Calatoria in timp este o tema recurenta a literaturii stiintifico-fantastice. Ideea de intoarcere in timp sau de descoperire, cu anticipatie, a viitorului este un vis al omului, generat de faptul ca traieste captiv intr-un timp ireversibil, care, cel putin aparent, se scurge intr-o maniera liniara. In toate epocile a existat o preocupare, din partea savantilor, a filozofilor, fizicienilor sau a oamenilor obisnuiti, pentru o astfel de posibilitate, a calatoriei in timp. Celtii, in vremurile vechi, credeau in existenta unor modalitati de a calatori intr-o lume paralela, pornind dintr-un mormant sau dintr-un alt loc cu incarcatura magica, asa cum, in antichitatea greaca, nu calatoria in timp, dar credinta ca un oracol putea dezvalui viitorul, era foarte puternica. La inceputul secolului al XX-lea, inginerul John William Dunne, in lucrarea “An Experiment with Time” (1927) – “Experiment cu Timpul” sustinea ca este posibil ca visele, in general, toate visele, ale tuturor, ar putea fi compuse din imagini provenite din experiente trecute sau din viitor, amestecate in diverse proportii. El si-a bazat teoria pe studiul propriilor vise , dintre care multe premonitorii, legate de eruptia vulcanului Pelee, din Martinica, sau de un accident de tren de pe ruta Londra – Edinbourg.
Teoria relativitatii restranse, a lui Albert Einstein, explica anumite « dilatari » ale timpului, ceea ce poate semana cu o calatorie in timp. De exemplu, daca o persoana (intr-o naveta cosmica ultraperformanta) se deplaseaza cu o viteza apropiata de cea a luminii (in raport cu Pamantul), timpul se va scurge mai repede decat pentru cel care nu intreprinde o astfel de calatorie.
Stephen Hawking, matematician, fizician, cosmolog britanic, omul cu cel mai mare IQ din lume, la ora actuala, considera ca absenta unor “calatori” care sa vina din viitor, in lumea noastra, este un argument solid ca o asemenea calatorie nu este posibila (inca) – un fel de varianta a Paradoxului lui Fermi, referitor la extraterestri. Pe de alta parte, ufologii, cercetatori ai O.Z.N.-urilor, nu exclud faptul ca « farfuriile zburatoare » pot fi ale unor « calatori » din viitor si nu neaparat ca ar apartine unor extraterestri.
S-au efectuat mai multe experimente, in ultimii zece ani, prin care sa se observe in ce masura legea cauzalitatii, legata strict de scurgerea liniara a timpului, poate fi perturbata. Unul dintre cele mai cunoscute apartine fizicianului american Ronald L. Mallett, care, in cadrul programului « Efectul FTL » (Faster-than-light – Viteza superluminica), in 2006, a urmarit alterarea cauzalitatii in conditiile trecerii unui neutron printr-un cristal fotonic, care incetineste viteza luminii. La scara cuantica, fenomenul s-a confirmat, nu insa si la scara macroscopica.
Kurt Godel (1906 – 1978), un matematician austro-american, a aratat ca, intr-un univers in rotatie si fara expansiune, relativitatea generala indica faptul ca o calatorie spatiala de mai mare durata poate face ca intoarcerea la punctul de pornire sa se produca la o data anterioara celei de plecare. Argumentarea lui Godel l-a « tulburat » pe Einstein, care, la momentul respectiv, nu s-a gandit ca relativitatea generala lasa o poarta deschisa pentru « calatoria in timp ».
