De la an la an, Biserica Sfantului Mormant din Ierusalim sau Biserica Sfintei Invieri strange mii de pelerini crestini, veniti din toate partile lumii sa se roage, devenind de-a lungul timpului un adevarat simbol al crestinismului. Ridicata pe Golgota, dupa cum se presupune, Biserica Sfantului Mormant se afla sub patronajul Bisericii Ortodoxe din Ierusalim, aceasta din urma ocupandu-se de toate indeletnicirile necesare pastrarii in viata a simbolisticii pastrate de zidurile bisericii.
In anul 335, Constantin cel Mare avea sa inceapa constructia primelor ziduri ale bisericii, imediat ce a demolat un templu, dupa cum se spune unul pagan. Ba mai mult decat atat, dupa ce Constantin cel Mare si-a trimis mama in cautarea locului, aceasta, si-anume Sfanta Elena, ar fi gasit Sfanta Cruce. Exista bineinteles diferite divergente teoretice in acest sens, unii afirmand ca este doar o legenda, pe cand altii au incercat sa aduca dovezi mai mult sau mai putin relevante in sustinerea adevarului lor.
De fapt, fiecare isi are propriul adevar, propria credinta, si cum ne-a fost dat sa credem, propriul loc in care isi poate regasi menirea gandurilor si a sensului dupa care ar trebui sa-si ghideze intreaga viata. Si tocmai, acest loc este considerat de majoritatea crestinilor ortodocsi ca fiin Biserica Sfantului Mormant din Ierusalim. In sfarsit, cum spuneam, Constantin cel Mare a fost cel care a ridicat primele ziduri in anul 335, exact in imprejurimile apropiate ale dealului Rastignirii. Sfantul Macarie dar si Elena, mama lui Constantin cel Mare ar fi gasit chiar si ceea ce a mai ramas din pestera unde Iisus Hristos ar fi fost inmormant, construindu-se acolo si un lacas sfant, unde credinciosii sa se roage.
Din nefericire, dupa cum stim, Constantin cel Mare si mama lui au trebuit sa se lupte cu necredinta altor oameni, astfel ca, la 614, persii au incendiat cladirea initial ridicata de Constantin cel Mare, invadand intreg Ierusalimul, ajungand chiar sa fure si Sfanta Cruce, gasita dupa sapaturile din grija Elenei.
Totodata, imparatul Heraclie, fiul lui Heraclius cel Batran, a recuperat de la persi Sfanta Cruce si a inapoiat-o Bisericii Sfantului Mormant, de aceasta data, reconstruita dupa incendiul prin care trecuse. Insa perioada grea pentru Biserica Sfantului Mormant nu s-a oprit nicidecum aici. In timpul ocupatiei musulmane, toate lacasurile sfinte crestine din Ierusalim ba au fost distruse de la temelii, ba au fost transformate in moschei. Ba mai mult decat atat, unele au fost ocupate in intregime, fiind transformate in apartamente, asa cum si documentele vremii mentioneaza.
Cu toate acestea, in pofida faptului ca Biserica Sfantului Mormant a avut privilegiul sa ramana in picioare, in 966, Fatimid calif Al-Hakim bi-Amr Allah a vrut sa distruga lacasul sfant, chiar din temelii, drept pentru care a distrus zidurile, dupa care a scos fundatiile. Dupa anul 966, mai cu seama in anul 1048, Constantin al IX-lea Monomahul avea sa ordone ridicarea unor capele exact in acest loc, considerat a fi Golgota, ce-i drept, a unor capele mici, din cauza vremurilor grele de atunci.
In cele din urma, cavalerii primei cruciade au inceput sa reconstruiasca Biserica Sfantului Mormant din Ierusalim la 15 iulie 1099. Ba chiar, i se va adauga si o clopotnita, stilul arhitectural fiind romanesc. Insa chiar si asa, a fost nevoie de foarte multi ani pentru ca lacasul sfant sa fie reconstruit in intregime, astfel ca, la 1149, respectiv 50 de ani, lucrarile aveau sa fie finalizate exact in timpul domniei Reginei Melisende. In acelasi timp, toate locurile crestine din intreaga lume incepeau sa-si considere ca centru de pelerinaj tocmai Biserica Sfantului Mormant, aceasta fiind si o sursa veritabila de inspiratie pentru restul bisericilor crestine. Dupa aceasta perioada de grele incercari, calugarii franciscani ajung sa o renoveze in anul 1555.
Chiar si asa, mai urmeaza iarasi o perioada in care Biserica Sfantului Mormant este neglijata, deterioarea zidurilor sfinte fiind din ce in ce mai vizibile, in pofida faptului ca tot mai multi pelerini ajungeau aici sa se roage. Din pacate, cateva sute de ani mai tarziu, si-anume in 1808, un incendiu afecteaza din nou biserica din Ierusalim. Administrarea si intretinerea bisericii au devenit, in timp, unele dintre cele mai mari responsabilitati, insa, totodata, si unele dintre cele mai grele, tocmai din cauza conditiilor dificile din acele vremuri. Aceste responsabilitati le-au revenit celor trei comunitati, si anume Bisericilor: Ortodoxa, Catolica si Armeana Apostolica. Interesant este ca aceste trei comunitati au cooperat indelung pentru ca adeptii fiecarei biserici sa se roage intr-o perioada prestabilita.
Insa Biserica Sfantului Mormant avea sa treaca prin cel de-al treilea incendiu, in anul 1840, soldat chiar si cu moartea a catorva zeci de pelerini. Acestia s-au calcat in picioare pana si-au pierdut viata in vacarmul creat de incendiu. In prezent, pelerinii se strang aici, la Ierusalim, mai mult in timpul sarbatorii Pastelui, atunci cand in Sambata Mare se ia Lumina Sfanta. Iarasi, interesant este ca aceasta lumina apare precum o minune dumnezeiasca, fiind mai apoi impartita pelerinilor veniti din toate colturile lumii. Bineinteles ca exista nenumarate controverse legate de aceasta Lumina Sfanta, insa un lucru stim cert, si-anume ca Biserica Sfantului Mormant din Ierusalim este locul unde cei mai multi crestini se roaga, de fapt, este un simbol al rezistentei crestinte in fata incercarilor grele.
