Cremenea, careia, in limbajul geologilor, i se mai spune si chert, este un tip de roca sedimentara, o forma microcristalina de cuart, care se formeaza ca niste noduli, in interiorul rocilor sedimentare, asa cum se intampla in cazul cretei si al sisturilor marine calcaroase. Poate sa fie de culoare neagra, maro, gri, alba si are o suprafata neteda. Nodulii pot fi dispersati in interiorul rocii, dispusi la intervale si la distante neregulate sau pot fi concentrati in mai multe straturi. Sunt extrem de rezistenti la actiunea intemperiilor si pot fi gasiti, dupa spargerea rocilor sedimentare, sub forma unor pietricele, de-a lungul tarmurilor si al plajelor.
Cremenea a fost folosita din cele mai vechi timpuri – cu peste doua milioane de ani in urma – pentru fabricarea uneltelor din piatra, deoarece, la spargere, acest material da nastere unor fragmente cu margini extrem de ascutite. Oamenii primitivi au fost cei care au observat, pentru prima data, aceasta proprietate, transformand materialul in lame de cutit, varfuri de sageti, de sulite si chiar topoare. In momentul in care uneltele se deteriorau sau armele se spargeau in lupta, erau remodelate si transformate in altele de dimensiuni mai mici, dar cu functii similare. Obiecte din cremene, datand din epoca de piatra, s-au gasit in toate partile lumii, la toate popoarele, indiferent de cultura din care faceau parte, pentru ca de ele depindeau toate activitatile cotidiene si, pana la urma, supravietuirea.
Una dintre cele mai cunoscute si importante zone de extragere a acestei forme microcristaline de cuart, in America sa Nord, este Flint Ridge, situata in partea de est a statului Ohio. Populatia bastinasa a descoperit depozitele si a extras mineralul din sute de cariere de piatra, de mici dimensiuni, amplasate de-a lungul coastei. “Cremenea de Ohio” avea drept principala caracteristica diversitatea culorilor, devenind, in scurta vreme, faimoasa, artefacte realizate din aceasta roca fiind gasite la departari impresionante – Golful Mexic si Muntii Stancosi. Pentru o lunga perioada de timp – care incepe in urma cu 13 000 de ani si se termina in jurul anului 1800, zona Flint Ridge a fost constant exploatata, pentru materialele sale de inalta calitate. Din cremenea obtinuta aici au fost produse proiectile, cutite si chiar flinte (o pusca primitiva, cu fitil si cremene). In prezent, in aceasta zona, mai sunt vizibile circa 700 de cariere de piatra, care alcatuiesc rezervatia “Monumentul National al Cremenei”.
Una dintre cele mai impresionante povesti legate de istoria mineralului de cuart este cea referitoare la complexele miniere stravechi, construite in perioada neolitica, pe teritoriul care astazi formeaza Marea Britanie. Excavarile au inceput in jurul anului 4000 i.Hr. si au continuat pana la descoperirea si raspandirea metalului, doua mii de ani mai tarziu. Unul dintre cele mai renumite complexe miniere era cel din localitatea Brandon, in Anglia, si purta numele de “Grime’s Graves”. Aici minerii trebuiau sa ajunga la adancimi impresionante (cel putin pentru acea perioada), sapand peste 13 metri in adancime, in straturile de calcar, pentru a ajunge la cele de cremene.
Pentru aceasta, ei indepartau zilnic peste 2000 de tone de calcar, cu ajutorul singurelor unelte disponibile – coarnele de cerb. In aceasta maniera au fost sapate peste 400 de astfel de cariere, pe o suprafata de aproximativ 40 de hectare. Sapaturile erau o adevarata minune a “ingineriei” acelei perioade, dar si mai impresionanta este, poate, intelegerea (intuitia) fenomenului geologic. Oamenii stiau ca sub pamant exista cremene, chiar daca nu reuseau sa o vada, sa o prospecteze si fara a avea experiente anterioare, in acest sens, si mai stiau ca cel mai de calitate material era cel din straturile adanci si nu din cele de suprafata.
O alta calitate importanta a acestei roci sedimentare este aceea de a genera scantei in momentul in care este lovita de o bucata de pirita sau de un alt material dur. Aceasta proprietate a permis omului preistoric sa foloseasca roca pentru aprinderea focului. Primele arme de foc, printre care se numara si flinta, erau prevazute cu o bucata de cremene atasata unui ciocanel cu arc, care era eliberat in momentul in care se apasa pe tragaciul armei. Ciocanelul lovea o bucata de otel, pentru a crea scanteile necesare aprinderii butoiului de pulbere, care exploda, pentru a permite inaintarea glontului pe teava armei.
Cremenea este folosita si ca piatra semipretioasa, pentru ca este un material destul de dur, care permite slefuirea si pentru ca are diferite culori si forme.
In zonele in care cremenea se gaseste din belsug, este folosita si ca material de constructie, fiind foarte rezistenta la actiunea intemperiilor, mult mai rezistenta decat orice alt material sau piatra naturala. In aceste regiuni – in partea de sud a Marii Britanii, in provincia Lorena, din Franta, in Luxemburg – cladirile, peretii sau chiar blocurile din cremene sunt imagini obisnuite, care tin de traditia locului.
