronate ale unor evenimente etc.

A cunoaşte teoria biasurilor cognitive poate fi o şansă pentru a ne înţelege mai bine comportamentul, pentru a privi realitatea cu mai multă obiectivitate şi raţionalitate, pentru a ne identifica limitele afective, cu impact asupra celor intelectuale, şi a găsi soluţii să le depăşim. Şi să nu uităm că orice decizie pune în joc deopotrivă mintea şi inima, iar deciziile noastre ne definesc individualitatea şi locul în raport cu ceilalţi.