Cetatea Callatis, Mangalia de astăzi, staţiunea de pe litoralul Mării Negre, se află la 49 km depărtare de Constanța. Peste cetatea antică, se înalţă acum blocuri de locuinţe moderne, restaurante, hoteluri şi o zonă comercială. Mare parte din ceea ce au aflat arheologii provine din afara incintei antice: morminte, clădiri din antichitatea târzie şi vestigiile subacvatice ale zidului elenistic şi ale amenajărilor portuare.
Spre deosebire de Histria şi Tomis, cetatea Callatis a fost o colonie dorică. Întemeietorii ei au venit spre sfârşitul secolului VI î.Hr. din Heracleea Pontică, cetate situată pe coasta de sud a Mării Negre. Heracleea Pontică a fost fondată în jurul anului 560 î.Hr. de coloniştii din Megara dorică, din Grecia continentală.
Callatis a rămas credincioasă tradiţiilor dorice, aşa cum Histria îşi conservase specificul ionic. Inscripţiile sunt în dialect doric, calendarul folosea denumirile megariene ale lunilor, sărbătorile sale erau asemenea celor ale cetăţii străbune.
Pe aversul monedelor, era reprezentat capul lui Heracles, iar pe reversul lor măciuca, arcul şi tolba cu ajutorul cărora eroul şi-a executat muncile: uciderea leului din Nemeea, doborârea cerbului de pe muntele Cerineia şi celelalte. Heracleea Pontică, cetatea-mamă a aşezării greceşti de pe malul dobrogean al Mării Negre, şi-a luat numele după eroul cu braţ de fier, despre care se credea că ar fi coborât în infern ca să-l fure pe Cerber, câinele păzitor cu trei capete.
Spicele de grâu de pe inscripţii şi monede reprezintă omagiul adus Demetrei, culegătoarea de mere, zeiţa fertilităţii în Megara dorică. Magistraturile oraşului aveau nume dorice, asemenea subdiviziunilor sale teritoriale.
Fiindcă oraşul modern Mangalia servește drept centru al activităţii civice a străvechii cetăţi Callatis, singurul lucru de făcut este să se deducă existenţa unei pieţe publice sau agora, a unei clădiri a sfatului sau bouleuterion şi a unor gimnazii pentru pregătirea fizică şi spirituală a tinerilor.
Dar o inscripţie din jurul anului 200 î.Hr. înregistrează donaţiile făcute pentru construirea unui teatru, iar alte texte epigrafice, tipuri de monede şi reliefuri, indică faptul că au existat, cel puţin în epoca elenistică, câteva temple închinate unor divinităţi ca Afrodita, zeiţa iubirii, Artemis, zeiţa vânătorii, Atena, zeiţa înţelepciunii, artelor şi meseriilor, Cibele, mama zeilor şi Zeus, părintele zeilor şi al oamenilor.
În cetate, se practicau cel puţin două culte ale lui Apolo, fratele geamăn al Artemisei, zeul muzicii, al poeziei şi al artelor tămăduirii. Unul dintre textele păstrate relevă faptul că un cetăţean din această cetate s-a numărat printre emisarii care au colindat oraşele pentru a-i invita pe cetăţenii lor greci să participe la Pythia, festivalul lui Apolo, ţinut o dată la 4 ani la Delfi, festival depăşit în prestigiu doar de jocurile olimpice.
Templele conţineau ofrande bogate, motiv pentru care au fost înconjurate de un zid. Zidul era alcătuit din două paramente (fețe) înălţate din blocuri frumos tăiate, dispuse alternativ pe lung şi pe lat, astfel că prezentau, pe rând, laturile scurte şi laturile lungi ale paralelipipedului de calcar. Spaţiul dintre paramente era umplut cu piatră brută şi pământ, iar la baza zidului, guri de scurgere asigurau evacuarea apei de ploaie.
