Ciocănitoarea pestriță mare (Dendrocopos major) este o specie remarcabilă, cunoscută pentru inteligența și adaptabilitatea sa. Prezentă în diverse regiuni din Europa și Asia, această pasăre își găsește locul atât în păduri de foioase și conifere, cât și în zone urbane. Cu o capacitate deosebită de a localiza hrana sub scoarța copacilor și de a se adapta la condițiile de mediu, ciocănitoarea pestriță mare a captat atenția cercetătorilor, fiind considerată una dintre cele mai inteligente păsări.
Ciocanitoarea pestrita mare (Dendrocopos major) este raspandita in toata Europa, Asia, pana in Japonia, India de Vest si China. Exceptie fac zonele nordice, Irlanda, Islanda si cateva insule. Se adapteaza foarte usor, este intalnita in padurile de foioase si conifere, in sate, orase, parcuri si gradini.
Cum recunoști ciocănitoarea pestriță mare: trăsături distinctive
Corpul sau este relativ mare de cca. 25 cm. Are capul rotunjit de culoare neagra si partile laterale albe. Masculul are pe cap o pata de culoare rosie. Ciocul este mare si puternic, de culoare neagra.
Penajul este negru pe spate, iar coada si aripile sunt negre cu dungi albe la capete. Sub coada are o pata rosie. Pieptul si gatul sunt gri. Picioarele au ghiare puternice cu care se agata de copaci, stand in pozitie verticala, sprijinindu-se pe coada. Isi face cuib in scorburile copacilor, in special in castani, plopi si ciresi.
Cuibul are o intrare destul de mica si rotunda de cca. 5 cm diametru. Atat femela cat si masculul sapa cuibul in trunchiul copacilor batrani la o inaltine de cca. 8-10 m de la pamant, utilizand ciocul ca o dalta.
Dieta și metodele de hrănire ale ciocănitoarei pestrițe mari
Tot cu ciocul ea cauta larvele care se gasesc sub scoarta copacilor. Indiferent de stadiul de dezvoltare al larvelor, ciocanitoarea pestrita mare reuseste sa le depisteze cu auzul fin si astfel localizate, actioneaza cu ciocul, le prinde si le mananca. Desi este insectivora, in timpul iernii se hraneste cu nuci, conuri de pin, seminte si altele.
De obicei, ciocanitoarea emite un sunt puternic ,,pik-pik-kik-kik” ca o bataie de tobe, care dureaza o secunda si are sunet crescendo, spre final mai puternic. Femela depune in luna mai pana la 6 oua, pe care le clocesc ambii parteneri timp de doua saptamani, dupa care ies puii. Acestia sunt hraniti de parinti cu larve. Dupa cca. trei saptamani puii parasesc cuibul.
Dr. Louis Lefevre, cercetator canadian, a ajuns la concluzia ca ciocanitoarea este una dintre pasarile cele mai inteligente. In unele tari este considerata o specie protejata, vanatoarea si capturarea ei este interzisa prin lege. Face parte din ordinul Piciformes, familia Picidae.
Metode de comunicare și semnalizare
Pe lângă sunetele distinctive pe care le emite, ciocănitoarea pestriță mare folosește și alte metode de comunicare. Bătăile ritmice în trunchiul copacilor nu servesc doar la căutarea hranei, ci și la transmiterea de semnale către alți membri ai speciei. Aceste sunete, cunoscute drept ‘tobe’, variază în intensitate și durată, oferind informații despre teritoriu, pereche sau chiar pericole. Ritmul și frecvența acestor bătăi sunt unice fiecărei ciocănitoare, permițându-le să se recunoască reciproc și să evite confruntările nedorite.
Video – Ciocanitoarea pestrita mare:
