Home Invenții & Descoperiri Bioplastic pe baza de materie prima vegetala

Bioplastic pe baza de materie prima vegetala

0
Bioplastic pe baza de materie prima vegetala

Constant si pe buna dreptate, mass media atrage atentia asupra faptului ca o sursa importanta de poluare, la momentul actual, o reprezinta ambalajele, pe care consumatorii diverselor produse nu stiu sau nu pot sa le recicleze. In aceste conditii, bioplasticul, un material biodegradabil, devine din ce in ce mai mult o solutie de luat in calcul. Bioplasticul se obtine din materie prima reciclabila, alta decat derivatele din petrol, adica din resurse vegetale, care se descompun sub actiunea micro-organismelor.

Bioplastic pe baza de materie prima vegetala1
Bioplastic pe baza de materie prima vegetala sursa: european-bioplastics.org/market/applications-sectors/

Este vorba, mai exact, de bioplastic pentru ambalaje, fabricat din porumb, a carui formula tehnologica a fost conceputa de doua societati gigant, una din domeniul agro-industrial – Cargill Minnesota (SUA) – si alta din sectorul chimiei industriale – Dow Chemical Michigan – care au investit peste 300 de milioane de dolari pentru constructia primei uzine de bioplastic, la Blair (Nebraska). Intreprinderea foloseste un procedeu de fermentare, pentru a extrage sucurile naturale din porumb, necesare pentru ceea ce specialistii au numit NatureWorks PLA, un polimer din acid lactic, care concureaza orice fel de plastic sau poliester obtinut din petrol. In afara de porumb, se mai pot valorifica si cartoful, graul, orezul sau sfecla. Din bioplasticul obtinut se pot face saci din plastic, pentru ambalarea fructelor si a legumelor, saci pentru gunoiul menajer, ghivece pentru plante etc.

Toate marile companii au inceput sa investeasca in aceasta zona, in timp record aparand astfel de unitati de productie in Germania, Japonia, Brazilia, Italia, Belgia etc. Cu toate acestea, americanii din Nebraska, cu bioplasticul PLA, raman cei mai avansati in domeniu, o treime din productia lor fiind destinata Europei.

Singurul dezavantaj al bioplasticului, la ora actuala, este costul relativ ridicat, cu 30-40% mai scump decat plasticul traditional. Pretul va scadea insa in momentul in care solicitarea pietelor de desfacere va fi mai mare. Anual, din 2007, cand a inceput producerea de bioplasic PLA, productia a crescut, de la 600 000 de tone spre un million, in prezent.

materialele bioplastice sursa: european-bioplastics.org/bioplastics/materials/

PHB (PolyHydroxyButyrate) si PHA (PolyHydroxyAlcanoate) sunt alte tipuri de bioplastic, sub forma de granule, primul, mai dur, utilizabil intr-o zona mai restransa, pentru sticle si pentru acoperirea terenurilor agricole, atunci cand este cazul, iar al doilea pentru saci si diverse ustensile din plastic. Ambele sunt fabricate de societatea canadiana BioMatera si procesul consta in cultivarea, in bio-reactoare, a unor mari cantitati de bacterii, pana cand numarul acestora creste foarte mult, ajungandu-se la punctul de « stres » (alarma provocata de schimbarea mediului), cand bacteriile transforma nutrimentele, prin fermentatie, pana ajung la 80% din greutatea bacteriei, dupa care sunt « purificate » si se extrage bioplasticul.

Perspectivele dezvoltarii productiei de materiale biodegradabile, bioplastic, in primul rand, sunt optimiste, specialistii estimand o productie de peste 5 milioane de tone, pana la sfarsitul anilor 2020. In paralel, este nevoie si de o educare a consumatorului in privinta felului in care trebuie sa ajute la recliclarea deseurilor, pentru a contribui, astfel, la sanatatea mediului, din ce in ce mai amenintata, in actuala societate de consum.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Exit mobile version