Cerbul comun (Cervus elaphus hippelaphus) este un mamifer salbatic, care face parte din familia de rumegatoare cu copita despicata Cervidae. Are corpul puternic si zvelt, lung de 2,40-2,50 m, coada de 12-15 cm, inaltimea de 1,5 m, greutatea de 180-350 kg (masculii) si 90-150 kg (femelele).
Cerbul este un mamifer rumegător care aparține familiei Cervidae, fiind răspândit în pădurile din Europa, Asia și America de Nord. Acest animal impozant, cunoscut pentru coarnele sale spectaculoase, trăiește în zone împădurite și montane, unde se hrănește cu ierburi, frunze și jir.
Cerbul comun (Cervus elaphus) și cerbul lopătar (Dama dama) sunt cele mai cunoscute specii din această familie, fiecare având caracteristici unice legate de aspect și comportament. În perioada de împerechere, cunoscută sub numele de „bocănit”, masculii se luptă între ei pentru a câștiga dreptul de a forma carduri cu ciutele, creând astfel un spectacol impresionant al naturii.
Caracteristicile fizice ale cerbului comun și ale cerbului lopătar
Vara, blana sa are o culoare brun – roscata pe spate, cu nuante deschise pe lateral si pe burta, iar toamna este brun-cenusie. In zona cozii are o pata alba, evidenta. Naparleste in cursul anului de doua ori. Are vazul si auzul bun, iar mirosul excelent.
Masculul (numit si taur) are coarne care ajung la 1,35 m lungime si o greutate de pana la 6 kg. Coarnele sunt alcatuite dintr-o ramura pe care se afla: la baza, la insertia pe craniu, o rozeta, apoi raza ochiului (curbata spre inainte), urmata de raza de gheturi, care poate lipsi, de raza mijlocie, de raza lupului, care uneori lipseste la randul sau si coroana formata din 2-8 raze.
Coarnele taurilor cad in lunile martie-aprilie, iar in luna august sunt din nou dezvoltate. Materia din coarnele cerbului contine: substanta organica si alte elemente (fosfor, fluor, calciu, magneziu si apa).
Cerbul are trei glande cu secretie externa, cu rol in marcarea teritoriului (propriu individului sau grupului). Prima glanda se afla in regiunea ochiului si produce un lichid de culoare bruna, cu miros persistent, mai intens in activitatea de imperechere. A doua glanda are forma unei pernite (cca. 3 x 6 cm, acoperita cu peri aspri si desi), situata la membrele din spate. A treia glanda se afla la baza cozii.
Habitatul și alimentația cerbilor
Fiind un animal tipic de padure, el prefera zonele impadurite (coline, munti), traind in Muntii Carpati (in special in zonele cu rasinoase si foioase, cu o bogata vegetatie ierboasa). Traieste 12-14 ani, uneori 18. Se hraneste cu ierburi uscate, plante verzi, ghinda, jir, lujeri, frunze etc.
Se imperecheaza in perioada 15 septembrie – 10 octombrie (perioada de bocanit – cand se dau lupte intre masculi, sunetele emise semanand cu un muget puternic). Anul urmator, in luna mai, dupa o gestatie de 34 saptamani, apar viteii (1, sau mai rar 2), de 7-9 kg la nastere, cu blana cu pete alb-galbui, care raman cu mama lor 1-2 ani. La varsta de un an, viteilor le creste primul rand de coarne, care in anul urmator cad (la varsta de doi ani).
Toamna se formeaza cardurile (ciurdele) de bocanit, care includ un taur si 2-5 ciute cu viteii lor, apoi taurii batrani si cei tineri foarte puternici duc o viata solitara pana in toamna anului urmator. Uneori, taurii tineri raman peste iarna in grupuri impreuna cu ciutele lor. De obicei, dupa bocanit, pe la sfarsitul lunii aprilie, ciurdele de masculi sunt separate de femele.
Cerbii (mai ales cei tineri si femelele) sunt atacati de lupi, rasi, ursi, cainii de la stane. Sunt vanati de oameni pentru coarne si carnea de calitate deosebita. Caninii de pe maxilarul superior, numiti ,,perle”, sunt folositi in confectionarea unor bijuterii, podoabe vanatoresti: cercei, ace de cravata, butoni pentru mansete, inele etc. In captivitate, ciutele sunt imblanzite cu usurinta, iar taurii devin agresivi.
Cerbul este cunoscut si sub denumirea de ,,cerb rosu central european”, ,,cerb carpatin”. Masculul se numeste cerb sau taur, femela – ciuta sau cerboaica, iar puiul pana la un an – vitel sau vitea, iar cel sub 2 ani – cerbulean sau juninca.
Cerbul lopatar (Dama) – este un mamifer, cu lungimea corpului de 1,30-1,60 m, coada de 16-18 cm, greutatea pana la 120 kg (masculul) si pana la 65 kg (femela). Vara, culoarea blanii este brun-roscata, cu pete albe pe spinare. Pe burta si partea interna a picioarelor blana este alba. Iarna, culoarea blanii este brun-aurie pe spinare.
Coarnele, care apar numai la mascul, incep sa se lateasca in forma unei lopeti de la mijlocul ramurei catre varf – de unde si denumirea de ,,lopatar”. Ating dezvoltarea maxima la varsta de 10-12 ani. Coarnele cad in lunile martie-aprilie si se dezvolta iar pana la sfarsitul lunii august.
Este raspandit in zonele cu padure (campie si coline), in campurile agricole primavara si toamna cand apare graul si nu este intalnit in zonele de munte. Traieste 15-18 ani in libertate si 20-25 in captivitate.
Reproducerea și perioada de bocănit a cerbilor
Se imperecheaza in luna octombrie (perioada bocanitului, cand se dau lupte intre masculi, sunetele emise semanand cu un mormait sau sforait). Perioada de gestatie dureaza 7 luni. Viteii apar in numar de 1-2 pentru fiecare ciuta in luna iunie a anului urmator si raman impreuna cu mama lor un an.
Cerbul lopatar se intalneste in carduri mari de pana la 200 exemplare si constituie separat carduri de tauri si carduri de ciute si vitei. Se hraneste cu ierburi, lujeri, frunze, ghinda, castane, jir, mere padurete, graminee.
Masculul se mai numeste taur sau lopatar, femela – ciuta sau lopatarita, iar puiul pana la un an – vitel. Este vanat pentru coarnele deosebite, blana si carne.
Este raspandit in Europa, in tara noastra in special in vest, in Transilvania.
Importanța cerbilor în ecosistemul forestier
Cerbii joacă un rol crucial în menținerea echilibrului ecosistemului forestier. Aceștia contribuie la răspândirea semințelor prin intermediul hrănirii și al deplasării lor pe distanțe mari, ajutând astfel la regenerarea vegetației. De asemenea, prin consumul selectiv de plante și lujeri, cerbii influențează compoziția floristică a pădurilor, prevenind supraaglomerarea anumitor specii vegetale și favorizând diversitatea.
În unele zone, prezența unui număr mare de cerbi poate duce însă la supra-pășunat, afectând astfel regenerarea pădurii. Din acest motiv, gestionarea populațiilor de cerbi este esențială pentru a menține un echilibru între fauna sălbatică și resursele vegetale disponibile.
În multe regiuni din Europa, cum ar fi Munții Carpați, cerbii sunt protejați prin legi stricte de vânătoare, care permit controlul populațiilor și evitarea declinului speciei. Conservarea lor este importantă nu doar pentru menținerea biodiversității, ci și pentru comunitățile locale care beneficiază de pe urma ecoturismului și a vânătorii reglementate.