De Gaurile negre (formatiuni cosmice in care campul gravitational este atat de puternic incat nimic nu poate « scapa » din zona respectiva) se leaga existenta ipotetica a gaurilor de vierme (numite si « poduri Einstein – Rosen »), acestea din urma fiind legatura (un concept exclusiv teoretic) dintre doua gauri negre, prin care ar fi posibila calatoria in timp. Este adevarat ca, in practica, la momentul actual, o asemenea calatorie este una prezumtiva, dar, daca s-ar putea realiza o “masina a timpului”, s-ar parcurge urmatorii pasi: s-ar crea, intr-un fel oarecare, o “gaura de vierme”, apoi, la o extremitate a tunelului, o naveta spatiala (de avangarda, supertehnologizata) ar fi accelerata pana la o viteza apropiata de cea a luminii, iar intoarcerea la momentul initial nu ar presupune « trecerea timpului », la capatul accelerat, timpul dilatandu-se (din punctul de vedere al unui observator extern). Altfel spus, cel care va intra in extremitatea accelerata, va iesi la extremitatea stationara cand aceasta s-ar afla la acelasi moment de timp ca cel initial. Mai exact, daca, la extremitatea accelerata s-ar intra in anul 2006, in timp ce in cealalta extremitate ar fi anul anul 2007, iesirea din « gaura de virme » s-ar face tot in 2006. Crearea unei « gauri de vierme » in care sa incapa o naveta cosmica, mentinerea ei si deplasarea intre cele doua extremitati ar solicita un nivel de energie echivalent cu cel emis de Soare, pe toata durata existentei lui. In schimb, realizarea unor « gauri de vierme » microscopice ar putea fi posibila, pentru a trimite o informatie in trecut.
Incepand cu anul 2007, o echipa de fizicieni israelieni, coordonati de Amos Ori, a pus la punct un model teoretic, bazat pe curbura spatiu – timp, care ar permite generatiilor urmatoare calatoria in timp, cercetari al caror rezultat a fost publicat in revista « Physical Review ». Remarcabil in acest model este faptul ca, daca sunt indeplinite conditiile initiale, « masina timpului » se va deplasa apoi fara nicio alta interventie.
Calatoria in trecut, in viziunea specialistului in informatica cuantica David Deutsch, profesor la Oxford, este posibila, fara a altera cauzalitatea, prin intermediul unui generator de “realitate virtuala” (un imens calculator cuantic), care ar permite unui observator sa intre in legatura cu un timp trecut paralel cu al nostru. Deutsch a argumentat teoretic o astfel de posibilitate, ramanand ca viitorul sa confirme sau sa infirme valabilitatea teoriei sale.
Pana cand « masina » care va indeplini visul omului de a calatori in timp va fi construita, poate am putea suplini acesta mare dorinta prin lectura unor carti SF celebre, oferindu-va cateva sugestii, in lista de mai jos :
Literatura SF:
Isaac Asimov – « Caderea noptii » (1941), « Trilogia Fundatiei » (« Fundatia », 1951, « Fundatia si Imperiul », 1952, “A doua Fundatie”, 1953), “Marginea Fundatiei” (1982), “Eu, robotul” (povestiri), “Zeii insisi” (premiul Nebula, pentru cel mai bun roman, in 1972), « Sfarsitul eternitatii » (1955)
René Barjavel – « Calatorul imprudent » (1943)
Gaston de Pawlowski – « Calatorie in tara celei de-a patra dimensiuni » (1912)
Philip Francis Nowlan – “Armaggedon 2419 AD” (1928)
Robert A. Heinlein – “Un self made man” (1941)
Fredric Brown – “Paradoxul pierdut”
William Tenn – “Eu, eu si eu” (1947)
Clifford Donald Simak – « Calea eternitatii » (1986)
Pierre Boulle – “Planeta maimutelor” (1963)
Robert Silverberg – « Timpuri paralele » (1969)
Wilson Tucker – « Amul soarelui calm» (1970)
Gregory Benford – Saga “Centrul galactic”, “Timescape” (1980), “Natură moartă cu timp”, “Timperfect”
Amelie Nothomb – “Peplum” (1996)
J. K. Rowling – “Harry Potter si prizonierul din Azkaban
Audrey Niffenegger – “Timpul este nimic” (2003)
Connie Willis – “Black-out” (2010)
Benoit de Saint Chamas – “Strom” (2011)
Stephen Edwin King – « 11/22/63 » (2011)
