Catedrala Notre Dame din Paris, imagine emblematică a Parisului, de peste 850 de ani, şi 9 fapte insolite despre aceasta arată că, de o astfel de bijuterie de arhitectură gotică, se leagă întâmplări, evenimente şi ipostaze memorabile ale unor personalităţi, repere ale unei istorii spectaculoase, care a început în Evul Mediu şi nu a încetat nicio clipă să uimească, să inspire şi să provoace interesul oamenilor de pretutindeni.
La scurt timp după ce incendiul devastor, din 15 aprilie 2019, a cuprins Catedrala Notre Dame din Paris, pe reţelele de socializare a apărut un desen care a emoţionat o lume întreagă. Era făcut în creion şi îl înfăţişa pe Quasimodo, celebrul personaj al lui Victor Hugo, din romanul “Notre Dame de Paris”, clopotarul cocoşat şi surd, cu înfăţişare hidoasă, dar cu o inimă uriaşă, îmbrăţişând catedrala, precum în carte a îmbrăţişat-o o singură dată, cu disperare, pe frumoasa Esmeralda, de care era îndrăgostit, deşi dragostea lui era imposibilă.
Desenul îi aparţine unei arhitecte sud-americane, din oraşul Guayaquil, Ecuador, pe nume Cristina Correa, care a mărturisit ulterior că, atunci când prietenii au anunţat-o ce se întâmplă la Paris şi a văzut la televizor imaginile cu catedrala în flăcări, în numai zece minute, în atelierul său, şi-a amintit impresia profundă pe care i-o crease personajul lui Hugo şi a pus pe chipul lui Quasimodo, care, în desenul ei, îmbrăţişa catedrala, ca pe Esmeralda in carte, toată durerea pe care o poate simţi cineva când se agaţă deznădăjduit de cineva sau de ceva, fără să ştie, la momentul respectiv, dacă va pierde sau nu definitiv iubirea aceea.
Cristina Correa, în vârstă de 30 de ani, vizitase Catedrala Notre Dame, în urmă cu zece ani, împreună cu părinţii săi, iar când a văzut dezastrul, primul impuls a fost ca, în atelierul ei, din Ecuador, să ia un creion şi o foaie de hârtie, ca atunci când era copil, şi să exprime ceea ce simte.
Vizitată de peste 13 milioane de turişti în fiecare an, simbol al capitalei Franţei, Catedrala Notre Dame, în pofida daunelor imense provocate de incendiu, cu siguranţă va renaşte din propria cenuşă, precum legendara Pasăre Phoenix, şi îşi va redobândi strălucirea.
Iată 9 fapte insolite despre Catedrala Notre Dame din Paris, unele mai puţin cunoscute, care, în timp, de la începutul construcţiei, în 1163, până astăzi, au contribuit nu numai la consolidarea unei istorii fascinante, ci şi la măreţia şi unicitatea acestei capodopere arhitecturale:
Notre Dame din Paris, 9 fapte insolite – Ouasimodo a existat în realitate
Quasimodo este cunoscut ca fiind un personaj din romanul lui Victor Hugo, “Notre Dame de Paris”, publicat în 1831. Ca înfăţişare, aşa cum l-a gândit autorul, este hidos, disgratios, cu spatele deformat de o imensă cocoaşă. Din pricina defectelor sale fizice, părinţii l-au abandonat la vârsta de patru ani. A fost găsit şi luat sub îngrijire de către preotul Claude Frollo, căruia copilul i s-a dedicat total. Numele îi este dat tot de Frollo, pentru că l-a găsit în duminica lui Quasimodo (a doua duminică de după Paşte).
Aşadar, numele personajului (din latinescul “quasi modo”) înseamnă, literal, “copil tocmai născut”, făcând referire la ziua în care a fost luat sub protecţia preotului, sau face trimitere la faptul că părea a fi un “cvasi om”, cu toate defectele sale fizice.
Quasimodo a devenit, în roman, clopotarul Catedralei de la Notre Dame, pierzându-şi total şi auzul şi nepărăsind aproape niciodată turlele în care se aflau clopotele, pentru că oamenii se speriau la vederea lui.
La vârsta de 20 de ani, Quasimodo se îndrăgosteşte de o frumoasă dansatoare ţigancă, dintr-o trupă ambulantă, îndrăgostită, la rândul ei, de un ofiţer din trupa de gardă. Când soarta devine potrivnică pentru Esmeralda şi este condamnată la moarte prin spânzurare, Quasimodo încearcă să o ascundă în catedrală. Frollo o predă însă autorităţilor, Esmeralda este executată, iar Cocoşatul care vede această scenă din vârful turnurilor catedralei, înnebunit de suferinţă, îl aruncă pe Frollo în gol, după care se aruncă şi el, pentru ca trupul să-i fie alături de cel al Esmeraldei.
