Cascada Cailor este una din cele mai frumoase cascade din România şi, se pare, şi cea mai mare – căderea de apă măsoară 90 de metri. Cascada se află aproape de staţiunea Borşa Maramureşului, în nord-estul Munţilor Rodnei. Se ajunge la ea de pe DN 18, cascada fiind situată la circa 80 de kilometri de Sighetu Marmaţiei.
Apa Cascadei Cailor vine din Muntele Cailor şi este completată de apele provenite din ploi şi din topirea zăpezilor. Vara, debitul atinge cote maxime, un motiv în plus pentru care mii de turişti vin anual, atât din România, cât şi din străinătate. Căderea apei are mai multe trepte succesive – prima de 40 de metri, a doua de 20 şi ultima de 40 de metri.
Cascada se află la altitudinea de 1300 metri, iar cel mai simplu mijloc de acces este telescaunul care urcă până în vârful pârtiei de schi. De acolo, se coboară pe un abrupt, iar traseul durează în jur de 40 de minute. Dacă în timpul verii este facil, pe timp de iarnă este nevoie atât de echipament, dar mai ales de antrenament.
În ceea ce priveşte originea numelui Cascadei Cailor, circulă mai multe legende, acestea făcând şi mai atrăgătoare cascada. Una dintre ele spune că, într-o vară, un urs a atacat o herghelie de cai chiar deasupra unei prăpăstii, în timpul unei furtuni cumplite. Neavând altă cale de scăpare, caii s-ar fi aruncat în prăpastie, iar ploaia s-a transformat în cascadă admirată de toţi astăzi.
O altă legendă spune că, în timpul invaziilor tătare, năvălitorii au încercat să fure caii locuitorilor, cai care erau consideraţi cel mai de preţ avut. Supăraţi că au rămas fără cai, locuitorii s-au pus pe plâns, lacrimile lor fiind cele care ar fi format cascada.
De asemenea, se spune că, o dată la un an, locuitorii veneau la cascadă să-şi plângă caii, aducând flori după ei, pe care le aruncau în apele cascadelor. O ultimă legendă spune că numele provine de la o herghelie care ar fi ajuns acolo de pe lumea cealaltă.
Indiferent de cât sâmbure de adevăr păstrează aceste legende, cu siguranţă Cascada Cailor este una dintre cele mai frumoase şi mai impresionante cascade din România, care merită cu prisosinţă să fie vizitată.
Pe drumul spre cascada, vizitatorii pot admira flora și fauna variată a Munților Rodnei, un habitat natural bogat care găzduiește multe specii de plante și animale protejate. În apropierea cascadei se află și alte trasee de drumeție, oferind aventurierilor șansa de a descoperi alte peisaje impresionante, cum ar fi lacuri glaciare și creste muntoase înalte.