Cetatea de la Căpâlna este situată în partea de sud a satului Căpâlna, judeţul Alba, pe un deal aflat pe malul stâng al râului Sebeş. Complexul fortificat de la Căpâlna a fost construit de către geto-daci, cel mai probabil în timpul domniei lui Burebista, şi făcea parte din sistemul defensiv dacic, având scopul de a apăra Sarmizegetusa.
Fortificaţia avea rol militar şi era apărată de ziduri groase de piatră cioplită. Aceasta se întindea pe terase, fiind înconjurată de şanţuri şi protejată de un val de pământ sub formă de semilună.
Cetatea a fost distrusă în timpul sau după cucerirea romană, în urma unui incendiu de proporţii. Cu toate acestea, ea a continuat să fie utilizată ca loc de refugiu în secolele următoare, fapt atestat de săpăturile arheologice din zonă.
Astfel, pe lângă vestigiile antice, constând în ceramică dacică, piese de scut dacic, unelte şi podoabe din fier argint şi bronz, monede romane, au fost descoperite şi obiecte medievale. Cercetătorii consideră că la sfârşitul secolului al XIII-lea, la Căpâlna, s-a ridicat un turn medieval, având probabil funcţia de punct de observaţie.
În prezent, din cetatea dacică de la Căpâlna mai sunt vizibile câteva bucăţi de zid, dar şi ruinele turnului. Obiectele găsite de către arheologi în acest sit se găsesc la Muzeul din Sebeş şi la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia.
Cetatea de la Căpâlna face parte din patrimoniul UNESCO din 1999, fiind unul dintre cele două monumente din judeţul Alba aflate sub protecţia Organizaţiei Naţiunilor Unite, alături de Cetatea ţărănească de la Câlnic.
La cetate, se poate ajunge de la Translapina, urmând indicatorul de la şosea. Se merge pe o potecă mai largă, ascendentă, lungă de 2 kilometri, care dă în Dealul Cetăţii, unde sunt ruinele fortificaţiei.
Cetatea dacică de la Căpâlna trece, în prezent, printr-un proces de restaurare.
De-a lungul timpului, Cetatea Căpâlna a suferit mai multe restaurări, însă încă păstrează elemente originale care atrag atât arheologii cât și turiștii pasionați de istorie. Explorările arheologice în zonă au scos la iveală diverse artefacte care atestă viața cotidiană, ritualurile religioase și conflictele din acea perioadă.
Pe lângă importanța istorică și arheologică, cetatea și zona înconjurătoare oferă peisaje pitorești, fiind un punct de atracție pentru iubitorii de natură și drumeții. Traseele din jurul cetății permit vizitatorilor să se bucure de frumusețea naturală a regiunii Sebeșului, oferind totodată și o lecție de istorie vie.