Fapt absolut surprinzător, în 1999, in podul unei case din Cornwall, Marea Britanie, când proprietarul se pregătea să se mute, au fost descoperite memoriile lui Henry Sibson, un sculptor englez, din secolul al XIX-lea, care a lucrat la restaurarea Catedralei Notre Dame, în vremea în care Victor Hugo lucra la romanul său.
Henry Sibson povesteşte, în memoriile sale, că un alt sculptor, cocoşat şi solitar, poreclit chiar “Cocoşatul”, fusese angajat odată cu el, ceea ce înseamnă că este foarte posibil ca acesta să-l fi inspirat pe Hugo în crearea personajului său.
Mai mult, romanul lui Victor Hugo s-a bucurat de un succes enorm în epocă, a reînviat interesul oamenilor pentru catedrală, aflată la vremea aceea într-o satre nu tocmai bună, iar urmarea a fost că, la zece ani după publicarea romanului, autorităţile franceze au angajat doi arhitecţi, pe Eugène Viollet-le-Duc şi Jean-Baptiste Lassus, pentru a-i reda catedralei gloria de altădată.
Catedrala Notre Dame din Paris – arhitectul Eugène Viollet-le-Duc
Arhitectul Eugène Viollet-le-Duc a fost angajat, alături de Jean-Baptiste Lassus, să coordoneze lucrările de restaurare a Catedralei Notre Dame din Paris, în 1843. Este unul dintre cei mai mari arhitecţi francezi ai secolului al XIX-lea, cunoscut şi pentru lucrările sale de restaurare la Mănăstirea Mont Saint-Michel, şi la alte edificii medievale, catedrale, biserici şi castele.
Opera de restaurare a Catedralei Notre Dame, devastată şi aproape uitată după Revoluţia din 1789, a fost criticată la început, ca fiind prea îndrăzneaţă, dar graţie muncii şi viziunii de artist a lui Eugène Viollet-le-Duc, catedrala şi-a redobândit prestigiul şi splendoarea. Arhitectul a adus numeroase elemente “ciudate” în arhitectura exterioară, în special statuile apostolilor, una dintre acestea reprezentându-l chiar pe el, privindu-şi opera.
Notre Dame din Paris – a treia cea mai mare catedrală gotică
Cathedrala Notre Dame din Paris este considerată cea mai importantă ilustrare a stilului gotic în arhitectură. Aceasta nu este totuşi cea mai mare catedrală de acest fel, ocupând locul al treilea, după cea din Amiens, care poartă acelaşi nume, Notre Dame, şi care a fost ridicată în timpul Papei Pius al IX-lea, în 1854, şi după Catedrala Saint Pierre, din Beauvais, ridicată în 1569 şi care este cea mai înaltă construcţie din lume, cu un turn de 153 de metri. Catedrala Notre Dame din Paris este amplasată pe L’Ile de la Cité, o insulă aflată pe Sena, în inima capitalei franceze.
Stilul gotic în arhitectură este asociat catedralelor medievale şi se caracterizează, de exemplu, prin bolte în arc frânt sau ogive, prin rozete, prezente în basoreliefuri, printr-o mare bogăţie de elemente ornamentale.
Toate aceste aspecte arhitecturale exprimă, de fapt, atitudinea omului faţă de Dumnezeu, prin simboluri ascensionale, semne ale legăturii dintre cer şi pământ. În Catedrala Notre Dame, unul dintre cele 9 fapte insolite este reprezentat şi de naosul principal, în acelaşi stil gotic, având o înălţime de 33 de metri şi putând primi peste 9000 de persoane.
Catedrala Notre Dame din Paris – trei rozarii, capodopere de artă
Una dintre imensele “comori” ale acestei catedrale este reprezentată de cele trei rozarii/roze – nişte vitralii uriaşe, două dintre ele având diametrul de 13 metri. Au fost construite în secolul al XIII-lea şi sunt considerate mari opere ale creştinătăţii, exemplu de îndrăzneală artistică şi tehnică.
Pentru a le vedea în forma finală, se spune că regele Saint Loius şi-a întârziat cu câteva luni plecarea în cruciadă, în anul 1270. Rozariile reprezintă “Florile Paradisului”, asemănătoare trandafirilor, cu petale mari din sticlă multicoloră. Fiecare petală o pune în valoare pe o alta şi nu este vorba aici doar de un mesaj estetic, ci de unul spiritual, sugerând că fiecare om este unic în felul său, dar toţi laolaltă, uniţi prin credinţă, sunt expresia frumuseţii depline. Medalioanele plasate pe marginea rozariilor întruchipează profeţi, sfinţi, îngeri, regi, iar în centru se află doi trandafiri, simboluri pentru Fecioara Maria şi Iisus Hristos. Rozariul din partea de sud a catedralei este un dar al regelui Ludovic al IX-lea şi este dedicat Noului Testament.
