Catedrala Canterbury din Cristchurch este considerata a fi o bijuterie arhitectonica, tocmai datorita aspectului sau nemaipomenit de frumos, precum si unicitatii sale. De remarcat, inainte de toate, este faptul ca Christchurch, unde se afla Catedrala Canterbury, a fost primul oras al Noii Zeelande, in iulie 1856, acordandu-i-se Carta Regala, de unde si statutul sau oficial. De altminteri, Cristchurch e perceput ca fiind unul dintre cele mai britanice orase ale Noii Zeelande. S-a cautat, de pilda, dintotdeauna ca orasul sa fie o bucatica de “acasa” pentru colonistii care ajungeau la Lyttleton Harbour, in anul 1850, ceea ce, daca ne uitam la orasul in sine, ori, de ce nu, chiar la Catedrala Canterbury, s-a si reusit, in cele din urma.
Ba, mai mult decat atat, asezarea a fost numita astfel dupa un colegiu al Universitatii Oxford; plus, au hotarat ca raul orasului sa se numeasca Avon, ca un omagiu pentru Shakespeare, si au mutat o buna parte din traditia englezeasca in micul oras din Noua Zeelanda, prin construirea de orase in jurul catedralelor noii colonii.
Si poate acesta este si unul dintre motivele pentru care s-a apelat la celebrul arhitect al renasterii neogotice, George Gilbert Scott – cunoscut pentru constributia sa la cladirea Parlamentului din Londra. In definitiv, legaturile cu tara natala, Anglia, au ramas puternice— ba chiar si astazi, oamenii din Cristchurch se simt, intr-o oarecare masura, apropiati de Anglia, respectiv de traditiile englezesti. In sfarsit, cu planurile la indemana, piatra de fundatie a catedralei a fost depusa, in anul 1864, doar pentru a fi abandoanata imediat, timp de 10 ani, din cauza lipsei de fonduri.
A existat, ce-i drept, si o nepasare din partea persoanelor abilitate, mai ales ca aceasta asa a zisa lipsa de fonduri, dupa cum se spunea pe atunci, nu a fost decat un pretext. Un exemplu graitor al acelor vremuri, mai cu seama al faptului ca lucrurile, daca erau sa se miste, se miscau lent si in batjocura este ceea ce romacierul Anthony Trollope a spus, atunci cand a vizitat Christchurch in anul 1872. In timp ce lauda “imaginea onesta, de inalta tinuta a catedralei”, Anthony Trollope a decis ca, in fond, era o “enorma dovada a esecului“. Mai tarziu, insa, planurile lui Gllbert Scott au fost preluate de Benjamin Mountfort, ale carui cladiri se regasesc in tot orasul, iar naosul a fost terminat tocmai in anul 1881. Totusi, a mai durat inca 23 de ani pentru ca transeptele, altarul si sanctuarul sa fie terminate, aceste portiuni ale catedralei fiind deschise in anul 1904.
Am putea crede ca, mai mult sau mai putin, Catedrala Canterbury a avut nevoie, nu de fonduri, ci de bunavointa oamenilor, bunavointa care, de altfel, a lipsit cu desavarsire, sau cel putin asa se spunea in acele vremuri. Desigur, vina a fost transferata dintr-o parte spre alta, insa, din fericire, lucrarile de constructie au fost, pana la urma, finalizate. In fine, inauntru a fost folosita piatra din regiunea Canterbury si lemn de constructie – in special matai si totara – din padurile care acopereau peninsula Banks, situata in imediata apropiere.
Si, in ciuda materialelor de constructie indigene, e imposibil sa ignoram faptul ca aceasta catedrala si imprejurimile sale au fost construite ca simboluri ale Angliei, apartinand unui Imperiu Britanic in plina dezvoltare. Chiar si asa, Catedrala Canterbury din Cristchurch este un giuvaier arhitectonic, o piesa de mare valoare, ce reprezinta, aproape in toate chipurile, un simbol al Imperiului Britanic si, de ce nu, al oamenilor din Noua Zeelanda, caci, in definitiv, este un simbol si pentru tara.
