Home Călătorii Obiective turistice din România Cetatea Mediașului – fortăreața lui Matei Corvin

Cetatea Mediașului – fortăreața lui Matei Corvin

0

Cetatea medievală a Mediaşului a fost construită în perioada 1490-1534, la iniţiativa regelui Matei Corvin, care în anul 1486 a dat ordin ca la ridicarea fortificaţiilor să participe toţi cetăţenii, indiferent de poziţia lor socială.

Pentru a grăbi lucrările, în 1495, regele Vladislav al II-lea a fost nevoit să-i oblige să se implice în construcţie atât pe locuitorii oraşului, cât şi pe cei ai satelor din cele Două Scaune, de Mediaş şi de Şeica.

La finalizarea cetăţii, în jurul anului 1534, oraşul şi-a schimbat statutul din „villa” în „civitas”.

Fortificaţiile din cărămidă şi piatră au o lungime totală a zidurilor de 2.360 de metri, o grosime de 0,8 metri şi o înălţime de aproximativ 7 metri. Iniţial, existau trei porţi principale de acces în cetate, întărite cu turnuri de apărare: spre nord – Poarta Steingasser, spre est – Poarta Zeckesch şi spre sud – Poarta Forkesch.

Ulterior, cetatea Mediaşului a fost fortificată cu noi construcţii. Astfel, în secolul al XVIII-lea, aceasta avea nu mai puţin de 19 turnuri şi bastioane, precum şi un total de şapte porţi. Aşezarea a suferit numeroase distrugeri de-a lungul timpului, fiind asediată de mai multe ori.

Oraşul Mediaş va renaşte după anul 1539, când saşii de aici primesc privilegiul libertăţii comerciale, astfel că beneficiază de facilităţi fiscale şi sunt scutiţi de taxele comerciale pe întregul teritori Transilvaniei şi Ungariei.

În prezent, turnurile cetăţii medievale se numără printre cele mai importante atracţii turistice ale oraşului Mediaş: Turnul Aurarilor, Turnul Fierarilor, Turnul Pietrarilor, Turnul Clopotelor, Turnul Trompeţilor, Turnul Funarilor, Turnul Mariei, Turnul Croitorilor.

Pe lângă rolul său defensiv, Cetatea Mediașului a fost și un centru vital al vieții sociale și economice a orașului. Piața din interiorul cetății găzduia frecvent târguri și adunări, fiind un loc de întâlnire pentru negustori și artizani din diverse regiuni.

Astăzi, Cetatea Mediașului este nu doar o atracție turistică, ci și un loc de desfășurare a diverselor evenimente culturale și istorice, care aduc la viață bogata istorie a cetății și a orașului. Vizitatorii sunt invitați să exploreze turnurile, zidurile și porțile cetății, fiecare colț povestind o parte din istoria vibrantă a Mediașului.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version