Catedrala Notre Dame din Paris – clopotul Emmanuel
Clopotele Catedralei Notre Dame sunt, cu siguranţă, unul dintre cele 9 fapte insolite şi spectaculoase. Sunt zece clopote în total şi dintre toate doar unul, numit Emmanuel, este vechi. Acesta cântăreşte 13 tone şi a fost reconstruit în secolul al XVII-lea. Celelalte au fost distruse în timpul Revoluţiei din 1789 şi înlocuite ulterior. Clopotele actuale, cu excepţia celui numit Emmanuel, au fost făcute în 2013, cu ocazia sărbătoririi a 850 de ani de la construcţia catedralei. În amintirea celor vechi, fiecare dintre clopote poartă câte un nume de sfânt.
Bătăile de clopot, de la începuturi şi până în prezent, cheamă la rugăciune, cu solemnitatea lor, marchează programul slujitorilor bisericii şi pe al credincioşilor. Chiar dacă astăzi fiecare îşi poate consulta ceasul, clopotele marchează timpul, sunt auzite, au intrat în obişnuinţă, semn că locul este unul viu.
“Sărbătoarea măgarului” la Notre Dame
“Sărbătoarea măgarului” ocupă un loc special în categoria celor 9 fapte insolite despre Catedrala Notre Dame. Începând cu Evul Mediu, la fiecare 26 decembrie, un om îmbrăcat în haine de călugăr, călare pe un măgar, patrundea în catedrală, unde era întâmpinat de sute de persoane deghizate, care cântau şi dansau în jurul lui.
Este vorba de un fel de teatru popular, o ceremonie burlescă, o parodie liturgică, reminiscenţă din timpurile vechi, cunoscută şi sub numele de “Sărbătoarea nebunilor” sau “Sărbătoarea Inocenţilor”, derivată din sărbătoarea Saturnaliilor, din antichitatea romană. În timpurile creştine, “Sărbătoarea măgarului” avea menirea de a aminti de intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim.
Catedrala Notre Dame din Paris – “Porţile diabolice”
Porţile Catedralei sunt ornamentate cu piese de feronerie de o excepţională frumuseţe. O muncă realizată în secolul al XIII-lea, de un tânăr feronier, pe nume Biscornet. O legendă povesteşte că tânărul meşteşugar, în faţa complexităţii lucrării, şi-ar fi vândut sufletul diavolului pentru a-si duce munca la bun sfârşit. Însă, în ziua inaugurării, a fost imposibil să se deschidă frumoasele porţi până când nu au fost stropite cu apă sfinţită. Iniţial, poarta principală, destinată festivităţilor religioase si cortegiilor, nu a fost decorată, prin urmare diavolul nu a îndrăznit să se atingă şi de aceasta.
În aceeaşi zonă de semnificaţii se înscriu şi “himerele”, o serie de statuete ornamentale, de exterior, stranii, un bestiar fantastic conceput de arhitectul Viollet-le-Duc.
Catedrala Notre Dame din Paris – albinele sacristiei
În anul 2013, un apicultor a donat în jur de 200 000 de albine, în stupi, Catedralei Notre Dame. Administratorii catedralei, recunoscători pentru acest gest, au găsit găzduire pentru albine pe acoperişul sacristiei (clădire anexă a bisericilor catolice, unde se păstrează obiectele de cult şi veşmintele preoţeşti). An de an, stupii de la Notre Dame produc aproximativ 25 de kilograme de miere.
Fapt îmbucurător, albinele au scăpat din incendiul din 15 aprilie 2019, după cum a anunţat cel care se ocupă cu îngrijirea lor şi care a fost întrebat de oameni de pe toate continentele despre soarta albinelor.
Cel care îngrijeşte stupii, Nicolas Geant, spunea, în împrejurările dramatice de după incendiu, că albinele din această specie (abine europene) nu părăsesc stupul în caz de pericol, ci rămân să protejeze regina. Pentru că nu au plămâni, fumul nu le omoară, doar le adoarme.
Notre Dame din Paris – kilometrul zero
În centrul pieţei principale de la Notre Dame se găseşte un cerc integrat în trotuar, pe care scrie: “Point zéro des routes de France” (“Punctul zero al drumurilor Franţei”), căci începând de aici sunt măsurate distanţele către toate celelalte localităţi ale ţării. Este exact centrul Parisului, nu nu numai intr-un sens geografic, ci si simbolic – un simbol naţional pentru francezi, devenit simbol universal, al unei istorii, al unei credinţe, al unei culturi.
