Notiunea de “Cetatenie europeana” este foarte des vehiculata, insa din pacate prerogativele ei sunt mai putin cunoscute. Desi pare un fel de titlu onorific, intrucat nu a renuntat nimeni la cetatenia sa pentru a deveni european, iar fidelitatea fata de intreaga Uniune pare un concept prea vag, ea vine insotita de mai multe drepturi, drepturi care aduc foarte multe avantaje atata timp cat sunt cunoscute.
In ceea ce priveste drepturile cetatenilor UE, incepand cu intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona acestea sunt specificate intr-o Charta care le include pe toate, putand fi interpretata in concordanta cu legislatiile fiecarui stat in parte. Cetatenia europeana este si ea recunoscuta ca un drept al oricarui membru al UE, alaturi de altele ce tin de libertate, demnitate, egalitate si solidaritate.
Pentru inceput, cetatenia europeana este una incompleta deoarece include doar drepturi, si nu si obligatii. Ea este atasata cetateniei oricarui stat membru al Uniunii Europene si este perfect compatibila cu oricare dintre acestea. Cetatenia europeana poate fi dobandita prin nastere sau primirea cetateniei oricarui stat membru. A fost definita pentru prima data in cadrul Tratatului de la Maastricht (1993), insa nu este nici pe departe o notiune recenta, fiind mentionata in trecut atat de filosofi cat si de oameni politici.
Practic, ea se refera la dreptul de a candida si a vota in cadrul alegerilor pentru Parlamentul European si de a vota in orice stat membru la alegerile locale. Statele pot insa organiza alegerile dupa propriile metode atata timp cat se respecta o varsta minima si o anumita metodologie de organizare. In plus, in anumite conditii, o anumita perioada de sedere poate fi ceruta strainilor pentru a vota. Candidatura si votul in doua state sau mai multe sunt strict interzise.
In plus, cetatenia europeana aduce dreptul de a avea acces la documentele Uniunii Europene, precum si de a adresa petitii Parlamentului European. In cazul incalcarii anumitor drepturi, cetatenii au dreptul de a inainta plangeri la Ombudsman (organ similar cu Avocatul Poporului, dar la nivel de Uniune) si care are obligatia de a investiga aceste probleme. In plus, Tratatul de la Lisabona prevede ca daca 1.000.000 de cetateni (numarul de state nu este prevazut) semneaza pentru discutarea de catre institutii a unui proiect legislativ, Comisia are obligatia de a-l trimite mai departe in Consiliu si Parlament, urmand sa fie aplicat daca este aprobat.
Cetatenia europeana include pe langa toate acestea si protectia consulara, pe care o persoana o poate cere in afara Uniunii din partea oricarei ambasade a unui stat membru, cheltuielile legate de urgent, repatriere, etc, urmand a fi rezolvate mai tarziu. Astfel, lipsa unei ambasade romanesti prin preajma se poate dovedi o tragedie mult mai mica decat inainte de aderarea la Uniune.
Libertatea implica mai multe categorii in ceea ce priveste strict Uniunea Europeana, si anume dreptul oamenilor de a se stabili, a calatori, munci si studia oriunde pe teritoriul UE. Viza nu este necesara pentru cei care poseda cetatenia europeana, insa controalele la vama inca exista in afara zonei Shengen. Cei care calatoresc, au insa obligatia de a prezenta actele in cazul in care acestea sunt cerute, indiferent in care stat se afla si de perioada sederii.
Pentru stabilirea permanenta intr-un alt stat, 5 ani locuiti fara pauze mari nejustificate in acel stat sunt suficienti, cata vreme persoana in cauza intreprinde o activitate, in principal profesionala. Perioada de munca poate fi scurtata de la 5 ani la mai putin in cazuri speciale: iesire la pensie, accident de munca, insa cea de resedinta ramane obligatorie.
In ceea ce priveste studiul, elevii si profesorii au dreptul la mobilitate oriunde in cadrul Uniunii cu scopuri educationale, primii avand dreptul sa studieze oriunde cata vreme satisfac conditiile cerute de respectiva institutie. Programele tip Comenius si Erasmus faciliteaza in mod special aceste deplasari. Studiile vocationale sunt recunoscute peste tot in Uniune, insa nu si cele strict culturale sau educative, in cazul acestora fiind nevoie de anumite verificari de compatibilitate.
Subiectul muncii, destul de spinos in ultima vreme, prevede ca cetatenii altor state membre au dreptul de a munci oriunde pe teritoriul altui stat, neputand fi discriminati in favoarea nationalilor; libertatea activitatilor profesionale se extinde inclusiv asupra activitatilor religioase si de tip ONG, insa poate fi restrictionata in cazul posturilor care se refera al autoritatea statala (functii militare, politie).
Desi s-au mai incercat limitari din partea unor state membre, acestea nu au dreptul sa restrictioneze drepturile cetatenilor altor membri decat in cazul amenintarilor la nivelul sanatatii si a securitatii statului precum si a ordinii publice.
Restul drepturilor sunt preluate din constitutiile statelor membre si din Charta Drepturilor Omului adoptata de ONU. Acestea se refera la dreptul la egalitate in fata legii, de a fi considerat nevinovat pana la sfarsitul procesului, de a nu fi judecat de mai multe ori pentru aceeasi fapta, de a face parte dintr-un sindicat, de a intemeia o familie, de a nu fi supus abuzurilor de niciun tip, etc. Institutiile tip Ombudsman se ocupa de respectarea lor, insa cea mai buna metoda de aparare a drepturilor pentru fiecare cetatean ramane in continuare cunoasterea lor.
