Home Călătorii Obiective turistice din lume Biblioteca Bodleian: Obiective turistice Anglia – Oxford

Biblioteca Bodleian: Obiective turistice Anglia – Oxford

0

Adapostind peste cinci milioane de carti, un milion de harti si peste 150.000 de manuscrise, distribuite pe circa 145 kilometri de rafturi, Biblioteca Bodleian, aflata in Oxford, Anglia, este considerata, dupa British Library din Londra, cea de a doua mare biblioteca din tara, precum si una dintre cele mai importante biblioteci din lume.

Biblioteca Bodleian interior
Biblioteca Bodleian interior

Pe langa acest numar impresionant, in biblioteca din Oxford se mai afla si o colectie impresionanta de lucrari muzicale, colectiile marindu-se permanent, intrucat aici ajunge cate un exemplar din fiecare lucrare publicata in Marea Britanie. Si nu ar trebui sa ne mire deloc aceste cifre uluitoare, deoarece Biblioteca Bodleian primeste gratis cate un astfel de exemplar inca din anul 1610.

La fel de interesante sunt si politicile bibliotecii, aceasta institutie neimprumutand niciodata carti. Ba chiar, acest gen de cerere i-a fost respinsa chiar si regelui Carol I, care, dorind sa imprumute cateva carti, a apelat la aceasta biblioteca, insa nu i s-a permis. Pe de alta parte, istoria acestui magnific loc este asemenea, interesanta si graitoare pentru statutul celei de a doua mari biblioteci din tara. In a doua jumatate a secolului al XV-lea, de pilda, ducele de Gloucester, Humfrey, avea sa doneze Universitatii Divinity School o biblioteca in adevaratul sens al cuvantului. Aceasta biblioteca donata de ducele Humfrey in anul 1488 este una dintre cele mai importante piese din Bodleian, alaturi de Divinity School, situata mai jos.

Totodata, biblioteca din Oxford este rezultatul unei decizii cel putin suprinzatoare, venita din partea lui sir Thomas Bodley. Acesta s-a hotarat sa se retraga din cariera sa impresionanta de diplomat pentru a finanta biblioteca, decizie urmata la scurt timp de hotararea de a instala multe rafturi, astazi, considerate cele mai vechi din Anglia. Dupa moartea sa din anul 1613, Biblioteca Bodleian avea sa primeasca o suma uriasa, lasata sub forma unei donatii de catre sir Thomas Bodley. Mai mult decat atat, acesta i-a lasat bibliotecii din Oxford si colectia sa de manuscrise medievale, de altminteri, foarte valoroase si importante, precum si sute de alte carti, publicate in editie limitata. Aceasta practica, din cate se pare, a prins foarte bine si la alte personalitati marcante ale vremii.

Astfel, William Laud, cel care avea sa devina arhiepiscop de Canterbury, a donat o serie de manuscrise, iarasi, foarte importante. Aceasta decizie a venit dupa ce a fost numit, in anul 1629, cancelar al universitatii, el fiind si cel care extins biblioteca, construind o noua aripa. Mai tarziu, si anticarul John Seldon avea sa doneze o colectie la fel de impresionanta Bibliotecii Bodleian, aceasta ajungand pe rafturile bibliotecii dupa moartea sa, in anul 1659. Dincolo de importanta bibliotecii in sine, si cladirile care adapostesc colectiile sunt considerate adevarate giuvaiere arhitectonice.

Old Schools Quadrangle, ce dateaza inca din anul 1619, Clarendon Building, proiectata de arhitectul Hawksmoor si Radcliffe Camera, construita in anul 1748 au o arhitectura exceptionala, urmand liniile stilului baroc si nu numai. Ultima cladire care apartine Bibliotecii Bodleian din Oxford a fost construita undeva prin anii 1930 si se afla pe Broad Street. In sfarsit, aceasta biblioteca adaposteste, fara doar si poate, cele mai bune colectii de literatura si muzica din lume.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version