Serghei Esenin s-a născut la 3 octombrie 1895, în satul Konstantinova, Gubernia Reazan. Este printre cei mai cunoscuți și apreciați poeți ruși ai secolului al XX-lea. În anii copilăriei a învățat la școala din sat, ulterior urmând o școală pedagogică. S-a angajat mai apoi corector la o tipografie.
Înfățișarea sa deosebită dată de cârlionții blonzi și ochii albaștri i-a făcut pe colegii săi să-l numească „heruvim plângăcios”. A frecventat Universitatea Populară de Istorie și Filosofie timp de un an jumătate, după care a abandonat. Se înscrie la cercul literar muzical „Surikov”, la Moscova. Debutează în 1914 cu poezia „Mesteacănul”, într-o revistă pentru copii.
Pleacă la Petersburg, hotărât să cucerească metropola cu versurile sale. Publică regulat în reviste. Îi cunoaște pe A. Blok și pe N. Kliuev.
Îmbrăcat când în mujic cu ciubote și rubașcă, când elegant, într-un sacou și pantaloni, este plăcut de femeile din saloanele literare pe care le colindă. Se spune că femeile încercau să îl cucerească în nenumărate feluri: i se așezau pe genunchi în public, i se plimbau goale prin față sau îl sărutau cu foc, de rămânea fără cuvinte.
Se va căsători de patru ori, începând cu anul 1913, cu Anna Izriadnova cu care a avut un copil, Yuri, apoi în 1917 cu Zinaida Raikh, cuplul având doi copii, în 1922 cu Isadora Duncan, iar în 1925 cu nepoata lui Lev Tosltoi: Sophia Andreyevna Tolstaya. În urma unei relații cu poeta Nadezhda Volpin va mai avea un copil, poet și matematician: Alexander Esenin – Volpin.
Astfel, am putea zice că poza sa de heruvim ascundea o vanitate nesătulă și o imensă sete de glorie.
În 1916 publică prima sa carte, „Radunița”. Face eforturi să scape de serviciul militar, dar până la urmă este încorporat într-o unitate auxiliară de la Țarskoe Selo. Va fi însărcinat să înregistreze răniții de pe front. În urma unei operații de apendicită, scapă de obligațiile militare. Se va preocupa chiar și în plin război de pasiunea sa: literatura.
Face parte din gruparea „Ruraliștilor” contra „Boiernașilor”. Expulzările, deportările în lagăre, foametea, frigul erau la ordinea zilei.
Esenin îi fură logodnica unui prieten, devenind el logodnicul acesteia; se va căsători mai târziu cu ea și cuplul va avea doi copii.
În 1918 îi apare placheta de versuri „Albatrosul”. Înființează împreună cu Andrei Belâi și alți prieteni proletari o editură. Se înscrie la secția sovietică a Uniunii Scriitorilor. Va cere legitimație pentru scutirea de impozit, numindu-se „om din popor”, cum îi plăcea noii puteri. Esenin, soția sa și anturajul acestora erau intelectuali, boemi, diferiți de oamenii muncitori de la sat. Se va împrieteni cu Bliumkin, membru al partidului social-revoluționar, membru în Ceka (Comisia Extraordinară pentru Lupta Contrarevoluționară și Spionaj).
În 1919 înființează o „comună” de scriitori, pentru a obține un apartament cu cinci camere. Se va stabili cu doi prieteni într-un alt imobil alcătuit din două camere, trăind ca burlaci, deoarece soția îl părăsește. Vor divorța în anul 1921.
Îi apare o altă carte, „Ieslea stelară”. Înaintează forurilor politice pentru aprobare statutul imaginiștilor. Denumită „Asociația liber cugetătorilor din Moscova” avea ca scop unirea spirituală și economică a artiștilor liberi, creatori în spiritul revoluției mondiale.
În 1921 Serghei Esenin o întâlnește pe celebra dansatoare Isadora Duncan, stabilită la Paris, în cadrul atelierului pictorului Gheorghi Iakulov. Isadora se va îndrăgosti de Esenin, cei doi reușind să comunice în limba franceză. Tinerețea lui Esenin și celebritatea Isadorei îi vor aduce împreună. Se vor căsători în anul 1922, între cei doi fiind o diferență de 17 ani. Odată obținut acceptul americanilor de a merge împreună cu școala de balet, vor organiza un turneu în Statele Unite ale Americii, iar mai târziu în Europa. Se numeau Esenin – Duncan, iar Isadora era numită „Dunka comunista”. Esenin va participa la recitaluri, în Europa, cu gândul de a o cuceri. Nu a reușit să se impună în mediile literare, relația cu Isadora luându-i din credibilitate și profesionalism, fiind considerat activist, agitator sau cekist. În cadrul acestor turnee Esenin se va manifesta violent, sub influența alcoolului, mai mult sau mai puțin din gelozie.
Relația lor se va finaliza în 1923, când cei doi vor divorța. Esenin va reveni la Moscova și se va recăsători, însă în anul 1925 se sinucide, într-un hotel, tăindu-și venele și spânzurându-se de țevile de încălzire de pe tavan. Există speculații că moartea lui ar fi fost o crimă politică, însă dovezile nu sunt convingătoare. Ca o ironie a sorții sau o revanșă, doi ani mai târziu, Isadora va muri și ea sugrumată de propria eșarfă roșie prinsă de roata unui automobil în mers, la Nisa, în 1927.
Poeziile lui evocă dragostea și viața cotidiană a omului simplu, poezii de-ale sale devenind cântece precum „Focul vânăt”, „Nu regret, nu ma jelesc, nu strig” etc..
http://www.youtube.com/watch?v=_-ejuupQa-0
