Biocentrismul, fizica cuantică şi călătoria sufletului în multivers. Cercetări ştiinţifice recente despre viaţa dincolo de moarte

Biocentrismul şi fizica cuantică, în ultimii 10-15 ani, prin voci ştiinţifice autorizate, tind să rescrie o întreagă istorie a cunoaşterii, să construiască o altă paradigmă existenţială, faţă de care nimeni poate rămâne indiferent, fie că acceptă sau nu noile teorii.

În esenţă, ceea ce omul a încercat şi, adesea, a şi reuşit să cunoască măcar parţial, de-a lungul timpului, gravitează în jurul aceloraşi preocupări fundamentale: cine suntem, de unde am venit în lumea aceasta, ce este dincolo de această viaţă, suntem singuri în Univers, cât de liberi suntem în a ne construi destinul, cât de “adevărate” sunt noţiunile de timp şi spaţiu etc.

Mai mult, nimeni nu a putut, până în prezent, să răspundă convingător şi argumentat la întrebări precum: Ce este conştiinţa umană şi care este originea acesteia? Este conştiinţa, acest reper fundamental pentru ceea ce reprezintă fiinţa umană, doar un “produs” al creierului sau creierul este doar un “receptor” al conştiinţei? Dacă nu este un “produs” al creierului, aceasta înseamnă că existenţa conştiinţei nu este condiţionată de existenţa noastră fizică. Ignorând astfel de întrebări nu vom putea înţelege niciodată adevărata natură a realităţii noastre.

Ce este biocentrismul?

În 2010, un om de ştiinţă recunoscut la nivel mondial, Robert Lanza, şi un astronom, Bob Berman, au publicat o carte intitulată: “Biocentrismul: Cum viaţa şi conştiinţa sunt cheile pentru a înţelege adevărata natură a Universului” (Biocentrism: How Life and Consciousness are the Keys to Understanding the True Nature of the Universe).

Expert în medicină regenerativă, director al Advanced Cell Technology Company (o companie de biotehnologie care aplică tehnologii performante în utilizarea celulelor stem embrionare, umane, în domeniul emergent al medicinei regenerative), preocupat în egală măsură de mecanica cuantică şi astrofizică, Robert Lanza este considerat fondatorul teoriei biocentrismului.

Rezonând cu ideile lui Robert Lanza (ipoteze pe care nici Albert Einstein nu le respingea, la vremea sa), tot mai mulţi specialişti de vârf în medicină şi fizica cuantică acceptă astăzi că existenţa noastră efemeră este doar o iluzie creată de conştiinţa umană: “Noi gândim, pentru că aşa ne-am obişnuit şi aşa am fost învăţaţi, că viaţa este o activitate a carbonului şi un amestec de molecule – trăim un timp, după care dispărem” (Robert Lanza).

Biocentrismul (din grecescul “bio” – viaţă şi “kentron” – centru) explică faptul că viaţa şi biologia sunt nucleul realităţii, că viaţa creează Universul şi nu invers, că moartea nu poate fi “atât de definitivă” cum credem, că există un “dincolo”, există viaţă după moarte. Conştiinţa construieşte un sens al lumii şi tot ea îl poate schimba. Coroborând o astfel de perspectivă cu cele mai recente teorii ale fizicii cuantice, se afirmă tot mai insistent că timpul şi spaţiul, în felul tradiţional în care au fost definite aceste concepte, nu există, acestea sunt doar manifestări ale spiritului nostru.

Primatul conştiinţei în raport cu materia nu este o idee nouă, fiind afirmată, de-a lungul timpului, în scrierile unor mari gânditori, precum Descartes, Kant, Leibniz, Berkeley, Bergson, Schopenhauer, dar Robert Lanza avansează ideea că biocentrismul permite armonizarea unor aspecte fundamentale ale ştiinţei, precum principiul incertitudinii, al lui Heisenberg, experimentul celor două fante, al lui Young, “reglajul fin” (fine tuning) al forţelor, constantelor şi legilor care guvernează existenţa Universului, aşa cum îl percepem noi.

Principiul Incertitudinii, al lui Heisenberg, sau “principiul nedeterminării”, din fizica cuantică, se referă la faptul că măsurătorile particulelor subatomice exprimă probabilităţi, chiar instrumentul cu care se efectuează măsurătoarea acţionând asupra particulei şi modificând sistemul căruia îi aparţine. Prin extensie, într-un sens mai larg, filosofic, “incertitudinea/nedeterminarea” nu se referă la inteligibil/ininteligibil, ci la “imprevizibilul”, care ar putea fi cheia înţelegerii legilor Universului.

Experimentul celor două fante, al lui Young, ilustrează dualitatea undă-particulă şi arată că drumul fotonului (particulă elementară a radiatiei elecromagnetice, care posedă energie si impuls, si care nu poate exista în stare de repaus) nu este un element al realităţii, că realitatea nu este “reală”, că aceasta poate fi modificată prin chiar faptul că este observată. La ora actuală, s-au făcut experimente nu numai cu fotoni, ci şi cu atomi, molecule (molecula de fulerenă, de exemplu, un compus de atomi de carbon), care arată că viziunea corpusculară asupra materiei este nesatisfăcătoare.

