La sud de centrul vechi al oraşului Baia Mare, se află „Ţintirimul”, piaţa Cetăţii, un parc rectangular în jurul cimitirului fostei biserici Sfântul Ştefan. Latura sudică a Ţintirimului este închisă prin complexul fostei biserici iezuite cu mănăstirea şi şcoala aparţinătoare, respectiv biserica ortodoxă, iniţial transformată din sala de sport a şcolii (anii 1920), mai târziu reconstruită total.
Biserica iezuită barocă este aproape necunoscută în literatura de specialitate. Lăcaşul de cult având hramul „Sfânta Treime” s-a zidit conform datelor istorice între anii 1717–1720, deci contemporan cu biserica iezuită din Cluj, şi a fost deţinută de iezuiţi până la desfiinţarea ordinului în 1773, când devine biserică parohială.
Iezuiţii apar la Baia Mare în 1674, când cu ajutorul armatei imperiale au preluat de la reformaţi biserica Sfântul Ştefan. În 1677, iezuiţii au fost alungaţi din oraş, însă după preluarea repetată a bisericii în 1687, în 1691 au obţinut iarăşi clădirea de cult, respectiv parohia băimăreană. Între anii 1705–1712, reformaţii au recăpătat biserica Sfântul Ştefan, dar după înfrângerea revoltei lui Francisc Rákóczi II., au cedat definitiv biserica în favoarea iezuiţilor.
Contrar rezultatului final al acestei rivalizări, pe parcursul a mai multor decenii, pentru posesia bisericii Sfântul Ştefan, iezuiţii nu au reabilitat această biserică, ci şi-au construit un nou lăcaş de cult pe locul unei alte biserici medievale din apropiere, închinat Sfântului Martin (cu acest demers au fost distruse de fapt două biserici medievale, fiindcă biserica Sfântul Ştefan, lăsată în paragină, în scurt timp se ruinase, şi în 1847 a fost aruncată în aer de către autorităţi).
Despre biserica medievală Sfântul Martin, s-au păstrat foarte puţine informaţii. Nu se ştie dacă a fost cumva o altă biserică parohială, biserică mănăstirească sau biserică de spital.
Biserica iezuită şi clădirea în care funcţionase mănăstirea şi şcoala („Residentia”) au fost construite din cei 50 000 de forinţi de aur donate în 1696 de episcopul de Nitra, László Matyasovszki (1640–1705), şi ca semn de recunoaştere în faţada vestică a şcolii a fost amplasată o placă comemorativă de formă elipsoidală cu blazonul episcopului şi (probabil) cu portretul lui. Decorul bogat de frunze înconjoară o figură cu mitră episcopală, ţinând în mână şi o cârjă, reprezentată cu barbă lungă.
Impozantul spaţiu interior al bisericii, dar şi faţada cu două turnuri se aseamănă cu biserica iezuită din Cluj (biserica piaristă de astăzi) şi pe baza acestor corespondenţe s-a presupus, dealtfel întemeiat, că şi această clădire ar fi opera arhitectului, nu de mult identificat, al bisericii clujene, Christoph Tausch.
Această ipoteză s-a formulat pe baza considerentelor stilistice, şi încă nu a fost confirmată şi prin documente. În nişele laterale ale faţadei principale, se găsesc statuile de mărime naturală, cioplite în lemn, ale sfinţilor iezuiţi Ignaţiu de Loyola şi Alois Gonzaga, iar în nişa centrală statuia Sfântului Iosif cu pruncul Isus în braţe.
Astfel de reprezentări ale Sfântului Iosif sunt destul de rare pe teritoriul regatului maghiar. Ordinul iezuit a venerat cultul acestui sfânt mai ales pe baza viziunii Sfintei Tereza de Avila (Sfântul Iosif este personificarea purităţii în acest sens).
Portalul principal dispune de un timpan în segment de cerc, deschis, susţinut de coloane vopsite în roşu, deasupra căruia se vede o tablă comemorativă, cu anul 1718, după textul dedicaţiei. Decorul de frunze al plăcii este identic cu cel al tablei Matyasovszki, deci se poate presupune că au fost realizate în aceeaşi perioadă.
Turnurile au coifuri tipic baroce, învelite cu tablă zincată, iar pe vârful frontonului faţadei se vede însemnul iezuiţilor, literele IHS într-o coroană de raze. Profilaturile şi coloanele din jurul intrării bisericii au fost curăţate şi vopsite de către pictorul László Holtzhammer, care a aurit şi literele plăcii comemorative.
Sub biserică se întinde o criptă. Concepţia spaţiului interior este complexă. În partea de vest, între cele două turnuri se ridică tribuna orgii, din care, prin etajele turnului, sunt accesibile tribunele laterale ale navei.
Tribunele laterale se deschid spre navă cu ferestre semicirculare. Pe „parterul” bisericii, sub tribunele laterale găsim câte trei capele pe fiecare latură, care se deschid cu arcade semicirculare spre navă. Corul alungit, cu închidere dreaptă, dispune de câte o capelă laterală pe fiecare latură, ale căror înălţime interioară permite deschiderea unor ferestre spre interiorul corului.
Totuşi, capelele laterale sunt mai scunde decât corul, care dispune şi de ferestre elipsoidale spre exterior. Corul, nava, tribunele laterale respectiv capelele corului au boltă semicilindrică cu penetraţii, capelele laterale cu boltă semicilindrică simplă. Decorul aurit de stuc al bolţii abia se observă în cadrul picturii murale care acoperă aproape în totalitate bolţile. Aceste picturi au fost realizate la începutul secolului al XX – lea.
Biserica Romano-Catolică nu este doar un loc de rugăciune; ea este și un centru de activități culturale și educaționale. Aici se desfășoară evenimente care celebrează și comemorează figuri importante din istoria locală și națională, servind drept un loc de întâlnire pentru comunitate.
Pe lângă funcția sa religioasă, Biserica Romano-Catolică este o atracție turistică valoroasă, oferind vizitatorilor ocazia de a explora arhitectura impresionantă și de a învăța despre istoria locală. Ea reprezintă un punct de legătură între trecutul și prezentul vibrant al orașului Baia Mare.
