Castelul Bathory sau, mai bine zis, ruinele acestuia, se află la marginea oraşului Șimleul Silvaniei. Existenţa cetăţii Șimleului Silvaniei datează în sursele scrise din 1351, dar studiile au arătat că cetatea medievală care s-a aflat prima oară în acest oraş a fost construită la începutul secolului al XIV-lea, de către voievodul transilvănean Miklos, iar apoi a fost moştenită de fiica sa, soţia lui Bathory Laszlo.
Cetatea nu mai este menţionată începând cu anul 1435, fiind probabil părăsită. Castelul a fost construit de către Nicolae Bathory spre sfârşitul secolului al XV-lea, în urma căsătoriei cu Sofia Banffy, a cărei zestre conţinea numeroase sate din zonă şi din judeţul Cluj.
Domeniul feudal era compus din 50 de localităţi. Dintre acestea, 2 erau târguri, şi anume Șimleul Silvaniei şi localitatea Crâșna. Celelalte 48 erau sate, dintre care 37 erau locuite de români, iar 11 erau locuite de unguri. Un alt avantaj care a susţinut financiar familia a fost poziţia oraşului Șimleul Silvaniei, chiar pe drumul sării. Astăzi, din păcate, mai pot fi văzute doar ruinele, care au fost lăsate într-un cvasi-anonimat din cauza autorităţilor nepăsătoare.
În anul 1582, proiectul castelului este preluat de Bathory Istvan Jr.. Istvan Bathory este cel mai de seamă descendent al nobililor Bathory. Dintre rudele sale mai importante, merită menţionate Erszebet Bathory, nepoata sa, care a masacrat, timp de 20 de ani, tinere fecioare pentru a obţine nemurirea din sângele lor, şi Zsigmond Bathory. Istvan Bathory cheamă zidari şi comandă cărămizi, rame de geam, uşi şi şemineu din judeţul Cluj.
Poarta exterioară, foarte bine păstrată, poartă inscripţionat pe ea blazonul familiei şi anul 1594. Acest an este şi anul în care fiscul preia castelul, familia avându-l în posesie doar în timpul principatului lui Bathory Andras. Din 1658, familia Rakoczi preia Castelul Bathory, după căsătoria Zsofiei Bathory cu Gyorgy Rakoczi.
Castelul a fost distrus în 1660, în timpul invaziei turcilor, care au incendiat clădirea. Cetatea capătă rang de cetate de frontieră odată cu înfrângerea Oradei.
Astăzi, mai putem observa doar fostele ziduri ovale ale cetăţii, care au o grosime de aproximativ 2 m. Şanţul dimprejurul cetăţii ar putea fi din timpuri preistorice. Din partea nordică a castelului, au supravieţuit doar poarta exterioară şi o secţiune de zid, iar în partea sudică au rămas două bastioane pătrate şi două turnuri cilindrice.
Palatul interior este construit pe două niveluri, la cel de-al doilea fiind diverse încăperi, precum şi sufrageria, iar la parter, mare parte din spaţiu era ocupat de bucătărie şi de depozite. Partea exterioară a Castelului Bathory era construită pe trei niveluri, arhitectura renascentistă caracterizând acest castel rezidenţial.
Odată cu trecerea timpului, cetatea a fost folosită ca garnizoană militară. Aici, se depozitau muniţiile şi erau aduşi prizonierii. Oraşul Șimleul Silvaniei a fost un centru important pentru răsculaţii curuţi şi centru de pornire a acţiunilor militare pentru ocuparea oraşelor Jibou, Dej şi Cluj, cucerire iniţiată de Iosif Bem.
Ştefan I, una dintre cele mai importante persoane politice din acea vreme, a fost vicevoievod, principe al Transilvaniei şi rege al Poloniei. El a ajutat la ascensiunea socială a familiei. După căsătoria cu Ana Jagellon, care avea 53 de ani la vremea respectivă, Ştefan I a preluat tronul Poloniei, principatul Transilvaniei devenind, în acel moment, responsabilitatea fratelui său, Cristofor.
Ştefan I a fost cel care s-a gândit să unească Transilvania, Ungaria şi Polonia împotriva turcilor, lucru care nu s-a întâmplat din cauza morţii lui, survenite în urma unei hemoragii cerebrale. Declinul cetăţi a început după ultimul atac, care a avut loc în anul 1774.
Ştefan I este şi personaj de legendă. Se spune că pe la jumătatea secolul al XV-lea, pe Dealul Pupoş, lângă Şimleu, trăia un balaur înspăimântător care cobora în oraş pentru a-şi potoli setea cu sânge de fecioară. Ştefan Bathory ar fi eviscerat o turmă de oi, umplându-le cu var nestins şi ducându-le la ascunzătoarea balaurului. Bestia, lacomă, ar fi devorat toate oile şi ar fi băut apa din râul Crâșna, varul stingându-se astfel în stomacul său şi omorându-l. Legenda este şi o rădăcină a blazonului familiei Bathory, pe care apar trei colţi de balaur.
Din păcate, Castelul Bathory este într-o stare de degradare continuă, din cauza lipsei fondurilor pentru reabilitare, care sunt estimate la aproximativ zece milioane de euro.
Totuşi, în 2007, s-au făcut săpături arheologice şi studii de fezabilitate pentru a putea începe un plan de restaurare şi pentru a scoate în evidenţă potenţialul turistic al zonei şi al Castelului Bathory.
În ciuda faptului că acum stă în ruine, Castelul Bathory continuă să fie un punct de atracție pentru istorici și turiști deopotrivă. Arhitectura sa, deși erodată de timp, reflectă încă tehnicile și stilul medieval, iar fiecare piatră pare să aibă propria poveste. Legendele locale spun că noaptea se pot auzi ecouri ale bătăliilor de odinioară și că în anumite camere ale castelului s-ar afla comori ascunse.
Explorând ruinele, vizitatorii pot admira ceea ce a rămas din turnurile de apărare, zidurile groase și porțile care odinioară întâmpinau aliați și dușmani deopotrivă. De asemenea, săpăturile arheologice în zonă au scos la iveală artefacte care oferă o înțelegere mai profundă a vieții cotidiene în castel și a rolului său în istoria Transilvaniei.