Reglajul fin (fine tuning), în fizică, defineşte situaţia în care un număr de parametri trebuie să aibă valori precise pentru a explica un fenomen sau altul. În absenţa acestor valori precise, este vorba de “reglaj fin”. În cosmologie, acest fapt stă la baza principiului antropic, adică o schimbare, oricât de mică, a unor constante fundamentale, nu ar fi făcut posibilă apariţia vieţii în Univers. Potrivit ştiinţei actuale, caracteristicile Universului în care existăm depind de aproximativ 15 constante fizice. În absenţa unui principiu unificator, acestea sunt considerate independente una de cealaltă. În anii 2000, computerele superperformante au făcut posibilă, în astrofizică, simularea evoluţiei Universului, după constantele consacrate, după care, modificându-se unele constante, a rezultat un număr infinit de Universuri.

Robert Lanza şi Bob Berman susţin că biocentrismul oferă o cale mult mai promiţătoare de a compatibiliza toate ramurile fizicii, aşa cum oamenii de ştiinţă încearcă să o facă de la Einstein încoace şi de la eşecul “Teoriei totului”, pe care mulţi fizicieni s-au străduit să o demonstreze – adică o teorie care ar uni forţele fundamentale care domină Universul, forţa nucleară slabă, forţa nucleară tare, gravitaţia şi electromagnetismul.

Principiile biocentrismului

Biocentrismul, în esenţă, se bazează pe şapte principii:

• Primul principiu al biocentrismului porneste de la premisa că ceea ce se observă este independent de observator şi că ceea ce se percepe ca fiind realitate este, de fapt, “un proces care implică doar conştiinţa noastră”;
• Al doilea şi al treilea principiu spun că “percepţiile noastre externe şi interne sunt interconectate” şi că “orice comportament al particulelor nu poate fi disociat de prezenţa unui observator”;
• Al patrulea principiu pe care se bazează biocentrismul afirmă că: “fără conştiinţă, materia rămâne într-o stare de probabilitate nedeterminată”;
• Principiul al cincilea vizează însăşi structura Universului şi spune că “legile, forţele şi constantele Universului par a fi “reglate fin” pentru viaţă”;
• Principiile şase şi şapte postulează că “spaţiul şi timpul nu sunt obiecte/lucruri, ci, mai degrabă, instrumente necesare pentru înţelegerea noastră”. Robert Lanza susţine că “noi purtăm spaţiul şi timpul în noi, aşa cum ţestoasele îşi poartă carapacea”.

Aşadar, biocentrismul sugerează că viaţa nu este un rezultat accidental al fizicii, ci, mai degrabă, o cheie în înţelegerea noastră în raport cu Universul.

Biocentrismul, fizica cuantică şi viaţa după moarte

Marea întrebare a vieţii – Ce se întâmplă când oamenii mor? – rămâne şi astăzi, pentru fiecare dintre noi, în general, pentru specialiştii în ştiinţe, în special, o uriaşă provocare. Max Plank, fondatorul fizicii cuantice, laureat al Premiului Nobel pentru fizică pentru descoperirea cuantelor de energie, la începutul secolului al XX-lea, afirma, cu convingere, ceea ce biocentrismul încearcă să demonstreze astăzi: “Consider conştiinţa ca fiind fundamentală, spunea acesta, iar materia este un derivat al conştiinţei, toate lucrurile despre care vorbim şi pe care le considerăm ca fiind “reale” sunt proiecţii ale conştiinţei noastre”.

În mod similar, un alt laureat al Premiului Nobel pentru fizică, Eugene Paul Wigner, dar şi specialist în chimia tehnologică şi doctor în filosofie, susţinea că “legile mecanicii cuantice nu se pot formula de o manieră coerentă fără a face referire la conştiinţă”.

În viziunea teoriei biocentrismului, conştiinţa există înaintea materiei, prin urmare, conştiinţa nu dispare odată cu corpul fizic, ci doar se “deplasează” către un alt univers. Cu cât ştiinţa avansează, cu atât pare a fi “obligată” să admită că Universul poate fi “o construcţie mentală” sau că, cel puţin, conştiinţa (ca intuiție pe care ființa umană o are despre propria existență) joacă un rol fundamental în structurarea realităţii fizice a fiecăruia dintre noi. Dacă un corp primeşte conştiinţa precum un telefon primeşte semnale de la un satelit, atunci conştiinţa nu are cum să moară când “vehiculul” fizic/corpul nostru dispare.

Conştiinţa există, susţin biocentristii, în afara constrângerilor de spaţiu şi timp. Ea poate fi oriunde, în corpul uman şi în afara acestuia. Conştiinţa nu poate fi “sechestrată” în limitele lumii noastre. Ea călătoreşte în multivers (universuri multiple care există simultan). Într-un univers, corpul poate să dispară, în altul poate continua să existe, absorbind conştiinţa care migrează în acel univers. Aceasta înseamnă că, atunci când o persoană moare şi se spune că spiritul său traversează un “tunel”, această călătorie nu este spre infern sau spre paradis, ci spre o altă viaţă, şi aşa la infinit. Chiar şi contestatarii teoriei biocentrismului recunosc că nu există legi fizice care să “interzică” existenţa multiversului.

