Mako este numit și rechinul mackerel și are lungimea corpului de până la 4 m. Este considerat cel mai rapid rechin din lume, coada sa îl ajută să înoate foarte iute în apa mărilor și oceanelor. Trăiește în toate apele temperate și tropicale, mai ales în vestul Oceanului Atlantic și Indo-Pacific, în Strâmtoarea Gibraltar, Insulele Aleutine, Hawaii, la dâncimi de cel mult 500 m.
Cu un corp fusiform și o coadă puternică, mako este un prădător eficient care vânează prin tehnici de ambuscadă și urmăriri rapide.
Dieta și comportamentul de vânătoare
Hrana sa constă mai ales din diferite specii de cefalopode și pești. Atacă prin tehnica ambuscadei, recurge la urmăriri scurte de mare viteză. Mănâncă ton, scrumbie, sepie, hamsii, chefal, somon, macrou, căluți de mare, pește-spadă, țestoase marine, delfini și chiar păsări marine. La rândul său este vânat de alte specii de pești cartilaginoși sau rechini, mai ales de rechinul-ciocan, rechinul-gri și rechinul-albastru care trăiesc în același areal.
Caracteristicile fizice ale rechinului mako
Rechinul Mackerel are corpul fusiform, foarte lung, iar greutatea în jur de 570 kg. Femela este în general mai mare decât masculul. În cazuri excepționale un exemplar adult poate avea și lungimea corpului de 4,5 m. Are capul lung, de formă conică, botul ascuțit, iar dinții mari, ascuțiți și fără zimți.
În partea anterioară a maxilarelor dinții sunt mai lungi, iar pe laterale din ce în ce mai mici, dar la fel de ascuțiți, ca niște pumnale. Ochii sunt destul de mici, au irisul întunecat. Cele cinci fante branhiale sunt lungi și bine evidențiate pe părțile laterale ale capului.
Coloritul este mai închis, albăstrui pe pareta dorsală a corpului și alb pe abdomen. Forma sa interesantă, asemănătoare unei torpile, îl face să inainteze ușor prin apă, să aibă viteză mare.
Prima înotătoare dorsală este bine dezvoltată, de formă triunghiulară, poziționată la mijlocul spatelui. A doua înotătoare dorsală este foarte mica și se află aproape de pedunculul caudal. Înotătoarea caudală este la fel de mica ca înotătoarea dorsală posterioară. Aripioarele înotătoare pectorale sunt alungite și foarte mari, au formă triunghiulară. Înotătoarea caudală este mare, alcătuită din doi lobi care îi creează un aspect de semilună.
Reproducerea și ciclul de viață
Reproducerea la această specie este ovovivipară, iar perioada de gestație tine 15-18 luni. Femela poate face în medie 10-18 pui care au lungimea corpului de 70 cm. În cazuri excepționale, o femelă poate face și maxim 30 de pui. Aceștia seamănă cu niște adulți în miniatură, coloritul este aproximativ asemănător cu al acestora.
Rechinul Mako are denumirea științifică Isurus oxyrinchus, face parte din ordinul Lamniformes, familia Lamnidae. Atacă omul mai ales când este provocat de acesta. Face salturi foarte mari atunci când își urmărește prada dar și când este provocat de pescarii care vor să-l vândă pentru consum.
Mulți oameni au fost răniți când au încercat să atace acest rechin agresiv, deoarece viteza și forța sa sunt incredibile și îl fac să fie o pradă greu de capturat.
Speranța de viață la rechinul Mako este de aproximativ 29-32 de ani.
Adaptări fizice care contribuie la viteza rechinului mako
Rechinul mako este dotat cu o serie de adaptări care îi permit să fie cel mai rapid prădător marin. Corpul său fusiform reduce rezistența la înaintare, iar musculatura puternică a cozii îi oferă o propulsie eficientă.
De asemenea, sistemul său circulator specializat îi permite să mențină o temperatură corporală mai ridicată decât cea a apei înconjurătoare, ceea ce îi îmbunătățește viteza și agilitatea. O altă adaptare importantă este vederea excelentă, care îl ajută să detecteze prada chiar și în condiții de iluminare slabă.
Importanța rechinului mako în ecosistem
Rechinul mako joacă un rol crucial în echilibrul ecosistemelor marine, fiind un prădător de vârf care controlează populațiile de pești pelagici. Prin menținerea sănătății populațiilor de pradă, rechinul mako contribuie la un ecosistem stabil și echilibrat. Cu toate acestea, declinul populației sale poate avea efecte negative asupra lanțului trofic, evidențiind necesitatea unor măsuri stricte de protecție și conservare.