Înzestrată cu un port adăpostit, ziduri puternice şi hinterland fertil, cetatea Callatis a fost deosebit de prosperă în secolul IV şi III î.Hr. în ciuda pericolului dominaţiei macedonene, a unui asediu (310-309 î.Hr.) al regelui trac Lisimah şi a eşuării proiectelor sale de a prelua, împreună cu Histria, portul oraşului Tomis. Chiar şi după moartea lui Alexandru cel Mare şi a lui Lisimah, în secolul III şi II î.Hr. cetatea mai emitea încă stateri de aur, având pe avers chipul celor doi monarhi şi pe reversele respective, o Victorie înaripată şi Atena cu o Victorie în palmă.
Navigaţia şi agricultura erau cele două surse ale bogăţiei pentru cetatea Callatis. Dovadă stau monedele de bronz pe al căror revers este reprezentată o corabie cu vâsle şi spicele de grâu. O inscripţie datând, probabil, din epoca elenistică aduce cinstire cetății care a echipat o corabie de război. Fermecătorul relief funerar pe care sunt sculptaţi doi copii şi un câine lângă pupa unei nave, adaugă un alt motiv nautic. De-abia din secolul II î.Hr. povara apărării a devenit prea mare pentru oraş.
Atunci, ea s-a pus sub protecţia principilor băştinaşi. Lângă 2 Mai, s-au descoperit câteva morminte ale familiilor lor. Monumentele funerare, construite îngrijit din piatră tăiată, erau boltite şi aveau un conţinut bogat: coliere, cercei şi inele, toate din aur.
Aşezarea întreţinea relaţii comerciale cu oraşe-cetăţi de pe coasta de nord şi de vest a Mării Negre, cu Byzantionul şi cu porturile de pe insulele Mării Egee, Delos, Rhodos şi Mitilene. Dovadă sunt inscripţiile rămase. Callatis a prosperat aprovizionând cu grâne Atena şi Atica. În schimb, corăbiile aduceau obiecte de lux.
Necropola este situată într-un parc din afara zonei construite şi explorarea ei a adus la lumină noi dovezi ale avuţiei şi culturii cetăţii. Cadavrele erau fie înhumate, fie incinerate. Un mormânt de incineraţie, de la sfârşitul secolului al IV-lea î.Hr. construit din calcar şi de formă dreptunghiulară, măsoară 0,61 / 1,22 m. Cele trei cavităţi ale mormântului, cu o adâncime de cca 30 cm, au servit la incinerarea pe loc a cadavrelor.
De cele mai multe ori, copii săracilor erau înmormântaţi patetic în vasele mari de vin, numite amfore. Face excepţie un copil de doi ani, care a fost depus pe la sfârşitul secolului al IV-lea î.Hr. într-un mormânt cu ţigle în care s-au găsit trei vase de alabastru şi 21 de statuete minuscule (aprox. 2 cm înălţime) făcute din teracotă aurită. Ele reprezintă fete dansând, sirene care cântă la liră şi Victorii înaripate.
Grecii din cetatea Callatis, ca şi cei din Histria şi Tomis, se considerau colonizatorii civilizaţi ai unui ţinut barbar. Vecinii lor, geţii, au ajuns să preţuiască lucrurile bune pe care le aduceau grecii: uleiul de măsline şi vinul, vasele şi bijuteriile frumoase, pe care negustorii eleni le transportau de-a lungul râurilor, până în munţii Transilvaniei. Acolo, străbunii românilor de azi s-au străduit să asimileze ceea ce era mai bun din cultura grecească, fără să şi-o piardă totuși pe-a lor.
În prezent, pe locul cetății antice se află un amestec de blocuri rezidențiale moderne, restaurante, hoteluri și zone comerciale. Această îmbinare de nou și vechi face din Mangalia un loc unic, unde istoria și modernitatea conviețuiesc într-un mod extraordinar.
Arheologii au descoperit în afara incintei antice o serie de morminte și clădiri care datează din antichitatea târzie, fiecare cu poveștile sale care așteaptă să fie spuse. Aceste descoperiri contribuie semnificativ la înțelegerea complexității și importanței istorice a Callatis-ului.