Când, de exemplu, facem nişte alegeri (şi viaţa noastră este o succesiune continuă de alegeri), instantaneu un “univers” se divide în două versiuni diferite. În anii 1980, Andrei Linde, fizician rus, în prezent profesor la Universitatea Stanford, SUA, susţinând teoria universurilor multiple, explica acest fapt prin ciudăţenia “reglajului fin” al Universului, emiţând ipoteza că ar fi existat o “spumă iniţială” (precum baloanele de săpun), fiecare balon reprezentând o lume cu Big Bang-ul ei, cu legile şi parametrii ei, lumea noastră fiind una dintre ele. Fiecare dintre aceste lumi dă naştere altora şi aşa la infinit.

De asemenea, biocentrismul şi fizica cuantică aduc tot mai mult în atenţie si faptul că trăim într-un Univers holografic şi că, dacă este obligatorie existenţa unui “observator” pentru ca materia (fizică) să se manifeste, atunci observatorul există înaintea corpului fizic.

Mulţi specialişti în neurostiinte atrag atenţia asupra faptului că există nenumărate cazuri când persoane declarate clinic decedate (fără nicio activitate cerebrală) “observau” tot ce li se întâmpla şi că refuzul multora de a accepta asemenea fapte se explică prin modul inertial de a gândi, fiind obişnuiţi să găsim răspunsuri exclusiv în limitele materialismului, discreditând tot ceea ce depăşeşte aceasta graniţă.

Un studiu recent – AWARE (AWAreness during Resuscitation) – efectuat în 15 spitale din Marea Britanie şi SUA, pe 2060 de pacienţi, a analizat o vastă gamă de experienţe mentale legate de moarte, acesta fiind primul studiu de anvergură despre ceea ce, în mod tradiţional, se numeşte “ieşirea sufletului din corp”, constatându-se, în cazul tuturor pacienţilor, în grade diferite, dovezi că ceea ce numim “conştiinţă” persistă după moartea corpului fizic.

Din perspectiva biocentrismului şi a fizicii cuantice, conştiinţa este o proprietate fundamentală a Universului, născută odată cu Big Bang-ul, pe care procesul cuantic o asociază cu activitatea creierului. La momentul decesului, informaţia receptată de microtubulii neuronilor este eliberată şi migrează într-un alt univers. Această teorie a biocentrismului se numeşte “orchestrare de reducere obiectivă (Orch-OR)”. Sufletul nostru, spune Stuart Hameroff, anestezist şi profesor la Universitatea Arizona, este construit din “ţesătura” Universului şi există, probabil, de la începuturi.

Creierul nostru este doar un receptor şi un amplificator al conştiinţei universale, iar conştiinţa fiecăruia dintre noi va trăi şi după moartea corpului fizic. “Să spunem, subliniază Hameroff, că inima nu mai bate, sangele nu mai curge, microtubulii neuronilor îşi pierd starea cuantică. Informaţiile cuantice conţinute de aceşti microtubuli nu sunt distruse, nu pot fi distruse, nu mor, ci sunt disipate în Univers”. Dacă un pacient îşi revine, de pildă, după un episod de moarte clinică, informaţia revine în mintea persoanei respective, care va mărturisi, probabil, că a trecut prin experienţa unei morţi iminente.

De fapt, aceste teorii, care sunt din ce în ce mai mult în atenţia specialiştilor din diverse domenii, explică, dar cu mijloacele ştiinţei, ceea ce culturile tradiţionale numeau “proiecţie astrală”, “experienta ieşirii din trup”, “reîncarnare” etc.

Un redutabil fizician şi astronom de la Universitatea Johns Hopkins, SUA, într-un interviu pentru revista Nature, evidenţia că “Universul începe să semene tot mai mult cu un “gând” uriaş, decât cu o maşinărie. Spiritul nu mai seamănă, din perspectiva celor mai recente cercetări, cu un intrus accidental în zona materiei, ar trebui să-l salutăm ca pe Marele Creator şi guvernator al materiei. Universul este imaterial, mental şi spiritual. Să trăim gândind aşa şi să profităm de acest fapt”.

Este foarte posibil ca, într-un viitor apropiat, ştiinţa să confirme cee ce gândirea magică a intuit încă de la începuturile cunoaşterii, şi anume că există alte dimensiuni ale realităţii, în care viaţa eternă este posibilă, că timpul şi spaţiul, aşa cum le înţelegem astăzi, nu există, sunt doar nişte “instrumente” inventate de spiritul nostru. În Univers, există stele, galaxii, găuri negre etc., dar fără viaţă. În lumea aceasta, în lumea de dincolo, totul este pentru că există în spiritul nostru.

Probabil că, pe lângă marile realizări stiintifice, şi intuiţiile genialului Nikola Tesla se confirmă încă o dată: “Din ziua în care ştiinţa va începe să studieze fenomenele non-fizice – spunea Tesla – aceasta va progresa într-un deceniu mai mult decât în toate secolele precedente”.