In emisfera sudica sunt raspandite in jur de 170 de specii de bittacide – insecte cunoscute sub numele de muste-scorpion care au numele de la forma ingusta a corpului, abdomenul subtire asemanator ca al unui scorpion.
Aceste specii fac parte din familia Bittacidae si traiesc mai ales in regiunile impadurite, umbroase si umede cu vegetatie abundenta.
Insectele bittacide au picioarele foarte lungi, cele din fata le ofera posibilitatea sa se agate de vegetatie iar cele din spate sunt folosite pentru prinderea si tinerea prazii. Majoritatea speciilor sunt mici, au lungimea corpului cuprinsa intre 1,5-4 cm. In perioada de imperechere femelele isi depun ouale in stratul superficial al solului.
In Australia apare specia Harpobittacus Australis care are corpul de 6 cm, abdomenul lung, picioarele ca niste tentacule subtiri cu benzi rosii-portocalii si negre, cu tibia prevazuta cu niste ghimpi ce se pot infasura in jurul prazii, iar aripile mari, subtiri si maronii. La aceasta specie ritualul de imperechere si de vanatoare este destul de bizar.
Harpobittacus Australis sta agatata de vegetatie cu picioarele din fata si asteapta o insecta sa zboare in zona, moment in care intinde brusc catre aceasta picioarele din spate si o strange cu putere intre ghimpii lungi ai acestora. In perioada de imperechere masculul are un mod interesant de atragere a femelei, el prinde prada (o insecta) cu ghearele picioarelor posterioare pentru a o face cadou partenerei si nu face decat sa astepte.
In partea inferioara a abdomenului are doi saci rotunzi care secreta un feromon ce atrage femela. Aceasta se apropie de mascul, vede prada si in timp ce este preocupata si de hrana are loc copulatia.