Home Animale Cerbul chilian (Pudu pudu), cel mai mic cerb din lume

Cerbul chilian (Pudu pudu), cel mai mic cerb din lume

0
Cerbul chilian (Pudu pudu), cel mai mic cerb din lume

Cerbul chilian este o specie de mamifer copitat care traieste in regiunile cu paduri tropicale din sud-vestul Americii de Sud, in Muntii Anzi din Chile, in Argentina si insulele din apropierea partii vestice a tinuturilor de coasta din Chile. Acest animal poate fi observat destul de greu pentru ca are tendinta sa se ascunda mereu in tufisurile dese ale padurilor din zonele montane, iar pe de alta parte este si o specie destul de rara.

Are lungimea corpului de 85 cm, inaltimea pana la umeri de 32-44 cm si greutatea de pana la 15 kg. Masculul are pe cap doua coarne ca doua piroane scurte, usor indoite spre spate, lungi de 5-9 cm, care se aseamana cu cele de la caprele de munte. Corpul acestui cerb este micut si indesat, se aseamana cu cel al unei caprioare, este acoperit cu blana de culoare inchisa, in nuante castanii si maronii, care pot varia in functie de sezon si de fiecare exemplar in parte.

Capul este destul de mic, botul alungit, urechile putin alungite si acoperite de par. Ochii sunt mici si blanzi, au irisul de culoare neagra, sunt pozitionati pe partile laterale ale capului. Membrele anterioare si posterioare sunt scurte si subtiri, se termina cu degete copitate mici. Coada este scurta si acoperita de par, masoara aproximativ 4-5 cm.

Cerbul chilian este o specie diurna, activa mai ales dimineata si seara, care traieste mai mult solitar si doar in perioada de imperechere in pereche. Se misca incet, adulmeca mirosurile si incearca sa se ascunda cand este in pericol, uneori face salturi in zig-zag sprintene si rapide pe pantele mari.

Pudu pudu
Pudu pudu

Hrana sa este specifica ierbivorelor, consta in principal din ierburi suculente, ramurele tinere si frunze de arbori si arbusti, ferigi, fructe, flori, scoarta si muguri de copaci. Daca nu ajunge la crengile inalte se ridica pe membrele posterioare si intinde gatul pentru a fi mai inalt. La exemplarele tinere coarnele mici pot fi abservate la varsta de 3 luni, iar la un an cand ating maturitatea sexuala ele cad pentru prima data.

In perioada de imperechere masculii sunt agresivi, se lupta intre ei pentru femele. Dupa o perioada de gestatie de 7 luni femela face un singur pui, care este destul de bine dezvoltat, se ridica in picioare din prima zi si isi urmeaza mama. Are blana maronie-roscata, care il camufleaza destul de bine in mediul in care traieste.

Puiul este alaptat o perioada de 2 luni, apoi consuma hrana vegetala ca si adultii, ramane alaturi de mama sa pana la 1 an cand devine independent. Cei mai mari dusmani naturali ai sai sunt pasarile de prada, bufnitele, vulpile si felinele (cum este de exemplu puma).

Cerbul chilian este o specie vulnerabila, considerata in pericol de disparitie, numarul de exemplare a scazut foarte mult in ultimii ani din cauza vanatorii si a distrugerii habitatului natural. Are denumirea stiintifica de Pudu pudu, face parte din ordinul Artiodactyla, familia Cervidae. In conditii de captivitate speranta de viata la cerbul chilian este de aproximativ 20 de ani, iar in salbaticie mai mica.

Video – Cerbul chilian (Pudu pudu):

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version