Un simplu „experiment”, pe care oricine poate sa il faca – adica, sa zicem, cateva ore in fata televizorului sau in mijlocul unor grupuri de adolescenti/tineri/oameni maturi, in autobuz, metrou, tren, pe strada, in magazin, la scoala sau la serviciu, rasfoirea catorva reviste/ziare, accesarea, pe internet, a catorva forumuri sau, si mai concludent, a Facebook-ului – va oferi zeci de exemple de „contorsionare”, prafuire, stantare a limbii. Este inevitabil ca, intr-un context sau altul, sa nu auzi, macar o data pe zi, „piesele de rezistenta” ale unui vast „repertoriu”: „Institutiile statului si-au facut treaba”, „La meci, „jucatorii vor da tot ce e mai bun din ei”, „Guvernul si-a dat OK-ul in aceasta problema”, „Fratii nostri de peste Prut”, „Perla litoralului romanesc”, „Orasul de pe Bega” (Timisoara), „Orasul din Banie” (Craiova), „Urbea lui Bucur”/”Micul Paris” (Bucuresti), „S-au luat hotarari importante sau ceva de genul asta…”, „Avionul a aterizat undeva pe la miezul noptii”, „Autoritatile fac eforturi disperate…pentru a rezolva situatia”, „Vizavi de aceasta problema…”, „In spital, micutii si mamicutele…”, „Muncitorii de la compania X risca sa fie disponibilizati”, „Partidul s-a repozitionat pe esichierul politic”, „In partid, s-au tulburat apele…”, „S-au implinit X ani de la nasterea Luceafarului poeziei romanesti”, „Vremea rea le-a dat batai de cap autoritatilor”, „La deschidere, supermarket-ul a fost luat cu asalt”, „Politistul a folosit armamentul din dotare”, „Filmarea noului videoclip va fi o adevarata provocare…”, „Actorii politici vor avea un cuvant greu de spus…”, „Trebuie sa luptam contra sistemului ticalosit…”, „Sa nu ne ascundem dupa degete…”, „Luminita de la capatul tunelului…”, „Iarna nu-i ca vara”, „Trebuie sa spun cu subiect si predicat ca…” etc.
Preluarea unor structuri „de-a gata” nu este numai semnul unei „comoditati”, ci reflecta chiar resortul psihologic al generarii „limbajului de lemn”- intentia locutorului de a „semnaliza” ca este parte a unui grup (social, politic, intelectual etc.), ca „stie”, „este competent”, ca vrea sa spuna ceva, nu neaparat pentru ca este important, ci pentru a obtine un efect oarecare – sau, intr-un plan mai larg, poate fi manifestarea spontana a predispozitiei noastre mimetice, insuficient controlata.
Neincluzand in categoria cliseelor verbale « daunatoare » structurile fixe obligatorii, specifice, de exemplu, stilului administrativ, situatie in care anumite formulari standard sunt de neevitat (« Subsemnatul…, domiciliat etc. », « Se adevereste prin prezenta ca… » etc.) sau maximele, cugetarile, proverbele, formulele de politete, de adresare, de salut, la limita, chiar si sloganurile publicitare, trebuie sa avem in vedere mereu ca a vorbi/a scrie nu este de ajuns pentru realizarea unei comunicari veritabile. Orice emitator al unui mesaj lingvistic trebuie sa gaseasca strategia cea mai potrivita in relatia sa cu receptorul si sa nu piarda din vedere ca celebra afirmatie a lui Buffon – « Le style est
Intr-o carte remarcabila, pe acest subiect – «Dintre sute de clisee», autorul Radu Paraschivescu sesiza, metaforic, hotarul incert dintre limbajul stereotip, personalitate si « discernamant » intelectual : « Un om care gandeste sleampat nu se poate exprima cursiv, dupa cum un om fara lumini pe fata sau in suflet nu isi poate colora verbul ». Poate ca ar merita sa ne facem timp sa recuperam, din imensul cenusiu cotidian, cateva lumini si cateva culori.