Biserica Domnească din Curtea de Argeş este una dintre cele mai de seamă lăcaşuri religioase din Țara Românească. Monument istoric naţional şi UNESCO, biserica a fost construită, în prima jumătate a secolului al XIV-lea, de domnitorul Basarab I, fiind cea mai veche biserică voievodală a Ţării Româneşti. Tot atunci, au fost ridicate şi zidul de incintă, turnul şi palatul domnesc din sudul complexului.
Biserica Domnească din Curtea de Argeş poartă hramul Sfântului Nicolae şi a fost ridicată pe fundaţia unei biserici mai vechi, construită undeva în secolul al XIII-lea. Nu se ştie exact când a fost începută biserica actuală, documentele fiind lipsite de această informaţie, deşi a fost considerată de nenumărate ori cea mai importantă biserică a Ţării Româneşti.
Pisania iniţială a fost distrusă, însă se crede că ridicarea bisericii a început după anul 1340. Se ştie că a fost în mare parte terminată în anul 1352, anul în care Basarab I a murit. Lucrările de finalizare au fost coordonate de domnitorul Nicolae Alexandru, care l-a urmat pe Basarab I la tron, iar picturile au fost executate în timpul următorului voievod, Vlaicu Vodă.
Deşi importanța sa era una deosebită, Biserica Domnească din Curtea de Argeş abia dacă este menţionată în însemnările călătorilor străini. Şi aceste menţiuni, puţine la număr, se datorează faptului că în interiorul bisericii se găseau moaştele Sfintei Filofteia.
În ceea ce priveşte cronicile româneşti, numele bisericii apare doar în două – „Letopiseţul cantacuzinesc” a lui Stoica Ludescu şi „Istoriile domnilor Ţării Româneşti” a lui Radu Popescu. În cele două scrie că biserica a fost ridicată de Negru Vodă, legendarul domnitor care a întemeiat Țara Românească.
Biserica Domnească din Curtea de Argeş este o construcţie de tip bizantin, planul său fiind în formă de cruce greacă înscrisă, adică o biserică cu trei abside în partea răsăriteană. Este o construcţie complexă, care a reflectat perioada de glorie a Ţării Româneşti şi care a fost realizată nu de meşteri locali, ci de meşteri aduşi din împrejurimile Constantinopolului.
Încă de la început, scopul lui Basarab I a fost ca biserica să reflecte independență, domnitorul fiind cel care a reuşit să facă din Țara Românească un stat feudal independent.
De-a lungul timpului, arhitectura Bisericii Domneşti din Curtea de Argeş a suferit mai multe modificări, îndepărtându-se într-o oarecare măsură de planul iniţial. Astfel, în secolul al XIX-lea, deasupra pronaosului au fost puse două turnuleţe şi a fost adăugat un pridvor, considerat inestetic de către specialişti.
De altfel, în acel secol, biserica ajunsese în paragină la un moment dat, Nicolae Iorga scriind într-una din însemnările sale că mai avea puţin şi se prăbuşea, fiind abandonată chiar şi de localnici. Însă lucrările ulterioare de restaurare au reuşit să îi redea strălucirea de altădată.
Foarte importante sunt şi frescele din interiorul Bisericii Domneşti din Curtea de Argeş. În prezent, se pot distinge trei straturi de tencuială, iar mare parte dn picturile în frescă au reuşit să se conserve.
Ele au fost executate în perioada 1364 – 1366, în timpul lui Vlaicu Vodă, însă se pot vedea şi unele mai recente, din secolul al XVIII-lea. Cele din vremea lui Vlaicu Vodă sunt cele mai vechi fresce din Țara Românească, ele fiind realizate în acelaşi stil bizantin.
Se pare că în interiorul Bisericii Domneşti din Curtea de Argeş au fost pictate mai mult de 300 de scene şi portrete, printre ele remarcându-se şi cele din viaţa Sfintei Filofteia. Moaştele acesteia au fost ţinute în această biserică din 1396 şi până în 1894, când au fost mutate la Mănăstirea Curtea de Argeş.
Remarcabil este şi portretul lui Basarab I, înfăţişat la picioarele lui Iisus – semnificaţia este că Mântuitorul este adevăratul ctitor al bisericii. Interesant e că biserica „ascunde” o pictură nemaiîntâlnită nicăieri în lume – Maica Domnului însărcinată cu Iisus Hristos.
Biserica Domnească din Curtea de Argeş a fost ridicată şi pentru a servi drept necropolă domnească pentru voievozii munteni. Astfel, cei care ajung la această biserică pot vedea mromintele lui Vlaicu Vodă (unde a fost găsită „Paftaua de la Argeş”), a lui Radu I Basarab şi a unor membri ai familiei Brătianu. Toate mormintele se remarcă prin picturile şi ornamentele bogate.
Au fost efectuate multe lucrări de restaurare a Bisericii Domneşti din Curtea de Argeş, ultimele fiind realizate chiar după căderea regimului comunist. Aceste lucrări au coincis cu săpăturile arheologice, specialiştii descoperind elemente importante, precum Grafitul în care se precizează anul morţii lui Basarab I.
Arhitectura bisericii reflectă influențele bizantine și otomane, caracteristice perioadei medievale timpurii. Elementele arhitecturale, cum ar fi zidul de incintă, turnul și palatul domnesc, subliniază complexitatea și funcționalitatea acestui ansamblu monastic.
De-a lungul timpului, biserica a suferit multiple procese de restaurare pentru a-i păstra structura și frumusețea originală. Eforturile de conservare au inclus atât inițiative locale, cât și internaționale, sub egida UNESCO, pentru a asigura protecția acestui tezaur național.
